Isaiah 61.1-9 (Vespers)

1„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război, izbăvirea; 2să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; 3să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”, „un sad al Domnului”, ca să slujească spre slava Lui.” 4Ei vor zidi iarăşi vechile dărâmături, vor ridica iarăşi năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam. 5Străinii vor sta şi vă vor paşte turmele, şi fiii străinului vor fi plugarii şi vierii voştri. 6Dar voi vă veţi numi preoţi ai Domnului şi veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi mânca bogăţiile neamurilor şi vă veţi făli cu fala lor. 7În locul ocării voastre veţi avea îndoită cinste; în locul ruşinii se vor înveseli de partea lor, căci vor stăpâni îndoit în ţara lor şi vor avea o bucurie veşnică. 8„Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea şi nelegiuirea; le voi da cu credincioşie răsplata lor şi voi încheia cu ei un legământ veşnic. 9Sămânţa lor va fi cunoscută între neamuri, şi urmaşii lor, printre popoare; toţi cei ce-i vor vedea vor cunoaşte că sunt o sămânţă binecuvântată de Domnul.”

Composite 24 - Leviticus 26 (Vespers)

1The Lord spoke to the children of Israel saying, ‘If you walk in my ordinances and keep my commandments and do them, I will give you rain in its season and the earth will give its produce and the trees of the plains their fruit. Your threshing time will overtake the vintage, and the vintage will overtake the sowing. You will eat your bread to the full and dwell in safety on your land; and no one shall make you afraid. And I will destroy the evil wild beasts from your lands, and war shall not pass through your land, and enemies will fall before you. Five of you will pursue a hundred and a hundred of you will pursue tens of thousands. And I will look upon you and bless you and make you increase and multiply and I will establish my covenant with you. And you will eat what is old and very old, and bring out the old to make way for the new. And my soul will not abhor you, and I will walk among you, and I will be your God and you shall be my people. But if you will not listen to me, nor observe these ordinances of mine, but disobey them, and if your soul loathes my judgements, so that you do not keep all my commandments, I in turn will treat you like this: I will bring distress upon you, and you will sow your seed in vain and your enemies will devour your labours. And I will set my face against you and you will fall before your foes and they will pursue you and you will flee though no one pursues you; and I will smash the arrogance of your pride. And I will make the heaven like iron for you and your earth like solid bronze. And your strength will be in vain and your land will not give its fruit, and the trees of the field will not give their fruit. And I will send the wild beasts of the earth against you, and they will consume your cattle, and the sword will come against you and make you few in number. And your land will be desert and your farms will be desert; because you have walked against me crook­edly, and I will walk against you with crooked rage, says the Lord God, the Holy One of Israel’.

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers)

Mark 16.9-20 (3rd Matins Gospel)

9(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci. 10Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau. 11Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o. 12După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară. 13Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. 14În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat. 15Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. 16Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. 17Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; 18vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” 19Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. 20Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)

2 Corinthians 1.21-2.4 (Epistle)

21Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu. 22El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului. 23Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu, că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruţ.

24Nu doar că am avea stăpânire peste credinţa voastră, dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă. 1Am hotărât, dar, în mine, să nu mă întorc la voi cu întristare. 2Căci, dacă vă întristez, de la cine să mă aştept la bucurie, dacă nu de la cel întristat de mine? 3Şi v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi sunt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor. 4V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi.

1 Timothy 2.1-7 (Epistle, New Year)

1Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, 2pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. 3Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 4care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. 5Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, 6care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită, 7şi propovăduitorul şi apostolul Lui am fost pus eu – spun adevărul în Hristos, nu mint – ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.

Colossians 3.12-16 (Epistle, St Simeon)

12Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. 13Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. 14Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. 15Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. 16Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.

Matthew 22.1-14 (Gospel)

1Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis: 2„Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. 3A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină. 4A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: „Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.” 5Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui. 6Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât. 7Când a auzit împăratul, s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. 8Atunci a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. 9Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.” 10Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. 11Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. 12„Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. 13Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. 14Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”

Luke 4.16-22 (Gospel, New Year)

16A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, 17şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: 18„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi 19şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” 20În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El. 21Atunci a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit.” 22Şi toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui şi ziceau: „Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?”

