Scripture Readings
Romans 14.19-23, 16.25-27 (Epistle)
19Aşadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră.
20Să nu nimiceşti, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sunt curate. Totuşi, a mânca din ele, când faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău.
21Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.
22Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine.
23Dar cine se îndoieşte şi mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare e păcat.
25Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri,
26dar a fost arătată acum prin scrierile prorocilor şi, prin porunca Dumnezeului celui Veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor, ca să asculte de credinţă –
27a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin.
Galatians 5.22-6.2
(Epistle, Departed)
22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
23blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
24Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.
25Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
26Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.
1Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.
2Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.
Matthew 6.1-13 (Gospel)
1Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.
2Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.
3Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta,
4pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
5Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.
6Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
7Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.
8Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.
9Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;
10vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
11Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;
12şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;
13şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”
Matthew 11.27-30
(Gospel, Departed)
27„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.
28Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
29Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
30Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”
Commemorations
Great-Martyr Theodore Stratelates ("the General") of Heraclea (319)
He was a renowned commander in the Imperial army, and dwelt in Heraclea of Pontus. The Emperor Licinius heard of Theodore’s fame as an officer, and also that he was a devout Christian; the Emperor determined to visit the general, officially to honor him, but secretly to turn him from Christ.
When the Emperor came to Heraclea, Saint Theodore met him with all honor, and the Emperor in turn praised him for his service to the state. Licinius then publicly bade Theodore make sacrifice to the gods. Theodore asked that he be given the most venerable gods, made of gold and silver, to attend upon at home, and promised that the following day he would return and honor them before the people. The Emperor, thinking that he had succeeded in restoring Theodore to paganism, gladly agreed.
That night the Saint smashed all the idols he had taken home, and distributed the gold and silver pieces to the poor. When this was discovered, Theodore gladly admitted his deed and confessed Christ boldly. The Emperor, in a fury, had the Saint subjected to many tortures, then crucified. On the cross, he was subject to further torments and mutilations: parts of his body were cut off, his eyes put out, and he was shot with arrows, finally being left on the cross for dead. The next day Licinius sent men to cast his body into the sea, but to their amazement they found the Saint alive, his body perfectly intact. Through this, many spectators and some of the Emperor’s own men turned to Christ. Seeing that the Saint, far from renouncing Christ, was leading others to Him, the Emperor promptly had him beheaded. His holy relics were returned to his family home in Euchaita, where they worked so many miracles that the town came to be known as Theodoropolis.
Holy Prophet Zechariah (6th c. BC)
He was among those who returned to Jerusalem from the Babylonian captivity, following the decree of Cyrus in 538 BC. With the Prophet Haggai (December 16) he began to prophesy in Jerusalem in 520, to encourage the Jews to return to their task of rebuilding the Temple, which they had given up in discouragement. His prophetic ministry is described both in the Book of Ezra and in the Old Testament book that bears his name. His prophecies, in addition to speaking to the situation in which he lived, are replete with prophecies of the coming, and second coming, of Christ. His name means “The Lord is renowned.” Sozomen’s Ecclesiastical History reports that under the Emperor Honorius, Zacharias’ holy relics were discovered by divine revelation in Palestine, and were found to be incorrupt.
St Sabbas II, Archbishop of Serbia (1271)
He was the son of St Stephen the First- Crowned King of Serbia (September 24), and the nephew of St Sabbas (Sava) (January 14), the first Archbishop of Serbia. Like his uncle, he became a monk at the monastery of Chilandar on Mt Athos, where he zealously lived the ascetical life until he was elected Bishop of Zachounios, then Archbishop of Serbia. He fell asleep in peace in 1271, having shepherded his flock with love and wisdom. His holy relics are in the monastery of Pech.