Romans 15.7-16 (Epistle)

7Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu. 8Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu şi să întărească făgăduinţele date părinţilor; 9şi ca Neamurile să slăvească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre Neamuri şi voi cânta Numelui Tău.” 10Este zis iarăşi: „Înveseliţi-vă, Neamuri, împreună cu poporul Lui.” 11Şi iarăşi: „Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile; slăviţi-L, toate noroadele.” 12Tot astfel şi Isaia zice: „Din Iese va ieşi o Rădăcină care Se va scula să domnească peste Neamuri; şi Neamurile vor nădăjdui în El.” 13Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde! 14În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt încredinţat că sunteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de cunoştinţă, şi astfel sunteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii. 15Totuşi, ici colo, v-am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu, 16ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfânt.

Matthew 12.38-45 (Gospel)

38Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!” 39Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona. 40Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului. 41Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona. 42Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon. 43Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte. 44Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită. 45Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.”

St David of Thessalonica (540)

For years he lived the ascetic life in a crude tree- house he had fashioned in the branches of an almond tree. Then he moved to Thessaly, where he continued his life of fasting, prayer and vigil, cleansing his soul and being made worthy to perform many miracles. Once, when the Emperor Justinian visited him, he took a live coal in his bare hand and censed the Emperor. The Emperor, seeing this, bowed to the ground before David. He reposed in peace.

Feast of the Tikhvin Icon of the Mother of God. Feast of the Hodigritia Icon of the Mother of God

This icon was once kept in the Church of Blachernae in Constantinople. In 1383, it suddenly appeared in the sky over Lake Ladoga, then travelled through the air to the city of Tikhvin, where it alit by the River Tikhvina. A monastery was built there to house it. In the twentieth century it was brought to America. Innumerable miracles have been worked through this wonderworking icon, especially healings of children.

On this day is also commemorated the Hodigritia Icon of the Mother of God. According to many accounts, this icon and the Tikhvin Icon are one and the same, so we list them together. Hodigritia is translated “Directress” or more literally “She who shows the way.” It was painted by Luke the Evangelist himself, who knew the Mother of God in the flesh. Over the years the icon was taken from Antioch to Jerusalem, then to Constantinople where it was enshrined in the Church of Blachernae. When Constantinople was attacked at the same time by the Persians and the Scythians, Patriarch Sergius carried the holy icon around the ramparts, and the city was miraculously delivered from its pagan enemies. During the iconoclast period, the icon was hidden in a wall in the monastery of the Pantocrator.