Composite 2 - Proverbs 10, 3, 8 (Vespers)

1The memory of a just man is praised, and the Lord’s blessing is upon his head. Blessed is one who has found wisdom; a mortal who knows understanding. To import her is better than treasures of gold and silver. She is more valuable than precious stones; nothing of value equals her worth. Justice proceeds from her mouth; she bears law and mercy on her tongue. Therefore, my children, listen to me, for I speak weighty things. And blessed is the one who keeps my ways. For my goings out are the goings out of life, and favour is prepared from the Lord. Therefore I exhort you, and utter my voice to the children of humankind. Because I, Wisdom, have prepared counsel, knowledge and understanding. I have called on them. Counsel and sureness are mine; prudence is mine, strength is mine. I love those who are my friends, while those who seek me will find grace. You innocent, then, understand cunning; you untaught, take it to heart. Listen to me, for I will speak weighty things, and I will open right things from my lips. Because my throat will meditate truth; lying lips are abominable before me. All the words of my mouth are with justice, there is nothing crooked in them nor twisted. They are all straight for those who understand, and right for those who find knowledge. For I teach you what is true, that your hope may be in the Lord and that you may be filled with spirit.

Proverbs 10.31-11.12 (Vespers)

31Gura celui neprihănit scoate înţelepciune, dar limba stricată va fi nimicită. –

32Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute, dar gura celor răi spune răutăţi. 1Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută. 2Când vine mândria, vine şi ruşinea, dar înţelepciunea este cu cei smeriţi. 3Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea. 4În ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte de la moarte. 5Nevinovăţia omului fără prihană îi netezeşte calea, dar cel rău cade prin însăşi răutatea lui. 6Nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi sunt prinşi de răutatea lor. 7La moartea celui rău, îi piere nădejdea, şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită. 8Cel neprihănit este scăpat din strâmtorare, şi cel rău îi ia locul. 9Cu gura lui, omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă. 10Când le merge bine celor neprihăniţi, toată cetatea se bucură; şi când pier cei răi, toţi strigă de veselie. 11Cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi. – 12Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace. –

Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)

Matthew 11.27-30 (Matins Gospel)

27„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. 28Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

30Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Philippians 1.20-27 (Epistle)

20Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. 21Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig. 22Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. 23Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; 24dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup. 25Şi sunt încredinţat şi ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre; 26pentru ca, prin întoarcerea mea la voi, să aveţi în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos. 27Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei,

Galatians 5.22-6.2 (Epistle, St Sergius)

22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

26Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. 1Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. 2Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.

Luke 4.16-22 (Gospel)

16A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, 17şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: 18„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi 19şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” 20În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El. 21Atunci a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit.” 22Şi toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui şi ziceau: „Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?”

Luke 6.17-23 (Gospel, St Sergius)

17S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. 18Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. 19Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi. 20Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! 21Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! 22Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.

Our Righteous Mother Euphrosyne (ca. 445)

She was the daughter of a wealthy Christian, Paphnutius, who with his wife brought up Euphrosyne in piety. Not wishing to marry, she secretly fled her home and its wealth, dressed herself in men’s clothing and entered a monastery using the name of Smaragdus. There she lived in asceticism for thirty-eight years. She only revealed her identity on her death bed. Her father Paphnutius became a monk in the same monastery, and entered into repose ten years after his daughter.

