John 20.1-10 (7th Matins Gospel)

1În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. 2A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.” 3Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt. 4Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt. 5S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat. 6Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos. 7Iar ştergarul care fusese pus pe capul lui Isus nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur. 8Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut şi a crezut. 9Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morţi. 10Apoi ucenicii s-au întors acasă.

Romans 15.1-7 (Epistle)

1Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine. 2Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora. 3Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuşi; ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.” 4Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde. 5Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus; 6pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. 7Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.

Matthew 9.27-35 (Gospel)

27Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi care strigau şi ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” 28După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-au răspuns ei. 29Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!” 30Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: „Vedeţi să nu ştie nimeni.” 31Dar ei, cum au ieşit afară, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela. 32Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit. 33După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!” 34Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!” 35Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod.

Our Holy Father Sisoës the Great of Egypt (429)

One of the greatest of the Desert Fathers, he lived in asceticism at Scetis in Egypt. After the death of St Anthony the great, Abba Sisoës became a hermit in Anthony’s cave, saying “Thus in the cave of a lion, a fox makes his dwelling.” In his own lifetime he was granted the grace to heal the sick, drive out unclean spirits, and even raise the dead.

As his death approached after a long life in the desert, his brethren gathered around him. His face began to shine, and he said, “See, Abba Anthony is here!” then, “See, the choir of the prophets is here!” Seeing that he seemed to be speaking with someone, his brethren asked him who it was. He replied, “The Angels are here, and I am asking them for time to repent.” Amazed, they asked him what he could have to repent of, to which he replied, “Brethren, I do not know if I have even begun to repent.” Finally, his face became as bright as the sun, and he said, “See, the Lord is here, and He says, ‘Bring Me the vessel of the desert.’” With this, he gave his soul up to God, and his entire dwelling was filled with light and sweet fragrance.

Some of his teaching, as told in the Prologue: “St Sisoës taught his monks: ‘When temptation comes to a man, that man must give himself over to the will of God, and acknowledge that the temptation comes upon him because of his sins. If something good comes to pass, he must acknowledge that it comes about by the providence of God.’ A monk asked him: ‘How can I please God and be saved?’ The saint replied: ‘If you desire to please God, withdraw from the world, separate yourself from the earth, leave aside creation and draw near to the Creator, unite yourself to God with prayers and tears, and you will find rest in this world and in the next.’ A monk asked Sisoes: ‘How can I acquire humility?’ The saint replied: ‘When a man learns to regard every man as better than himself, he thus acquires humility.’ Ammon complained to Sisoes that he could not memorise the wise sayings that he had read, to be able to quote them in conversation with others. The saint replied: ‘It is not necessary. That which is necessary is to acquire purity of mind and to speak from this purity, placing one’s hope in God.’”

Holy Martyrs Marinus and Martha, and those with them (269)

Marinus and Martha were wealthy Persians; but they sold all their goods and traveled to Rome with their sons Audifax, Habakkuk, Valentine, and Cyrinus, in order to venerate the holy relics of the apostles and martyrs. When the Emperor Claudius asked them why they had come so far, at such cost, to seek the dead in Rome, they answered ‘We are servants of Christ, and are come to venerate the holy apostles whose immortal souls are alive with God, that they may be our intercessors with Christ our God.’ All of them were sentenced to interrogation and to death if they would not deny Christ. Valentine, who was a priest, was handed over to a General named Asterius. When Valentine healed Asterius’ daughter, who had been blind for two years, Asterius and his entire household accepted Christ and were baptised by Valentine. All of them, along with Marinus and Martha and their family, underwent torture and death for the sake of Christ.