1 Corinthians 2.9-3.8 (Epistle)

9Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” 10Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 11În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. 12Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 13Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. 14Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. 15Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.

16Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos. 1Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. 2V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, 3pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? 4Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteţi voi oameni de lume? 5Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. 6Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: 7aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. 8Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.

Matthew 13.31-36 (Gospel)

31Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa. 32Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.” 33Le-a spus o altă pildă, şi anume: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.” 34Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea deloc fără pildă, 35ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.” 36Atunci Isus a dat drumul noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.”

Virgin-Martyr Febronia of Nisibis (310)

Though the daughter of a Roman senator and a great beauty, she fled the world and entered a monastery in Mesopotamia. (So great was her beauty that the abbess had her stand behind a screen while reading to her monastic sisters.) At that time the Emperor Diocletian sent a certain Selenus, along with his nephew Lysimachus, on a mission to find and destroy Christians in the East. Though Selenus was a fierce persecutor of the Christians, Lysimachus felt sympathy for them and secretly protected them whenever he could. Selenus and his party came to Nisibis, where Febronia’s virtue and holiness had already become well-known, though she was still only twenty years old. Selenus summoned her and made every effort to convince her to renounce her faith. When she stood firm, she was first viciously dismembered then beheaded. Lysimachus gathered her relics and took them to the monastery for burial. At the monastery he, together with many soldiers, were baptized. The holy Febronia’s relics worked many healings, and she herself appeared to the other nuns on the anniversary of her repose, standing in her usual place among her sisters. Her relics were translated to Constantinople in 363.

Our Holy Father Dionysios, founder of the Monastery of St John the Forerunner on Mt Athos (1380)

He was born in Koritza in Albania. His elder brother Theodosius went to the Holy Mountain and in time became abbot of the monastery of Philotheou. A few years later Dionysios followed his brother and became a monk under him at Philotheou. A heavenly light began to appear to Dionysios every night at the same place, some distance from his monastery. Believing that the light was a divine sign that he was to build a monastery, Dionysios left the Holy Mountain to seek the help of his brother (now Metropolitan of Trebizond) and the Emperor Alexios Comnenis. From the Emperor he received both money and a Royal Charter, which is still kept at the Monastery of St John the Forerunner, which Dionysios founded in 1380, and which is often referred to as the Dionysiou Monastery. Later, pirates plundered the monastery, and Dionysius went to Trebizond, where he reposed at the age of seventy-two.