Ephesians 1.16-23 (Epistle)

16nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. 17Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, 18şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi 19şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, 20pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, 21mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. 22El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii,

23care este trupul Lui, plinătatea Celui ce îndeplineşte totul în toţi.

1 Timothy 3.14-4.5 (Epistle, Saturday before Theophany)

14Îţi scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni în curând la tine. 15Dar, dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, Stâlpul şi Temelia adevărului.

16Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.” 1Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, 2abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. 3Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. 4Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri, 5pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

Luke 17.3-10 (Gospel)

3Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l! 4Şi, chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: „Îmi pare rău!”, să-l ierţi.” 5Apostolii au zis Domnului: „Măreşte-ne credinţa!” 6Şi Domnul a zis: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: „Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare”, şi v-ar asculta. 7Cine dintre voi, dacă are un rob care ară sau paşte oile, îi va zice, când vine de la câmp: „Vino îndată şi şezi la masă”? 8Nu-i va zice mai degrabă: „Găteşte-mi să mănânc, încinge-te şi slujeşte-mi până voi mânca şi voi bea eu; după aceea, vei mânca şi vei bea şi tu”? 9Va rămâne el îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred. 10Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: „Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.”

Matthew 3.1-11 (Gospel, Saturday before Theophany)

1În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustiul Iudeii. 2El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” 3Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” 4Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. 5Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el; 6şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. 7Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? 8Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră. 9Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. 10Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc. 11Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

Prophet Malachi (ca. 400 BC)

He is the last of the twelve Minor Prophets and the last of all the Prophets of the Old Testament. His name means ‘My Angel’ or ‘My Messenger.’ He returned with the exiled Jews from Babylon and took part in the rebuilding of the Temple in Jerusalem. His prophecy announces to the ear of faith that the Lord will soon bring the Hebrew priesthood to an end in the coming of Christ, the Sun of Righteousness (Malachi 4:2), the eternal Priest.

Holy Martyr Gordius of Caesarea (4th c.)

“The Martyr Gordius, who was from Caesarea of Cappadocia, was a centurion by rank. Unable to bear the impiety of the heathen, he withdrew to the wilderness to purify himself through prayer and fasting. After he perceived that his ascetical training had prepared him sufficiently, he came down from the mountains when a certain pagan festival was held in Caesarea, attended by all, and presented himself to the multitude. Although the spectacles of the festival continued, no one paid them any heed, but all eyes were turned upon him. From his sojourn in the mountains, his look was wild, his beard was long, his raiment squalid, his body like a skeleton; yet a certain grace shone round about him. He was recognized, and a loud shout and tumult was made, as his fellow Christians rejoiced, and the enemies of the truth cried out for his death. He boldly professed his faith before the Governor, and after torments was beheaded, in the reign of Licinius in the year 314. Saint Basil the Great delivered a homily on Saint Gordius, mentioning that some of those in his audience had been present at the Saint’s martyrdom.” (Great Horologion)

Our Holy Mother Genevieve of Paris (ca. 502)

She was born near Paris to a family of wealthy landowners. When she was about ten years old St Germanus of Auxerre (July 31), passing through the region on his way to Britain, discerned a special divine purpose for her, and told her parents that she had been chosen for the salvation of many. “He asked her that day, and early the next, if she would consecrate herself to holy virginity for Christ and, on both occasions, she answered that it was her dearest wish. Then he blessed her and gave her a copper coin inscribed with the Cross to wear around her neck, telling her never to wear gold, silver or pearls, but to elevate her mind above the small beauties of this world in order to inherit eternal and heavenly adornments.” (Synaxarion)

Convents were unknown at that time in Gaul, so Genevieve lived as a solitary, in a cell in her own house, first with her parents then, after their death, with her godmother in Paris. She devoted herself to the poor, giving away everything that came into her hands, except the small amount that she needed to feed herself on bread and beans. (When she passed the age of fifty, she was commanded by the bishops to add some fish and milk to her diet). She kept Lent from Theophany to Pascha, during which time she never left her house. She was never afraid to rebuke the powerful for their oppression of the weak and the poor, and thus earned many powerful enemies; but the people’s love for her, and the support of the Church, kept her from persecution.

It became her custom to walk to church on Sundays in procession with her household and many pious laypeople. Once the candle borne at the front of the procession (it was still dark) blew out in a rainstorm. The Saint asked for the candle and, when she took it in her hand, it re-lit and stayed lighted until they reached the church. At several other times, candles lit spontaneously in her hand; for this reason her icon shows her holding a candle.

She traveled throughout Gaul (modern-day France) on church business, being greeted with all the honors usually accorded a bishop. Several times she saved the city of Paris from the assaults of barbarian tribes through her prayers, by pleading with barbarian chieftains, and once by organizing a convoy to bring grain to the besieged city.

Saint Genevieve reposed in peace at the age of eighty. Through the centuries since then, she has shown her holy protection of the city of Paris countless times, and her relics in the Church of Saint Genevieve have wrought innumerable healings. Her relics were many times carried in huge processions in times of war, pestilence or other national trial. These relics were mostly burned and thrown into the River Seine by the godless Revolutionaries in 1793, but, as the Synaxarion concludes, “those who continue to invoke Saint Genevieve with faith, find her to be well and truly alive.”