Isaiah 41.4-14 (6th Hour)

4Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, Cel Dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.” 5Ostroavele văd lucrul acesta şi se tem, capetele pământului tremură: se apropie şi vin. 6Se ajută unul pe altul, şi fiecare zice fratelui său: „Fii cu inimă!” 7Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: „Este bună!”, şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine. 8„Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu, 9tu, pe care te-am luat de la marginile pământului şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: „Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd! 10Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” 11Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce ţi se împotrivesc. 12Îi vei căuta, şi nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine. 13Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!” 14Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor – zice Domnul – şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.

Genesis 17.1-9 (Vespers)

1Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană. 2Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult.” 3Avram s-a aruncat cu faţa la pământ; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel: 4„Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. 5Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri. 6Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi. 7Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. 8Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.” 9Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam.

Proverbs 15.20-16.9 (LXX) (Vespers)

20Un fiu înţelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit dispreţuieşte pe mama sa. – 21Nebunia este o bucurie pentru cel fără minte, dar un om priceput merge pe drumul cel drept. – 22Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.” 23Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită! – 24Pentru cel înţelept, cărarea vieţii duce în sus, ca să-l abată de la Locuinţa morţilor, care este jos. – 25Domnul surpă casa celor mândri, dar întăreşte hotarele văduvei. – 26Gândurile rele sunt urâte Domnului, dar cuvintele prietenoase sunt curate înaintea Lui. – 27Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi. – 28Inima celui neprihănit se gândeşte ce să răspundă, dar gura celor răi împroaşcă răutăţi. – 29Domnul Se depărtează de cei răi, dar ascultă rugăciunea celor neprihăniţi. – 30O privire prietenoasă înveseleşte inima, o veste bună întăreşte oasele. – 31Urechea care ia aminte la învăţăturile care duc la viaţă locuieşte în mijlocul înţelepţilor. – 32Cel ce leapădă certarea îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere. –

33Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii, şi smerenia merge înaintea slavei. – 1Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. – 2Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. – 3Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile. – 4Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. – 5Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită. – 6Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău. – 7Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. – 8Mai bine puţin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate. – 9Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. –

Our righteous Fathers martyred at the Monastery of St Sabbas the Sanctified (633? 796?)

The holy Monastery of St Sabbas is still in existence today, by the providence of God, though several times in its history it has been plundered and left empty. At one time it was attacked by Arab raiders. The monks considered fleeing, but their abbot, Thomas, said, ‘We have fled from the world into this wilderness for the love of Christ; it would be shameful for us now to flee from the wilderness for fear of men. If we are killed here, we shall be killed through love for Christ, for whose sake we have come here to live.’ So the monks agreed with one mind to wait their attackers unarmed. The Arabs killed some with arrows, and shut some in the cave of St Sabbas, lighting a fire at the entrance to suffocate them with smoke. The whole company of monks were thus privileged to give their lives for Christ’s sake.

Accounts of the date differ substantially: the Great Horologion says that they died during the reign of the Emperor Heraclius, when St Modestus was Patriarch of Jerusalem (632-634); the Prologue that they died in 796 during the reign of Constantine and Irene, when Elias was Patriarch of Jerusalem.

St Photine the Samaritan Woman (66)

See her commemoration on February 26.

St Cuthbert the Wonderworker, Bishop of Lindisfarne (687)

‘Saint Cuthbert was born in Britain about the year 635, and became a monk in his youth at the monastery of Melrose by the River Tweed. After many years of struggle as a true priest of Christ, in the service both of his own brethren and of the neglected Christians of isolated country villages, he became a solitary on Farne Island in 676. After eight years as a hermit, he was constrained to leave his quiet to become Bishop of Lindisfarne, in which office he served for almost two years. He returned to his hermitage two months before he reposed in peace in 687.

‘Because of the miracles he wrought both during his life and at his tomb after death, he is called the “Wonderworker of Britain.” The whole English people honoured him, and kings were both benefactors to his shrine and suppliants of his prayers. Eleven years after his death, his holy relics were revealed to be incorrupt; when his body was translated from Lindisfarne to Durham Cathedral in August of 1104, his body was still found to be untouched by decay, giving off “an odour of the sweetest fragrancy,” and “from the flexibility of its joints representing a person asleep rather than dead.” Finally, when the most impious Henry VIII desecrated his shrine, opening it to despoil it of its valuables, his body was again found incorrupt, and was buried in 1542. It is believed that after this the holy relics of Saint Cuthbert were hidden to preserve them from further desecration.’ (Great Horologion)