1 Corinthians 7.24-35 (Epistle)

24Fiecare, fraţilor, să rămână cu Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat. 25Cât despre fecioare, n-am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă un sfat, ca unul care am căpătat de la Domnul harul să fiu vrednic de crezare. 26Iată, dar, ce cred eu că este bine, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru fiecare să rămână aşa cum este. 27Eşti legat de o nevastă? Nu căuta să fii dezlegat. Nu eşti legat de o nevastă? Nu căuta nevastă. 28Însă, dacă te însori, nu păcătuieşti. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pământeşti, şi eu aş vrea să vi le cruţ. 29Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta pentru ca cei ce au neveste să fie ca şi cum n-ar avea; 30cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; 31cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece. 32Dar eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cine nu este însurat se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului. 33Dar cine este însurat se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. 34Tot aşa, între femeia măritată şi fecioară este o deosebire: cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, ca să fie sfântă, şi cu trupul, şi cu duhul; iar cea măritată se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei. 35Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un laţ, ci pentru ceea ce este frumos şi ca să puteţi sluji Domnului fără piedici.

Matthew 15.12-21 (Gospel)

12Atunci ucenicii Lui s-au apropiat şi I-au zis: „Ştii că fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?” 13Drept răspuns, El le-a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină. 14Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” 15Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Desluşeşte-ne pilda aceasta.” 16Isus a zis: „Şi voi tot fără pricepere sunteţi? 17Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pântece şi apoi este aruncat afară în hazna? 18Dar, ce iese din gură vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. 19Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. 20Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om.” 21Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Martyr Hyacinth of Caesarea in Cappadocia, and those with him (108)

He was a young courtier to the Emperor Trajan, and a secret Christian. When the Emperor and his court were offering sacrifice to the idols, Hyacinth stood apart; he was noticed and brought before the Emperor where, when interrogated, he proclaimed himself a Christian and refused to make sacrifice to the pagan gods. For this he was brutally whipped, then thrown into prison, where the Emperor ordered that he be given only food that had been sacrificed to idols. This Hyacinth refused to eat and, after eight days, died in prison.

Our Holy Father Isaiah the Solitary (491)

One of the Desert Fathers, he lived in asceticism first at Scetis in Egypt, then in Palestine; he died in Gaza. His instructive writings are often quoted by the Fathers.

Abba Isaiah said: The crown of all good works consists in this: that a man place all his hope in God, that he flee to Him once and for all with all his heart and strength, that he be filled with compassion for all and weep before God, imploring His help and mercy.

Our Holy Father Alexander, founder of the Monastery of the Unsleeping Ones (430)

“Born in Asia and educated in Constantinople, he went into the army after completing his studies and became an officer. Reading the Holy Scriptures, he came upon the Saviour’s words: ‘If thou wilt be perfect, go and sell all thou hast, and give to the poor, and thou shalt have treasure in heaven; and come and follow Me’ (Matt. 19:21). These words made such an impression on him that he sold and gave away all that he had, and went off to the desert. After long asceticism and striving for purification, he founded the community of the ‘Wakeful Ones’ (Acoemetae) with a special rule. According to this rule, the services in the church continued day and night in unbroken sequence. The brethren were divided into six groups, each having its appointed hours of day or night to go to church and take over the reading and singing from the previous group. He travelled a great deal over the East, bringing people to faith in Christ, disputing with heretics, working miracles by God’s grace and growing old in the service of the Lord Jesus. He finished his earthly course in Constantinople in the year 430, where his relics revealed the miraculous power and glory with which God had glorified His holy servant.” (Prologue)

Our Father among the Saints Anatolios, Archbishop of Constantinople (458)

He was a priest from Alexandria. At the ‘Robber Council’ at Ephesus in 449, Dioscoros, the monophysite who occupied the Patriarchal throne in Alexandria, had Anatolios installed as Patriarch of Constantinople, thinking that he would prove an ally. But Anatolios quickly emerged as a fervent champion of Orthodoxy: he convened a council of bishops just before the Council of Chalcedon in 451, at which Pope Leo’s Orthodox “Tome” (see February 18) was approved, though Dioscoros had not allowed it to be read at the Robber Council. At the Council of Chalcedon, Anatolios condemned Nestorius, Eutyches, and his frustrated patron Dioscoros. He reposed in peace in 458.

Anatolios is believed to be the author of the ‘Anatolian Stichera’ found in the weekly Vespers and Matins services; but these may have been composed by another Anatolios, a monk and a disciple of St Theodore the Studite.