John 20.19-31 (9th Matins Gospel)

19În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 20Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul. 21Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” 22După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! 23Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.” 24Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. 25Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” 26După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!” 27Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” 28Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29„Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” 30Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta.

31Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.

Galatians 1.11-19 (Epistle, Sunday after Nativity)

11Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească; 12pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. 13Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea; 14şi cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. 15Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale 16să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun om, 17nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. 18După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile. 19Dar n-am văzut pe niciun altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului.

Matthew 2.13-23 (Gospel, Sunday after Nativity and Theotokos)

13După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.” 14Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui, noaptea, şi a plecat în Egipt. 15Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” 16Atunci Irod, când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi. 17Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice: 18„Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.” 19După ce a murit Irod, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, în Egipt, 20şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului.” 21Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în ţara lui Israel. 22Dar când a auzit că în Iudeea împărăţeşte Arhelau, în locul tatălui său Irod, s-a temut să se ducă acolo; şi, fiind înştiinţat de Dumnezeu în vis, a plecat în părţile Galileii.

23A venit acolo şi a locuit într-o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci: că El va fi chemat Nazarinean.

The Holy Infants Killed for Christ's Sake in Bethlehem

See Matthew ch. 2. Their number is sometimes put at fourteen thousand.

In our own day, the icon of “Rachel weeping for her children” (Matthew 2:18) has come to commemorate also the tens of millions of children who have died through abortion.

Our Venerable Father Marcellus, Abbot of the Monastery of the Unsleeping Ones (485)

He was born to a wealthy family in Syria at the beginning of the fifth century. Early in life he saw the futility of worldly things, gave away all of his wealth, and went to Ephesus, where he earned his living as a scribe. There he was schooled in the virtues by his fellow-worker Promotus, a slave who distributed most of his earnings to the poor; after the day’s work was done, Promotus would take Marcellus to pray all night in the churches and monasteries.

Marcellus heard of the Saint Alexander the Unsleeping (February 25), who had settled near Constantinople with about thirty disciples, who made it their discipline to send up prayer and praise to God at every hour of the day and night. The monastery aroused the resentment of some more worldly monasteries, and the brethren were forced to flee to Bithynia. It was there that Marcellus joined them and took the monastic habit.

After the death of St Alexander and his successor, Marcellus was elected Abbot of the monastery against his will. Under his direction the Monastery of the Unsleeping Ones became a beacon of sanctity, with monks flocking to it from every corner of the Empire. The practice of never-ceasing service to God spread throughout the Empire, in both the West and the East. The monks were divided into three companies according to the language they spoke: Greek, Latin, or Syriac; each company took its turn celebrating the services in its particular language, and thus every hour of the day was given over to God’s glory. The monastery not only grew but give birth to others: The famed Studion Monastery in Constantinople was founded by monks from Marcellus’ monastery.

Saint Marcellus took part in the Council of Chalcedon, defending Orthodoxy against the Monophysite heresy both at the Council and in the years that followed. His generosity and contempt for worldly wealth were known to all: anyone who came to the monastery in need received alms, but God always replenished the funds so that more could be given. When Marcellus inherited his family’s fortune upon his brother’s death, he kept none of it either for himself or even for his monastery, but distributed it to poorer communities and to the needy.

Saint Marcellus reposed in peace around 484, having lived the ascetical life for some sixty years.