2 Timothy 3.16-4.4 (Epistle)

16Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,

17pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. 1Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: 2propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. 3Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. 4Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.

Hebrews 9.1-7 (Epistle, Theotokos)

1Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare. 2În adevăr, s-a făcut un Cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului; 3după perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema „Locul Preasfânt”. 4El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului. 5Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri. 6Şi, după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a Cortului. 7Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.

Luke 17.26-37 (Gospel)

26Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: 27mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. 28Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; 29dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi. 30Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului. 31În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei şi îşi va avea vasele în casă să nu se coboare să le ia; şi cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă. 32Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot. 33Oricine va căuta să-şi scape viaţa o va pierde; şi oricine o va pierde o va găsi. 34Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat; 35două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată. 36Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.”

37Ucenicii L-au întrebat: „Unde, Doamne?” Iar El a răspuns: „Unde va fi trupul acolo se vor strânge vulturii.”

Luke 10.38-42, 11.27-28 (Gospel, Theotokos)

38Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei. 39Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. 40Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.” 41Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu,

42dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” 27Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!” 28Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”

Holy Great Martyr and Most Wise Catherine of Alexandria and those with her (305)

“Saint Catherine, who was from Alexandria, was the daughter of Constas (or Cestus). She was an exceedingly beautiful maiden, most chaste, and illustrious in wealth, lineage, and learning. By her steadfast understanding, she utterly vanquished the passionate and unbridled soul of Maximinus, the tyrant of Alexandria; and by her eloquence, she stopped the mouths of the so-called philosophers who had been gathered to dispute with her. She was crowned with the crown of martyrdom in the year 305. Her holy relics were taken by Angels to the holy mountain of Sinai, where they were discovered many years later; the famous monastery of Saint Catherine was originally dedicated to the Holy Transfiguration of the Lord and the Burning Bush, but later was dedicated to Saint Catherine.” (Great Horologion) So great was St Catherine’s eloquence that the fifty orators assigned to debate her recognized their error and, as a body, asked for baptism, for which Maximinus condemned them all to death. The Saint was then subjected to torture on a specially-constructed spiked wheel (with which she is usually shown in her icon), but an angel loosed her and miraculously smashed the wheel. Maximinus’ own wife and 200 soldiers, seeing her sufferings and the nobility with which she bore them, were moved to profess their faith in Christ and their yearning to be baptized. All of them were put to death. Finally Catherine herself was led outside the walls of Alexandria and, after a prayer of thanksgiving to God, was beheaded.

Great Martyr Mercurius (ca. 259)

He was born in the province of Asia, to a Scythian who had secretly converted to Christianity. Like his parents, he was a secret follower of Christ, serving as a legionary in the Roman army during the reign of the Emperor Decius. During a campaign, an Angel appeared to him, gave him a sword and told him to go into battle trusting in Christ’s help. Mercurius plunged into battle, fought his way alone through the enemy lines, and reached the barbarian commander Rigas, whom he killed. Upon the death of their chief the barbarians scattered and the victory was won.

The Emperor, hearing of the young soldier’s exploits, promoted him to a position at court. There, lulled by the pleasures and honors of the court, Mercurius forgot his duties to Christ his King. One night the same Angel who had given him the sword appeared to him once again and reminded him of the sword that Christ had given him, an emblem of the battle of martyrdom that he was about to enter. The next day Mercurius, now returned to his senses, refused to offer sacrifice to the gods. When called before the Emperor, he boldly proclaimed Christ and threw off his badges of office. He was thrown in prison and subjected to cruel tortures, all of which he bore with peace and joy, encouraged by the Angel who appeared to him again to offer comfort and encouragement. After long torment he was beheaded in Caesarea in Cappadocia, at the age of twenty-five.