Isaiah 6.1-12 (6th Hour)

1În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. 2Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. 3Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” 4Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum. 5Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” 6Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. 7Mi-a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” 8Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” 9El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: „Întruna veţi auzi, şi nu veţi înţelege; întruna veţi vedea, şi nu veţi pricepe!” 10Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine, şi să nu fie tămăduit.” 11Şi eu am întrebat: „Până când, Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case, şi ţara va fi pustiită de tot; 12până va îndepărta Domnul pe oameni, şi ţara va ajunge un mare pustiu.

Genesis 5.1-24 (Vespers)

1Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. 2I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om”, în ziua când au fost făcuţi. 3La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. 4După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice. 5Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit. 6La vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos. 7După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani şi a născut fii şi fiice. 8Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit. 9La vârsta de nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan. 10După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani şi a născut fii şi fiice. 11Toate zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani; apoi a murit. 12La vârsta de şaptezeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel. 13După naşterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; şi a născut fii şi fiice. 14Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani; apoi a murit. 15La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Mahalaleel a născut pe Iared. 16După naşterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice. 17Toate zilele lui Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit. 18La vârsta de o sută şaizeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh. 19După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice. 20Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute şaizeci şi doi de ani; apoi a murit. 21La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. 22După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. 23Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. 24Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.

Proverbs 6.3-20 (Vespers)

3fă totuşi lucrul acesta, fiule: dezleagă-te, căci ai căzut în mâna aproapelui tău! De aceea du-te, aruncă-te cu faţa la pământ şi stăruie de el. 4Nu da somn ochilor tăi, nici aţipire pleoapelor tale! 5Scapă din mâna lui cum scapă căprioara din mâna vânătorului şi ca pasărea din mâna păsărarului… 6Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te! 7Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; 8totuşi îşi pregăteşte hrana vara şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului. 9Până când vei sta culcat, leneşule? Când te vei scula din somnul tău? 10Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi!… 11Şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat. 12Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură, 13clipeşte din ochi, dă din picior şi face semne cu degetele. 14Răutatea este în inima lui, urzeşte lucruri rele întruna şi stârneşte certuri. 15De aceea nimicirea îi va veni pe neaşteptate; va fi zdrobit deodată şi fără leac. 16Şase lucruri urăşte Domnul şi chiar şapte Îi sunt urâte: 17ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, 18inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, 19martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stârneşte certuri între fraţi. 20Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale:

St Leo, bishop of Catania in Sicily (ca. 780)

He lived at the time of the first persecutions of the holy icons. He was born in Ravenna to a noble family, and became bishop of his native city. Soon his reputation as a true shepherd of Christ’s flock spread, and he was elected Bishop of Catania in Sicily. As is so often true even today, the city, though nominally Christian, was plagued by superstition and paganism. The holy bishop set about to turn the people away from error: by his prayers he caused a pagan temple to collapse and built a church on its site, dedicated to the Forty Maryrs of Sebaste. At that time the entire island was under the oppressive rule of a magus named Heliodorus, who used all his magical skills to oppress the people and advance himself. Though he had been taken captive by Imperial order, and condemned to death, he was always able to escape his captors by his occult skills. Saint Leo, who sought the conversion of everyone, did his best to turn the magus to Christ, but to no effect. One day Heliodorus entered the church during the Divine Liturgy, mocking the Mysteries of Christ. The Saint came out of the sanctuary and, casting his omophorion over the mocker, instantly deprived him of his demonic powers. The Prefect of Sicily ordered the magus to be burnt alive. Bishop Leo went to the stake with him, but emerged unmarked without even the smell of fire upon him, while Heliodorus was burnt to ashes.

Saint Leo’s fierceness in defense of the Faith was matched by his love and compassion for the poor and defenseless, for whom he poured himself out unceasingly with prayers, alms and visitation. By his prayers he restored sight to the blind and healed the paralyzed. After his repose, his holy relics, which exuded a fragrant myrrh, were venerated in a church that he had founded in honor of Saint Lucia.

St Bessarion the Great, wonder-worker of Egypt (466)

“An Egyptian by birth, Abba Bessarion was initiated into the angelic life by Saint Anthony the Great. He later became a disciple of Saint Macarius, the founder of Scetis (19 Jan.), and then set out to lead the life of a wanderer, borne hither and thither by Providence like a bird by the wind. All his wealth lay in the Gospel, which he always had in his hand. Living in the open air, he patiently endured all weathers, untroubled by care for a dwelling or for clothing. Fortified by the strength of the faith, he thus remained untouched by all the passions of the flesh.

“On coming to a monastery where the brethren led the common life, he would sit weeping at the gate. A brother once offered him hospitality and asked why he was distressed. ‘I cannot live under a roof, until I have regained the wealth of my house,’ he replied, meaning the heavenly inheritance lost since Adam. ‘I am afflicted, in danger of death every day, and without rest because of my huge misfortunes, which oblige me ever to travel on in order to finish my course.’

“He wandered for forty years without ever lying down to sleep, and he spent all of forty days and forty nights standing wide awake in a thorn bush. One winter’s day, he was walking through a village when he came upon a dead man. Without hesitation, he took off his own coat and covered the body. A little further on, he gave his tunic to a poor man who was shivering in the cold. An army officer, who happened to be passing, saw the naked ascetic and wanted to know who had stripped him of his clothing. ‘He did!’ replied Bessarion, holding up the Gospel Book. On another occasion, he met with a poor man and, having nothing to give him in alms, he hurried to the market in order to sell his Gospel Book. On his disciple’s asking him where the Book was, he replied cheerfully, ‘I have sold it in obedience to the words which I never cease to hear: Go, sell what you possess and give to the poor‘ (Matt. 19:21).

“Through this evangelic way of life he became a chosen vessel of Grace, and God wrought many miracles through him. One day, for example, he made sea water sweet through the sign of the Cross, to quench his disciple’s thirst. When the latter wanted to keep some for the remainder of the journey, he prevented him, saying, ‘God is here, God is everywhere!’ At another time, having stood for two weeks in prayer with hands raised to heaven, he brought about rain enough to fill a thirsty brother’s coat. Then there was the time when he stopped the sun from setting until he reached the cell of an elder whom he wished to meet; and the time when he walked across the waters of a river. Through these and many other wonders wrought by the Saint, God showed, as He did with Moses, Joshua and Elias, that He grants His servants mastery even over natural phenomena. Through the power of Christ, he raised a paralytic, drove out demons and showed himself truly to be a ‘god’ upon the earth.

“When, having reached his goal, he was at the point of regaining that dwelling in heaven which he had sought throughout his wanderings, he said to those about him, ‘The monk ought, like the cherubim, to be all eye.’

“In answer to a brother who asked what a monk living in community ought to do, he replied: ‘Keep silence and do not measure yourself.’ Indeed, this is how even in the midst of people one can obtain the grace of the great anchorites.” (Synaxarion)

Thirty-four Holy Martyrs of the Monastery of Valaam (1578)

These thirty-four venerable fathers of the Monastery of the Transfiguration at Valaam on Lake Ladoga were massacred by a party of converts to Lutheranism who besieged the monastery and attempted to make the brethren renounce the Orthodox Faith.