2 Corinthians 10.7-18 (Epistle)

7La înfăţişare vă uitaţi? Dacă cineva crede că „este al lui Hristos”, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi. 8Şi, chiar dacă m-aş lăuda ceva mai mult cu stăpânirea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărâmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine. 9Zic aşa, ca să nu se pară că vreau să vă înfricoşez prin epistolele mele. 10„De fapt”, zic ei, „epistolele lui sunt cu greutate şi pline de putere; dar, când este de faţă el însuşi, este moale, şi cuvântul lui n-are nicio greutate.” 11Cine judecă aşa să fie încredinţat că, aşa cum suntem în vorbă, în epistolele noastre, când nu suntem de faţă, tot aşa vom fi şi în faptă, când vom fi de faţă! 12Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere. 13Noi însă nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru ca să ajungem până la voi. 14Nu ne întindem prea mult, ca şi când n-am fi ajuns până la voi, căci, în adevăr, până la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos. 15Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi câmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră. 16Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile care sunt dincolo de al vostru, fără să intrăm în câmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute de-a gata. 17Ci „oricine se laudă să se laude în Domnul.”

18Pentru că nu cine se laudă singur va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă.

Mark 3.28-35 (Gospel)

28Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta; 29dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.” 30Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.” 31Atunci au venit mama şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis să-L cheme. 32Mulţimea şedea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.” 33El a răspuns: „Cine este mama Mea şi fraţii Mei?” 34Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea şi fraţii Mei!

35Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”

Martyr Agathonicus of Nicomedia and his companions (4th c.)

He lived in Nicomedia, where he turned many pagans from their idolatry to faith in Christ. For this he and several companions were seized, beaten, bound, and taken to Byzantium. On the way, several of Agathonicus’ companions died from their harsh treatment. The survivors, including Agathonicus himself, were taken to Selyvria in Thrace, where they were tortured before the Emperor himself, then beheaded.

Holy Martyr Eulalia of Barcelona (303)

She was born of Christian parents in Barcelona, and dedicated herself to a life of holiness, taking Christ as her bridegroom. When the persecutor Dacian came to Barcelona, Eulalia secretly left her parents’ house by night and came before Dacian, denouncing him in front of many witnesses as a murderer of the innocent, and publicly confessing her faith in Christ. The wicked Dacian had her stripped and beaten, then tied to a tree in the form of a cross, and ordered that her flesh be burned with torches. When her torturer mockingly asked ‘Where is your Christ to save you?’ she answered ‘He is here with me; you cannot see Him because of your impurity.’ When the holy Eulalia died at last under torture, the people saw a white dove fly from her mouth. An unseasonable snowstorm then covered her naked body like a white garment.