1 Thessalonians 5.14-23 (Epistle)

14Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi. 15Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi. 16Bucuraţi-vă întotdeauna. 17Rugaţi-vă neîncetat. 18Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. 19Nu stingeţi Duhul. 20Nu dispreţuiţi prorociile. 21Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. 22Feriţi-vă de orice se pare rău. 23Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.

1 Timothy 3.14-4.5 (Epistle, Saturday before Theophany)

14Îţi scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni în curând la tine. 15Dar, dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, Stâlpul şi Temelia adevărului.

16Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.” 1Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, 2abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. 3Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. 4Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri, 5pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

Luke 18.2-8 (Gospel)

2El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea, şi de oameni nu se ruşina. 3În cetatea aceea era şi o văduvă care venea des la el şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.” 4Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar, în urmă, şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem, şi de oameni nu mă ruşinez, 5totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.” 6Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept? 7Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? 8Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

Matthew 3.1-11 (Gospel, Saturday before Theophany)

1În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustiul Iudeii. 2El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” 3Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” 4Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. 5Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el; 6şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. 7Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? 8Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră. 9Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. 10Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc. 11Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

Synaxis of the Seventy Apostles.

In addition to the Twelve Apostles, our Lord appointed seventy disciples to go forth and bring the Good News to the world (see Luke ch. 10). Others were later added to this company by the Holy Apostles, so that their number in fact exceeds seventy, though all are still referred to as “of the Seventy.”

On this day we also commemorate the company of those who have been sent forth by the Holy Spirit through the centuries to proclaim the joyous Gospel of Christ.

The Ethiopian Eunuch of Queen Candace

His baptism by the holy Apostle Philip is told in Acts ch. 8. He was already seeking out the things of God — the story shows him reading the Book of Isaiah, and specifies that he was going to Jerusalem to worship. He returned home (“rejoicing”, say the scriptures) and proclaimed the Gospel of Christ in his native land; the ancient Church of Ethiopia traces its beginnings to his mission. He died a martyr’s death.

Venerable Apollinaria (5th c.)

She was a maiden of high rank, the daughter of a magistrate named Anthimus in the city of Rome. Filled with love for Christ, she prevailed on her parents to allow her to travel on pilgrimage to the Holy Land. In Jerusalem she dismissed most of her attendants, gave her jewels, fine clothes and money to the poor, and went on to Egypt accompanied only by two trusted servants. Near Alexandria she slipped away from them and fled to a forest, where she lived in ascesis for many years. She then made her way to Sketis, the famous desert monastic colony, and presented herself as a eunuch named Dorotheos. In this guise she was accepted as a monk.

Anthimus, having lost his elder daughter, was visited with another grief: his younger daughter was afflicted by a demon. He sent this daughter to Sketis, asking the holy fathers there to aid her by their prayers. They put her under the care of “Dorotheos”, who after days of constant prayer effected the complete cure of her (unknowing) sister. When the girl got back home it was discovered that she was pregnant, and Anthimus angrily ordered that the monk who had cared for her be sent to him. He was astonished to find that “Dorotheos” was his own daughter Apollinaria, whom he had abandoned hope of seeing again. After some days the holy woman returned to Sketis, still keeping her identity secret from her fellow-monks. Only at her death was her true story discovered.