Scripture Readings
Mark 16.9-20
(3rd Matins Gospel)
9(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci.
10Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau.
11Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o.
12După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară.
13Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.
15Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
16Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.
17Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;
18vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”
19Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.
20Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)
Romans 5.1-10 (Epistle)
1Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
2Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
3Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
4răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
5Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
6Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi.
7Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.
8Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
9Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
10Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.
Matthew 6.22-33 (Gospel)
22Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
23dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
24Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
25De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
26Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
27Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
28Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
29totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
30Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
32Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
33Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Commemorations
St Tikhon (Tychon), bishop of Amathus in Cyprus (425)
He was born to pious Christian parents on Cyprus. Known for his piety and purity of life, he was became a clergyman, then was made Bishop of Amathus by St Epiphanios (May 12). He served faithfully as bishop in Cyprus for many years, finally reposing in peace. At this time there were still many pagans in Cyprus, and he worked tirelessly as a missionary among them, bringing many to the Faith. He was known as a wonder-worker from his youth. “His father was a baker, and whenever his father left him alone in the shop, he would distribute the bread to the poor without payment. His father reproached him once for doing this, so he prayed to God and their storehouse became so full of grain that they could open the door only with difficulty.” (Prologue) Once he planted a dry slip from a grapevine, and it miraculously turned green and bore fruit. After his repose, on his feast day the vine would be laden with unripe grapes, as usual for this time of year; but during the Divine Liturgy, the grapes would become fully ripened.
Holy Martyrs Tigrios and Eutropios (404)
When St John Chrysostom was exiled, the Great Church caught fire and was destroyed. Most of the people saw this as a judgment upon the City for exiling the holy Archbishop; but St John’s enemies tried to blame his followers and persecuted them fiercely. Two of these loyal followers were Tigrios, a priest, and Eutropios, a reader. Tigrios had been a slave in his youth and was a eunuch; but once he was freed he had given his life selflessly to the service of the Church. The governor, Optatius, had Tigrios viciously tortured, then sent him into exile in Mesopotamia, where he died in captivity. Eutropios, another pure and holy servant of the Church, was flogged with whips and rods, then hanged. Christians carrying his body for burial heard a beautiful angelic chanting in the sky above them.