Isaiah 65.8-16 (6th Hour)

8Aşa vorbeşte Domnul: „După cum, când se găseşte zeamă într-un strugure, se zice: „Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el!”, tot aşa, şi Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul. 9Voi scoate o sămânţă din Iacov, şi din Iuda, un moştenitor al munţilor Mei; aleşii Mei vor stăpâni ţara, şi robii Mei vor locui în ea. 10Saronul va sluji ca loc de păşune oilor, şi valea Acor va sluji de culcuş boilor, pentru poporul Meu care Mă va căuta. 11Dar pe voi care părăsiţi pe Domnul, care uitaţi muntele Meu cel sfânt, care puneţi o masă „norocului” şi umpleţi un pahar în cinstea „sorţii”, 12vă sortesc sabiei, şi toţi veţi pleca genunchiul ca să fiţi înjunghiaţi; căci Eu am chemat, şi n-aţi răspuns, am vorbit, şi n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea şi aţi ales ce nu-Mi place.” 13De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că robii Mei vor mânca, iar voi veţi fi flămânzi; iată că robii Mei vor bea, iar vouă vă va fi sete; iată că robii Mei se vor bucura, şi voi vă veţi ruşina; 14iată că robii Mei vor cânta de veselă ce la va fi inima, dar voi veţi striga de durerea pe care o veţi avea în suflet şi vă veţi boci de mâhnit ce vă va fi duhul. 15Veţi lăsa numele vostru ca blestem aleşilor Mei; şi anume: „Domnul Dumnezeu vă va omorî” şi va da robilor Săi un alt nume. 16Aşa că, cine se va binecuvânta în ţară se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.

Genesis 46.1-7 (Vespers)

1Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac. 2Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!” 3Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare. 4Eu însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt şi Eu însumi te voi scoate iarăşi de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.” 5Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor, Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe care le trimisese faraon ca să-l ducă. 6Şi-au luat şi turmele şi averile pe care le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s-a dus în Egipt cu toată familia lui. 7A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui şi pe toată familia lui.

Proverbs 23.15-24.5 (Vespers)

15Fiule, dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura, 16şi lăuntrul meu se va înveseli, când buzele tale vor spune ce este bine. 17Să nu-ţi pizmuiască inima pe cei păcătoşi, ci să aibă totdeauna frică de Domnul; 18căci este o răsplată, şi nu ţi se va tăia nădejdea. 19Ascultă, fiule, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă. 20Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne. 21Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe. 22Ascultă pe tatăl tău, care te-a născut, şi nu nesocoti pe mama ta, când a îmbătrânit. 23Cumpără adevărul şi nu-l vinde, înţelepciunea, învăţătura şi priceperea. 24Tatăl celui neprihănit se înveseleşte, şi cel ce dă naştere unui înţelept se bucură. 25Să se bucure tatăl tău şi mama ta, să se înveselească cea care te-a născut. 26Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele. 27Căci curva este o groapă adâncă, şi străina o fântână strâmtă. 28Ea pândeşte ca un hoţ şi măreşte între oameni numărul celor stricaţi. 29Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii? 30Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. 31Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, 32dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilic. 33Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii. 34Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg.

35„M-a lovit… dar nu mă doare!… M-a bătut… dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!” 1Nu pizmui pe oamenii cei răi şi nu dori să fii cu ei; 2căci inima lor se gândeşte la prăpăd, şi buzele lor vorbesc nelegiuiri. – 3Prin înţelepciune se înalţă o casă, şi prin pricepere se întăreşte; 4prin ştiinţă se umplu cămările ei de toate bunătăţile de preţ şi plăcute. 5Un om înţelept este plin de putere, şi cel priceput îşi oţeleşte vlaga.

Our righteous Fathers martyred at the Monastery of St Sabbas the Sanctified (633? 796?)

The holy Monastery of St Sabbas is still in existence today, by the providence of God, though several times in its history it has been plundered and left empty. At one time it was attacked by Arab raiders. The monks considered fleeing, but their abbot, Thomas, said, ‘We have fled from the world into this wilderness for the love of Christ; it would be shameful for us now to flee from the wilderness for fear of men. If we are killed here, we shall be killed through love for Christ, for whose sake we have come here to live.’ So the monks agreed with one mind to wait their attackers unarmed. The Arabs killed some with arrows, and shut some in the cave of St Sabbas, lighting a fire at the entrance to suffocate them with smoke. The whole company of monks were thus privileged to give their lives for Christ’s sake.

Accounts of the date differ substantially: the Great Horologion says that they died during the reign of the Emperor Heraclius, when St Modestus was Patriarch of Jerusalem (632-634); the Prologue that they died in 796 during the reign of Constantine and Irene, when Elias was Patriarch of Jerusalem.

St Photine the Samaritan Woman (66)

See her commemoration on February 26.

St Cuthbert the Wonderworker, Bishop of Lindisfarne (687)

‘Saint Cuthbert was born in Britain about the year 635, and became a monk in his youth at the monastery of Melrose by the River Tweed. After many years of struggle as a true priest of Christ, in the service both of his own brethren and of the neglected Christians of isolated country villages, he became a solitary on Farne Island in 676. After eight years as a hermit, he was constrained to leave his quiet to become Bishop of Lindisfarne, in which office he served for almost two years. He returned to his hermitage two months before he reposed in peace in 687.

‘Because of the miracles he wrought both during his life and at his tomb after death, he is called the “Wonderworker of Britain.” The whole English people honoured him, and kings were both benefactors to his shrine and suppliants of his prayers. Eleven years after his death, his holy relics were revealed to be incorrupt; when his body was translated from Lindisfarne to Durham Cathedral in August of 1104, his body was still found to be untouched by decay, giving off “an odour of the sweetest fragrancy,” and “from the flexibility of its joints representing a person asleep rather than dead.” Finally, when the most impious Henry VIII desecrated his shrine, opening it to despoil it of its valuables, his body was again found incorrupt, and was buried in 1542. It is believed that after this the holy relics of Saint Cuthbert were hidden to preserve them from further desecration.’ (Great Horologion)