Scripture Readings
Ephesians 5.1-8 (Epistle)
1Urmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.
2Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.
3Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.
4Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire.
5Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
6Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
7Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei.
8Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.
Galatians 3.8-12
(Epistle, Saturday before Nativity)
8Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.”
9Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.
10Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”
11Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.”
12Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele.”
Luke 16.10-15 (Gospel)
10Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari.
11Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii?
12Şi, dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?
13Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul, şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.”
14Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau şi ei toate lucrurile acestea şi îşi băteau joc de El.
15Isus le-a zis: „Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.
Luke 13.18-29
(Gospel, Saturday before Nativity)
18El a mai zis: „Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna?
19Se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a aruncat în grădina sa; el a crescut, s-a făcut copac mare, şi păsările cerului şi-au făcut cuiburi în ramurile lui.”
20El a zis iarăşi: „Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu?
21Se aseamănă cu aluatul pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină, până s-a dospit toată.”
22Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţând pe norod şi călătorind spre Ierusalim.
23Cineva I-a zis: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns:
24„Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea.
25Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, drept răspuns, El vă va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi.”
26Atunci veţi începe să ziceţi: „Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod.”
27Şi El va răspunde: „Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii.”
28Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară.
29Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.
Commemorations
Holy Martyr Juliana of Nicomedia and those with her (304)
She was the daughter of a prominent family in Nicomedia during the reign of the persecutor Maximian (286-305). Her parents betrothed her to a nobleman named Eleusius, but without his knowledge, or that of her parents, she had already committed her life to Christ, and consecrated her virginity to him. To put off her suitor, she told him that she would not marry him until he became Prefect. Eleusius went to work using his fortune to bribe and influence those in power, and succeeded in being appointed Prefect of Nicomedia. When he went to Juliana to claim her as his wife, she was forced to confess herself a Christian, saying that she would never marry him unless he gave up the worship of idols and embraced the faith of Christ. For her confession, she was arrested and taken before the Prefect: Eleusius, her once-ardent suitor. He was now filled with an ardent rage toward her and, when she would not renounce her faith, had her subjected to the most sadistic tortures imaginable. Miraculously, she endured these without harm. Witnessing this wonder, 500 men and 130 women from among the pagans confessed Christ. The enraged Prefect had all of them beheaded immediately, followed by Juliana herself. She was eighteen years old when she won the Martyr’s crown.
Our Holy Father Peter, Metropolitan of Moscow (1326)
“Saint Peter was born in Volhynia in 1260 and entered a monastery there at the age of thirteen. Making the Ladder of Saint John Climacus his guide in the monastic life, his obedience, meekness and willingness to undertake tasks that were repugnant to his brethren made him beloved of them all. He also painted icons and was the originator of the Muscovite style of Russian iconography. After some years, he left for the small Monastery of the Transfiguration in order to find the quiet favourable to prayer. Saint Maximus, the metropolitan of Kiev (6 Dec.) visited this monastery and was greatly edified by the virtues of Peter, whom he decided should be his successor as head of the Russian Church. He was confirmed in this resolve by an apparition of the Mother of God, and he made the request to the Patriarch of Constantinople on whom the Russian Church depended. In 1325 therefore Saint Peter was consecrated Metropolitan of Kiev, of which the see had been transferred to Vladimir by Saint Maximus, after the sack of Kiev by the Tatars. Peter’s election was confirmed by a Council, but he immediately encountered opposition from the Russian princes, who were vying with one another for influence over the leader of the Church. Peter’s meekness and charity towards his enemies won him their respect; but although conciliatory in all that concerned himself personally, he was nonetheless strict as regards the faith and moral uprightness. He energetically opposed intense Muslim propaganda, and travelled throughout Russia to confirm the faith. He did not hesitate to risk his life for the sake of making peace among the princes and, foreseeing that Russia would reunite around the principality of Moscow, he transferred his Metropolitanate see to that city and began the construction of the renowned Cathedral of the Dormition in the Kremlin. He gave up his soul to God while at prayer on 21 December 1326, and many miracles of healing were wrought at his tomb.” (Synaxarion)
Saint Procopius of Vyatka, Fool for Christ (1627)
“Saint Procopius, the son of devout peasants, first feigned madness to escape a marriage that was being urged on him. He spent his life in the streets half-naked, slept wherever night overtook him and would never accept the shelter of a house. He used signs to make himself understood and never spoke a word, except to his spiritual father, with whom he would converse normally as a man in possession of all his faculties. When he was given an article of clothing, he wore it for a while out of obedience and then give it away to someone poor. When he visited the sick, he set fire to the beds of those who were going to get better, and rolled up in their sheets those who were going to die. He made many predictions, often by means of disconcerting prophetic signs, whose meaning became clear with the event. He spent thirty years in foolishness for Christ and, having foretold his death, fell asleep in peace in 1627.” (Synaxarion)