Hebrews 8.7-13 (Epistle)

7În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. 8Căci, ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou; 9nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. 10Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. 11Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. 12Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.”

13Prin faptul că zice: „un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.

Luke 20.27-44 (Gospel)

27Unii din saduchei, care zic că nu este înviere, s-au apropiat şi au întrebat pe Isus: 28„Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva, având nevastă, dar fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său.” 29Au fost, dar, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat, şi a murit fără copii. 30Pe nevasta lui, a luat-o al doilea; şi a murit şi el fără copii. 31A luat-o şi al treilea şi tot aşa toţi şapte; şi au murit fără să lase copii. 32La urma tuturor, a murit şi femeia. 33Deci, la înviere, nevasta căruia dintre ei va fi femeia? Fiindcă toţi şapte au avut-o de nevastă.” 34Isus le-a răspuns: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; 35dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. 36Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37Dar că morţii învie, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre „Rug” când numeşte pe Domnul: „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” 38Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.” 39Unii din cărturari au luat cuvântul şi au zis: „Învăţătorule, bine ai zis.” 40Şi nu mai îndrăzneau să-I mai pună nicio întrebare. 41Isus le-a zis: „Cum se zice că Hristosul este fiul lui David? 42Căci însuşi David zice în cartea Psalmilor: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, 43până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” 44Deci David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?”

Our Venerable Father Patapius (6th or 7th c.)

He was born at Thebes in Egypt, and at a young age left his pious parents, his inheritance and his acquaintances to dwell in the Egyptian desert, devoting himself to ceaseless prayer. After many years, he reputation spread and, despite his desire for solitude, throngs of pilgrims would seek him out for his prayers and counsel. To escape the attentions of men, he did a surprising thing: he abandoned the desert and moved to Constantinople, settling in the Blachernae district, where, amid the bustle of the city, he was able to pass unnoticed, more secure in his solitude than he had been in the caves of Egypt.

As he grew in obedience to the commandments of Christ, the grace of working miracles grew in him, and once again he gradually became known. Once a blind man cast himself before Patapius on the street, and the Saint cured him instantly by calling on the name of Christ. Once he healed a man crippled by dropsy, anointing him with the oil from a vigil lamp and signing him with the Cross.

After blessing the Church for many years with his prayers and miracles, St Patapius fell asleep in peace, and was buried in the church of the Monastery of the Egyptians near Constantinople. In 1904 his precious and incorrupt relics were uncovered in the course of some building at a small monastery near Corinth. From that time the monastery has been dedicated to St Patapius, and many miracles are worked there.

Holy Apostles Sosthenes, Apollos, Tychicus and Epaphroditus, Cephas and Caesar

All of these Apostles are mentioned in the New Testament. Sosthenes was the ruler of the Synagogue in Corinth, and was converted through the preaching of St Paul. After traveling with St Paul for years, he became Bishop of Colophon near Ephesus. Apollos was a Jew from Alexandria, well educated and with a deep knowledge of the Scriptures. He was brought to the fulness of the Christian faith by Priscilla and Aquila in Ephesus, and went out preaching the Gospel among the pagans. His eloquence was so admired that for awhile the gentile Church divided into two factions, one for Paul and one for Apollos. Saint Apollos later became Bishop of Caesarea.

(The Synaxarion lists Cephas and Caesar here; but some believe that St Paul’s reference to Cephas in 1 Cor 1:12 refers to the Apostle Peter, not to a separate companion of St Paul; and that “those of Caesar’s household” (Phil. 4:22) refers to Christians in the Emperor’s palace in Rome, not to a Christian named Caesar.)