Our Holy Father Sergius of Radonezh (1392)

‘Our righteous Father Sergius was born in Rostov, north of Moscow, about the year 1314. Named Bartholomew in baptism, he was brought up in Radonezh, and at the death of his parents he withdrew to the wilderness to become a monk. It is notable that without having been trained in a monastery, he was of such a spiritual stature as to be able to take up the perilous eremitical life from the beginning, without falling into delusion or despondency. When he had endured with courage the deprivations of the solitary life, other monks began to come to him, for whom he was made abbot against his will. On the counsel of Philotheus, Patriarch of Constantinople, he organized his monks according to the cenobitic life, appointing duties to each. While Anthony and Theodosius of Kiev, and the other righteous Fathers before Sergius, had established their monasteries near to cities, Sergius was the leader and light of those who went far into the wilderness, and after his example the untrodden forests of northern Russia were settled by monks. When Grand Duke Demetrius Donskoy was about to go to battle against the invading Tartars, he first sought the blessing of Saint Sergius, through whose prayers he was triumphant. Saint Sergius was adorned with the highest virtues of Christ-like humility and burning love for God and neighbor, and received the gift of working wonders, of casting out demons, and of discretion for leading souls to salvation. When he served the Divine Liturgy, an Angel served him visibly; he was also vouchsafed the visitation of the most holy Theotokos with the Apostles Peter and John. He was gathered to his Fathers on September 25, 1392. At the recovery of his holy relics on July 5th, 1422, his body and garments were found fragrant and incorrupt. His life was written by the monk Epiphanius, who knew him.’ (Great Horologion)

Commemoration of the Great Earthquake at Constantinople (447) and the Miracle of the Trisagion

During the reign of the Emperor Theophilus, the city of Constantinople was visited by earthquakes for almost four months. The Emperor, the Patriarch Proclus, and the people joined in a barefoot procession to make prayer to God for their safety. While they were gathered, the tremors increased dramatically, and a young boy was taken up into the sky in the sight of the people, who fearfully cried out Kyrie eleison! When the boy came down from the heavens, he said that he had been among choirs of Angels who sang Holy God, Holy Mighty, Holy Immortal, have mercy on us! and that a voice had commanded him to tell the Patriarch that the people should make supplication to God in this way. The Patriarch instructed the people to chant this hymn, whereupon the ground stopped shaking and the child died.

The Empress Pulcheria (September 10) asked the Patriarch to order that this hymn be chanted henceforth in the Divine Liturgy, as it still is today.

Venerable Dosithea, recluse of the Kiev Caves (1776)

She was born to landed gentry of Riazan province in 1721. Her name in secular life is not recorded. For much of her childhood she was cared for by her grandmother the nun Porphyria, from whom she acquired a love for the ascetical struggle. When Porphyria took the Great Schema, the child returned home, but continued to live as much like a nun as she could. Her parents were eager to marry her as soon as possible, but she foiled their plans by leaving home at the age of fifteen, dressed as a peasant boy and calling herself Dositheus. In this guise she entered the Lavra of St Sergius. Three years later she fled to avoid discovery by her parents, and went to the Lavra of Kiev. There she was turned away, since she had no passport; so she took up the hermit’s life in cave near Kitayev Skete, living only on bread, water and a few wild plants. Before long her gifts of prophecy became known, and the counsel of ‘Dositheus the Hermit’ was sought out by many of the faithful. She would speak to her many visitors through a small window that did not allow them to see her face. The Empress Elizabeth visited her in 1744, and at her request ‘Dositheus’ received monastic tonsure. When the young Prochor Moshnin — one day to be known as St Seraphim of Sarov (January 2) — visited her, she foresaw his holy future, blessed him and directed him to the Monastery of Sarov, instructing him to practice the Jesus Prayer ceaselessly.

Later, the eremitic life was banned in Russia by Imperial decree, so ‘Dositheus’ moved to the Kiev Caves Lavra, then to a remote cell at the Kitaya Skete. When she discerned that the time of her death was near, she left her cell and greeted the brethren of the Skete. The next day she was found on her knees in her cell before an icon, with a piece of paper in her hand reading ‘My body is ready for burial. I beg you not to touch it and to bury it in the usual way.’ Only in preparing her for burial was it discovered that she was a woman. ‘Dositheus the Hermit’ is counted as one of the revivers of the Orthodox hesychast tradition in Russia, where it had been almost forgotten even among monastics.