Orthodox Calendar

16 Iunie 2026
Tuesday of the 3rd week after Pentecost

Apostles Fast — Wine and Oil are Allowed

Commemorations

  • Holy Martyr Lucillian and those with him (270)
  • Hieromartyr Lucian (2nd c.)
  • Holy Martyr Dimitri, Tsarevich of Russia (1591)

Scripture Readings

Romans 7.14-8.2 (Epistle)

14Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. 15Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. 16Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. 17Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. 19Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! 20Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 21Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. 22Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu; 23dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele. 24O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?

25Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului. 1Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. 2În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.

Matthew 10.9-15 (Gospel)

9Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre, 10nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui. 11În orice cetate sau sat veţi intra, să cercetaţi cine este acolo vrednic şi să rămâneţi la el până veţi pleca. 12La intrarea voastră în casă, uraţi-i de bine; 13şi, dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar, dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. 14Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.” 15Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea.

Commemorations

Holy Martyr Lucillian and those with him (270)

Lucilian spent most of his life as a pagan priest. In advanced old age, he learned the truth of the Christian faith and was baptized. The conversion of so public a figure quickly attracted attention, and Lucilian was brought to trial in Nicomedia. After enduring many tortures he was imprisoned with four young Christians, scarcely older than children: Claudius, Hypatius, Paul and Dionysius. When they were brouht before Silvanos the governor, all five confessed their faith and were sentenced to death and cast into a fiery furnace. When they miraculously emerged unharmed, they were taken to Byzantium, where the four young men were beheaded and Lucillian was crucified. A maiden named Paula openly carried away the martyrs’ bodies and buried them. For this she in turn was tortured and, refusing to renounce her faith in Christ, beheaded. This was in the reign of the Emperor Aurelian. A church was built in their honor in Constantinople.

Hieromartyr Lucian (2nd c.)

He was a Roman nobleman, a disciple of the Apostle Peter. Pope Clement sent him, along with St Dionysius the Areopagite, to preach the Gospel in Gaul, ordaining them both as bishops before they left. The Emperor Domitian later sent soldiers to Rome to seize Christian evangelists. They killed St Dionysius in Rome, then, hearing of the work of St Lucian, tracked him until found him in what is now Belgium. There he was beheaded along with his two fellow-missionaries, Maxianus the priest and Julian the deacon. A church was built over his relics.

Holy Martyr Dimitri, Tsarevich of Russia (1591)

He was murdered at the age of eight by the evil designs of Boris Godunov, in the town of Uglich. After his death he appeared to a monk and accurately foretold Boris Godunov’s death. Countless miracles were worked at the grave of the Tsarevich. When his tomb was opened fifteen years after his death, his relics were found whole and incorrupt, and were solemnly buried in the Church of the Archangel Michael in Moscow.

The circumstances of Boris Godunov’s death are worth telling. He first tried to kill the Tsarevich using the strongest poison, but it had no effect. He then had the child publicly beheaded. Not long afterwards a ‘false Dimitri’ arose, claiming to be the Tsarevich, and rallied a great army against Godunov. Godunov was driven to such a desperate position that he took his own life by poison, the ‘remedy’ he had intended for the true Dimitri.