Acts 12.1-11 (Epistle)

1Cam în aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască; 2şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. 3Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. – Erau zilele praznicului Azimelor. – 4După ce l-a prins şi l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşti să-l scoată înaintea norodului. 5Deci Petru era păzit în temniţă, şi biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. 6În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă. 7Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini. 8Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintea.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină şi vino după mine.” 9Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. 10După ce au trecut de straja întâi şi a doua, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el. 11Când şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu.”

John 8.31-42 (Gospel)

31Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; 32veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” 33Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?” 34„Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. 35Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi. 36Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. 37Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu. 38Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru.” 39„Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. 40Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un Om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut. 41Voi faceţi faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.” 42Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.

Hieromartyr Basil, bishop of Amasia and Righteous Virgin Glaphyra (322)

Licinius was co-emperor with Constantine the Great. At his accession, he had agreed to tolerate Christianity in his territories, but soon turned to persecuting the Christians, and to a variety of carnal sins. He conceived a passion for Glaphyra, a Christian virgin handmaid of the Empress Constantia. When Glaphyra told Constantia of this, the Empress sent her away to Amasia in the East for her protection. There she was received and protected by Bishop Basil of that city. Licinius learned where Glaphyra was hiding and ordered that both she and the bishop be brought to him as prisoners. The soldiers who came for her found that she had already died, so they returned with only Bishop Basil, who was subjected to cruel tortures, then beheaded. His body was cast into the sea, but, with the help of an angel of God, his people found his body, retrieved it from the sea, and returned it to Amasia.

The Prologue adds, “The Emperor Constantine raised an army against Licinius, overcame him, arrested him and sent him into exile in Gaul, where he ended his God-hating days.”

St Stephen,Bishop of Perm (1396)

As a young man he entered monastic life at the monastery of St Gregory the Theologian in Rostov. Learning that the land of Perm (on the western slopes of the Ural Mountains) was still immured in paganism, he was filled with a desire to bring the Gospel to its people. He set about learning the language, created an alphabet and translated the service books. With the blessing of the Metropolitan of Moscow he then set out and began his apostolic labors. When, after much difficulty and many sufferings, he had gathered a community of baptised Christians, he was made Bishop of the region. Once, in his old age, he returned to Moscow, where he reposed in 1396.