Matthew 11.27-30 (Gospel, St Simeon)

27„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. 28Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

30Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

The Beginning of the Church's Year

The First Ecumenical Council established that the Church’s year would begin on September 1st, continuing the practice of the Roman Empire at that time. For centuries, the beginning of the civil year coincided with the Church year, but later changed, first in western Europe, then in Russia in the time of Peter the Great.

Our Holy Father Symeon Stylites (459)

Born in Syria, he was a shepherd, but at the age of eighteen he left home and became a monk, practicing the strictest asceticism. At times he fasted for forty days. After a few years at a monastery he took up an ascetical discipline unique at that time: mounting a pillar, he stood on it night and day in prayer. Though he sought only seclusion and prayer, his holiness became famous, and thousands would make pilgrimage to receive a word from him or to touch his garments. Countless nomadic Arabs came to faith in Christ through the power of his example and prayers. To retreat further from the world, he used progressively taller pillars: his first pillar was about ten feet high, his final one about fifty. He was known also for the soundness of his counsel: he confirned the Orthodox doctrine at the Council of Chalcedon and persuaded the Empress Eudocia, who had been seduced by Monophysite beliefs, to return to the true Christian faith. After about forty years lived in asceticism, he reposed in peace at the age of sixty-nine.

He was at first suspected of taking up his way of life out of pride, but his monastic brethren confirmed his humility thus: They went to him as a group, and told him that the brotherhood had decided that he should come down from his pillar and rejoin them. Immediately he began to climb down from the pillar. Seeing his obedience and humility, they told him to remain with their blessing.

Righteous Joshua, Son of Nun

In the Septuagint he is called Jesus, the Greek form of Joshua. Of the Hebrews who fled Egypt in the Exodus, only he and Caleb were found worthy to enter the Promised Land. He was Moses’ chosen successor to lead the Hebrew people. Read his story in the Old Testament book that bears his name. He reposed at the age of 110, about 1500 years before Christ.

Saint Meletios the Younger (1095-1124)

He was born in Cappadocia around 1035. He became a monk in Constantinople, but after a few years he went on pilgrimage to Jerusalem and Rome, then settled at a small monastery near Thebes. Here Meletios became known for his piety: he wore one garment of woven horsehair and, as the Synaxarion says, ‘never let his eyelids slumber without having bathed the mat he lay on with his tears.’ After twenty-eight years of ascetical labors Meletius, seeking to escape his increasing renown, departed the monastery, eventually settling near the Monastery of the Bodiless Powers near Myoupolis in Greece. Here he thought that he would be able to pray in obscurity, but once again the fame of his virtues attracted a monastic community around him. By order of the Patriarch of Constantinople he was ordained to the priesthood and, much against his will, made abbot of the monastic colony. The Emperor Alexander Comnenus wished to give a large gift of money to the monastery, but the Saint, unwilling to store up wealth on earth, would only accept enough for the essential needs of his monks: ‘but’ (the Synaxarion says) ‘as a sign of gratitude, he protected the pious Emperor in all his campaigns from that time forth, by his prayer.’ After many years caring for the monastery, in which he revealed gifts of healing, insight and prophecy, Saint Meletios reposed in peace, aged about seventy years, sometime between 1095 and 1124.

Holy New Martyr Angelis (1680)

He was a goldsmith living in Constantinople. While he was celebrating the Dormition of the Theotokos with some friends in a nearby village, the party was joined by some Turkish neighbors. The Christians and Turks drank a great amount together, and at one point entertained themselves by exchanging headgear. The next day, when everyone had sobered up, a Turk asked Angelis why he was not wearing a Muslim turban, for wearing it once was a sign of conversion. (To our knowledge this is not Islamic law, but was a ploy to pressure the young Angelis into conversion.) The dismayed Angelis was brought before a judge and given the choice of converting to Islam or being put to torture and death. Though the young man had shown little seriousness about his faith before this, he was filled with the Holy Spirit and boldly confessed Christ, willingly accepting a Martyr’s end. He was beheaded on Sunday, September 1, 1680.