Scripture Readings
1 Timothy 6.11-16
(Epistle, Saturday after Nativity)
11Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.
12Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.
13Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont,
14să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos,
15care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,
16singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.
1 Thessalonians 5.14-23 (Epistle)
14Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi.
15Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi.
16Bucuraţi-vă întotdeauna.
17Rugaţi-vă neîncetat.
18Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.
19Nu stingeţi Duhul.
20Nu dispreţuiţi prorociile.
21Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.
22Feriţi-vă de orice se pare rău.
23Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
Acts 6.8-7.5, 47-60
(Epistle, St Stephen)
8Ştefan era plin de har şi de putere şi făcea minuni şi semne mari în norod.
9Unii din sinagoga numită a izbăviţilor, a cirinenilor şi a alexandrinilor, împreună cu nişte iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan;
10dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el.
11Atunci au pus la cale pe nişte oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu.”
12Au întărâtat norodul, pe bătrâni şi pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el şi l-au dus în sobor.
13Au scos nişte martori mincinoşi care au zis: „Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui Locaş Sfânt şi împotriva Legii.
14În adevăr, l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma Locaşul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.”
15Toţi cei ce şedeau în sobor s-au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger.
1Marele preot a zis: „Aşa stau lucrurile?”
2Ştefan a răspuns: „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran.
3Şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta.”
4El a ieşit atunci din ţara haldeilor şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum.
5Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui şi seminţei lui după el, măcar că n-avea niciun copil.
47Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.
48Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice prorocul:
49„Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de Casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?
50N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…”
51…Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.
52Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât.
53Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…”
54Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
55Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;
56şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”
57Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui.
58L-au târât afară din cetate şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
59Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”
60Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi, după aceste vorbe, a adormit.
Matthew 12.15-21
(Gospel, Saturday after Nativity)
15Dar Isus, ca Unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii
16şi le-a poruncit cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut;
17ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice:
18„Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata.
19El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe.
20Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata.
21Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.”
Luke 16.10-15 (Gospel)
10Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari.
11Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii?
12Şi, dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?
13Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul, şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.”
14Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau şi ei toate lucrurile acestea şi îşi băteau joc de El.
15Isus le-a zis: „Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.
Matthew 21.33-42
(Gospel, St Stephen)
33Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară.
34Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod.
35Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.
36A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel.
37La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”
38Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.”
39Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.
40Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?”
41Ei I-au răspuns: „Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la vremea lor.”
42Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri”?
Commemorations
Holy First Martyr and Archdeacon Stephen
A kinsman of the Apostle Paul, the Holy Stephen was one of the seven deacons (with Philip, Prochorus, Nicanor, Timon, Parmenas and Nicolas) first appointed by the Church to minister to the people; and it pleased God to receive him as the Church’s first Martyr for Christ. Read the long, beautiful and edifying account of his witness in the Acts of the Apostles, chapters 6-8. When Stephen, “full of faith and power, did great wonders and miracles among the people,” (Acts 6:8), some members of a synagogue in Jerusalem came to dispute with him and, enraged by his proclamation of Christ, stoned him to death. In his death St Stephen revealed Christ’s erasure of the boundary between heaven and earth, and the new communion between man and God: his face shone with the light of the Transfiguration, and he was granted a vision of Christ enthroned at the Father’s right hand. His dying words were “Lord, lay not this sin to their charge” (Acts 7:60).
According to holy tradition, the martyrdom of St Stephen occurred exactly a year after the descent of the Holy Spirit at Pentecost. His body was taken and secretly buried by Gamaliel, a member of the Sanhendrin and secretly a Christian.
Saint Stephen’s relics were discovered by the priest Lucian in 415 following a vision. They were translated to the church built for them in Jerusalem by the Empress Eudocia, and later taken to Constantinople.
The Saint’s missionary speech before his death (like that of the deacon St Philip to the Ethiopian eunuch) reminds us that those appointed to serve the Church materially are not barred, or even excused, from proclaiming the glorious Gospel of Christ.
Our Righteous Father Theodore the Branded, brother of St Theophanes the Hymnographer
See the account of his life on October 11, when his brother St Theophanes is Commemorated.