No Fast
2Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. 3Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului.
1Thus says the Lord: Walk, go through my gates; prepare my way and make a way for my people, and cast the stones out of the way; raise up a standard for the nations. For see, the Lord has made it heard to the ends of the earth: Say to the daughter of Sion: See, your Saviour has come, and his reward is with him, and his work before his face. And he will call it a holy people, redeemed by the Lord; while you will be called a city sought after, and not forsaken. Who is this who comes from Edom, the scarlet of his garments from Bosor, thus beautiful in his apparel? He cries out with much strength. I reason of justice and judgement of salvation. Why are your garments red, and your clothing as from a trodden winepress? I am full of the trodden grape; I have trampled the winepress quite alone, and no man from the nations was with me. I have remembered the mercy of the Lord, I will recall the Lord’s virtues, the Lord’s praise for all the things with which He rewards us. The Lord is a good judge for the house of Israel; he deals with us according to his mercy and according to the multitude of his justice. And he said: Are you not my people? Children will surely not be rebellious; and he became for them salvation out of their every distress. It was not an emissary, not an Angel, but the Lord himself saved them because he loved them and spared them. He redeemed them and took them up and exalted them all the days of the age.
1Thus says the Lord: See, the day of the Lord is coming, and on that day his feet will stand upon the mount of Olives, opposite Jerusalem, where the sun rises. And on that day living water will come out from Jerusalem, half towards the first sea and half towards the last sea; in spring and in summer it shall be so; and the Lord will be for a King over all the earth; in that day there shall be one Lord, and his name, compassing all the earth and the wilderness from Gabaa as far as Remmon, south of Jerusalem; and he shall be exalted and remain on his place from the gate of Benjamin as far as the place of the first gate, as far as the gate of Gomor and as far as the tower of Anameël and as far as the tower of the corners and as far as the king’s winepresses; they shall dwell in it and there shall be no more curse and Jerusalem shall dwell confidently.
9(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci. 10Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau. 11Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o. 12După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară. 13Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. 14În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat. 15Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. 16Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. 17Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; 18vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” 19Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. 20Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)
1Teofile, în cea dintâi carte a mea am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni, 2de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. 3După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. 4Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. 5Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” 6Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” 7El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. 8Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” 9După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. 10Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb 11şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” 12Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
36Pe când vorbeau ei astfel, însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 37Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. 38Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? 39Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” 40(Şi, după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.) 41Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” 42I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. 43El le-a luat şi a mâncat înaintea lor. 44Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” 45Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. 46Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. 47Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. 48Voi sunteţi martori ai acestor lucruri. 49Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” 50El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. 51Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer. 52După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. 53Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.
He was born and raised an unbeliever, but came to faith in Christ as a young man. Not long after being baptised, he heard of Pachomius (May 15) and fled to join him in the desert. Saint Pachomius accepted Theodore as a monk and, because of his humility and obedience, came to esteem him most highly of all the brethren. Theodore’s sister joined him in the desert, taking up life in a women’s monastery and becoming its abbess. When their mother came to bring them back from the desert, she in turn was persuaded to stay in the women’s monastery as a monastic. Finally, Theodore’s brother Paphnutius also came to the monastery and was tonsured.
Once the Bishop of Panopolis asked Saint Pachomius to build a monastery for him; Pachomius entrusted Theodore to carry out the work. Some of the brethren grumbled at the authority given to Theodore, for he was younger than many of them; but St Pachomius said: ‘Theodore and I fulfill the same service for God; and he also has the authority to give orders as father.’ When St Pachomius reposed, he left St Theodore to be spiritual father to the monasteries that he had founded, a task which he faithfully fulfilled until his death at a great age.
He was known for the purity and austerity of his life. When the Emperor Leo VI married a fourth time (his three previous wives having died), the Patriarch barred him from the church. The Emperor sent the Patriarch into exile and had his marriage approved by delegates of the Roman Pope. When the Emperor died, Nicholas was restored to the Patriarchal throne, and called a Council in 925, at which fourth marriages were forbidded in the Church under any circumstance. He died peacefully.
The title Mystikos was given to some high-ranking members of the Imperial council (perhaps because they met in secret). The Patriarch was a courtier with this title before he forsook the world and was tonsured a monk.
Note: From early times, the Eastern and Latin churches have differed in their views on marriage. The Latin church held, and still holds, that marriage is dissolved by death, so in theory any number of re-marriages is permissible (a view that the Emperor Leo sought to exploit). The Eastern Church has traditionally been uncomfortable with any second marriage — some of the Fathers even call the re-marriage of widows or widowers “bigamy”. Still the Eastern church tolerates re-marriage (even after divorce) as a concession for the salvation of those who cannot sustain the single state.
“St Gregory the Dialogist relates of her that she was a mere nine years old when the most holy Mother of God appeared to her on two occasions, surrounded by virgins bathed in light. When Musa expressed her desire to be included in the resplendent company of the Queen of heaven, the Mother of God told her that she would come for her and take her within a month, outlining for her how she should spend those thirty days. On the twenty-fifth day, Musa took to her bed and on the thirtieth day the most pure and holy Mother again appeared to her, calling to her in a quiet voice, to which Musa replied: ‘Here I am waiting, my Lady! I’m ready!’, and she breathed forth her spirit. She passed from this life to life eternal in the fifth century.” (Prologue)
He was born around 484 at Tralee in Kerry, Ireland. He founded several monasteries in Ireland, of which the chief was Cluain Ferta Brenaind (anglicized as Clonfert) in County Galway. His missionary and pastoral travels took him on voyages to the Scottish islands, and possibly to Wales; thus in his own time he was known as ‘Brendan the Voyager.’ He reposed in peace.
Early in the ninth century, a Latin saga, Navigatio Brendani (The Voyage of Brendan) made him the hero of a Christian adventure that included voyages to unknown lands far to the west of Ireland. The account provides strong evidence that Irish voyagers visited America as early as the 8th century, before the Vikings; but whether St Brendan himself made these voyages is disputed.