Isaiah 40.18-31 (6th Hour)

18Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna? 19Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur şi-i toarnă lănţişoare de argint. 20Iar cine este sărac alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol care să nu se clatine. 21Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului? 22El şade deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o maramă subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el. 23El preface într-o nimica pe voievozi şi face o nimica din judecătorii pământului. 24De abia sunt sădiţi, de abia sunt semănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ; şi El suflă peste ei de se usucă, şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie. 25„Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt. 26Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte. 27Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu”? 28Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. 29El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. 30Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină;

31dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.

Genesis 15.1-15 (Vespers)

1După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” 2Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” 3Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.” 4Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.” 5Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” 6Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. 7Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.” 8Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?” 9Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.” 10Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar păsările nu le-a despicat. 11Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri; dar Avram le-a izgonit. 12La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric. 13Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. 14Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de-acolo cu mari bogăţii. 15Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită.

Proverbs 15.7-19 (Vespers)

7Buzele înţelepţilor seamănă ştiinţa, dar inima celor nesocotiţi este stricată. – 8Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută. – 9Calea celui rău este urâtă Domnului, dar El iubeşte pe cel ce umblă după neprihănire. – 10Cine părăseşte cărarea este aspru pedepsit, şi cine urăşte mustrarea va muri. – 11Locuinţa morţilor şi Adâncul sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile oamenilor! – 12Batjocoritorului nu-i place să fie mustrat, de aceea nu se duce la cei înţelepţi. – 13O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. – 14Inima celor pricepuţi caută ştiinţa, dar gura nesocotiţilor găseşte plăcere în nebunie. – 15Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat. – 16Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie, cu tulburare! – 17Mai bine un prânz de verdeţuri şi dragoste, decât un bou îngrăşat şi ură. – 18Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile. 19Drumul leneşului este ca un hăţiş de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită. –

St Sophronios, patriarch of Jerusalem (638)

He was born in Damascus to an eminent family, and was well educated in his youth. Discontented with the wisdom of the world, he entered monastic life in the monastery of St Theodosius, where he became the lifelong friend and disciple of John Moschos. Together they visited the monasteries and hermitages of Egypt; they later wrote down their discoveries among the holy monks in the classic Spiritual Meadow. After the death of his teacher, St Sophronius traveled to Jerusalem, which had just been liberated from the Persians. He was there to see the Precious Cross returned from Persia by the Emperor Heraclius, who carried it into Jerusalem on his back. A few years later, in 634, St Sophronius was elected Patriarch of Jerusalem, where he served his flock wisely for three years and three months. He was zealous in the defense of Orthodoxy against the Monothelite heresy: He convoked a Council in Jerusalem which condemned it before it was condemned at the Sixth Ecumenical Council. The holy Patriarch even traveled to Constantinople to rebuke the Patriarch Sergius and Emperor Heraclius, who had embraced the Monothelite error.

The years of peace were few for the Holy Land; for just as the Persian Empire was decisively defeated by Heraclius, the followers of Islam erupted out of Arabia, conquering most of North Africa and the Middle East in a few years. The Saint was so grieved by the capture of Jerusalem in 637 by the Caliph Omar that begged God to take him, so that he might not live to see the desecration of the holy places. His prayer was granted, and he reposed in peace less than a year later.

St Sophronios is the author of the Life of Saint Mary of Egypt, appointed to be read in the churches during every Great Lent. He also wrote the service of the Great Blessing of the Waters. Some have attributed the Vesperal hymn “Gladsome Light” to him, but we know that it dates from before the time of St Basil the Great, who mentions it in his writings. It seems though, that St Sophronios supplemented the hymn, and that its present form is due to him.

St John Moschos, author of the Spiritual Meadow (622)

He is commemorated today along with his disciple and friend St Sophronius (see above).

Holy Martyr Pionius (250)

“A priest of Smyrna, he suffered there in the time of Decius’ persecution. They condemned him to be crucified, which was a great joy to him. And as soon as the soldiers assembled the cross and laid it on the ground, Pionius laid himself on it and stretched out his arms, calling to the soldiers to put the nails into his hands. The cross was inserted into the ground upside down, and a fire lit under the martyr’s head. There were many bystanders. Pionius closed his eyes and prayed to God within himself. The flames could not succeed in igniting even his hair, and when the fire had at last gone out and everyone thought that he was dead, Pionius opened his eyes and cried out joyfully: ‘O Lord, receive my spirit!’, and breathed his last. This saint wrote the life of St Polycarp of Smyrna, together with whom he now makes merry in the Kingdom of Christ. He suffered and was glorified in 250.” (Prologue)