Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)
Nativity Fast
17S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. 18Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. 19Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi. 20Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! 21Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! 22Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.
18Astfel, pe de o parte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei – 19căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit – şi, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. 20Şi, fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ – 21căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut Preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat şi nu Se va căi: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” – 22prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezaşul unui legământ mai bun. 23Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururi. 24Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul. 25De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.
22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
26Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. 1Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. 2Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.
19Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor. 20Au început să pândească pe Isus; şi au trimis nişte iscoditori care se prefăceau că sunt neprihăniţi ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului. 21Iscoditorii aceştia L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi pe oameni drept şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci-i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr. 22Se cuvine să plătim bir cezarului sau nu?” 23Isus le-a priceput viclenia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? 24Arătaţi-Mi un ban. Al cui chip şi ale cui slove sunt scrise pe el?” „Ale cezarului”, au răspuns ei. 25Atunci El le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” 26Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.
27„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. 28Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
30Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”
“This Saint was born in 439 in Moutalaska, a small village of Cappadocia. He entered the arena of the monastic life from childhood and was under that master trainer of monastics, Euthymius the Great, the teacher of the desert. He became the spiritual father of many monks and an instructor for the monasteries in Palestine, and was appointed leader (archimandrite) of the desert-dwellers of Palestine by the Patriarch of Jerusalem. In his old age he went to Constantinople, to the Emperors Anastasius and Saint Justinian the Great, in behalf of the Orthodox Faith and the dogmas of the Council of Chalcedon. Having lived ninety-four years, he reposed in 533. The Typicon for the ecclesiastical services had its beginning in the monastery established by this righteous one.” (Great Horologion)
“Determined to impose the union of the Churches accepted under pressure at the Council of Lyon (1274) to secure Papal support for the Byzantine Empire, Michael VIII Palaeologos sent troops to Mount Athos, the stronghold of Orthodoxy and centre of opposition to his policy, with orders to take sanguinary measures against monks who would not recognize the false union.
“When the Emperor’s soldiers reached Karyes, the capital of Athos, which was organized as a lavra in those days, they seized the Protos of Athos, who had been an example to all of what a steadfast monk should be. They put him to the sword together with many other fathers there, and in their fury ransacked and fired the Church and monastic buildings, leaving rack and ruin behind them. Emerging from the wild places and thick forests where they had taken refuge, the Orthodox monks buried the holy Martyrs at the entrance to the Church of the Protaton. Through the centuries, generations of monks piously lit the lamp each day above the ‘tomb of the Protos’; but it was not until 5 December 1981 that his relics were solemnly taken from the earth, and that a service was held in his honour in the presence of a great crowd.” (Synaxarion)