Isaiah 2.3-11 (6th Hour)

3Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului. 4El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. – 5Veniţi, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului! – 6Căci ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui Iacov, pentru că sunt plini de idolii răsăritului şi dedaţi la vrăjitorie ca filistenii, şi se unesc cu fiii străinilor. 7Ţara lor este plină de argint şi de aur, şi comorile lor n-au sfârşit; ţara este plină de cai, şi carele lor sunt fără număr. 8Dar ţara lor este plină şi de idoli, căci se închină înaintea lucrării mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor. 9De aceea, cei mici vor fi coborâţi, şi cei mari vor fi smeriţi: nu-i vei ierta. – 10Intră în stânci şi ascunde-te în ţărână, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui! – 11Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă, şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.

Genesis 1.24-2.3 (Vespers)

24Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost. 25Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. 26Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” 27Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. 28Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” 29Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. 30Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.

31Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea. 1Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. 2În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. 3Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.

Proverbs 2.1-22 (Vespers)

1Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, 2dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; 3dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, 4dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, 5atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. 6Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere. 7El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie. 8Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui. 9Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine. 10Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; 11chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, 12ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate; 13de cei ce părăsesc cărările adevărate ca să umble pe drumuri întunecoase; 14care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate, 15care umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite; 16ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează vorbe ademenitoare, 17care părăseşte pe bărbatul tinereţii ei şi uită legământul Dumnezeului ei. 18Căci casa ei coboară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi: 19niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce şi nu mai găseşte cărările vieţii. 20De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine şi să ţii cărările celor neprihăniţi! 21Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămâne în ea;

22dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea.

St Leo, bishop of Catania in Sicily (ca. 780)

He lived at the time of the first persecutions of the holy icons. He was born in Ravenna to a noble family, and became bishop of his native city. Soon his reputation as a true shepherd of Christ’s flock spread, and he was elected Bishop of Catania in Sicily. As is so often true even today, the city, though nominally Christian, was plagued by superstition and paganism. The holy bishop set about to turn the people away from error: by his prayers he caused a pagan temple to collapse and built a church on its site, dedicated to the Forty Maryrs of Sebaste. At that time the entire island was under the oppressive rule of a magus named Heliodorus, who used all his magical skills to oppress the people and advance himself. Though he had been taken captive by Imperial order, and condemned to death, he was always able to escape his captors by his occult skills. Saint Leo, who sought the conversion of everyone, did his best to turn the magus to Christ, but to no effect. One day Heliodorus entered the church during the Divine Liturgy, mocking the Mysteries of Christ. The Saint came out of the sanctuary and, casting his omophorion over the mocker, instantly deprived him of his demonic powers. The Prefect of Sicily ordered the magus to be burnt alive. Bishop Leo went to the stake with him, but emerged unmarked without even the smell of fire upon him, while Heliodorus was burnt to ashes.

Saint Leo’s fierceness in defense of the Faith was matched by his love and compassion for the poor and defenseless, for whom he poured himself out unceasingly with prayers, alms and visitation. By his prayers he restored sight to the blind and healed the paralyzed. After his repose, his holy relics, which exuded a fragrant myrrh, were venerated in a church that he had founded in honor of Saint Lucia.

St Bessarion the Great, wonder-worker of Egypt (466)

“An Egyptian by birth, Abba Bessarion was initiated into the angelic life by Saint Anthony the Great. He later became a disciple of Saint Macarius, the founder of Scetis (19 Jan.), and then set out to lead the life of a wanderer, borne hither and thither by Providence like a bird by the wind. All his wealth lay in the Gospel, which he always had in his hand. Living in the open air, he patiently endured all weathers, untroubled by care for a dwelling or for clothing. Fortified by the strength of the faith, he thus remained untouched by all the passions of the flesh.

“On coming to a monastery where the brethren led the common life, he would sit weeping at the gate. A brother once offered him hospitality and asked why he was distressed. ‘I cannot live under a roof, until I have regained the wealth of my house,’ he replied, meaning the heavenly inheritance lost since Adam. ‘I am afflicted, in danger of death every day, and without rest because of my huge misfortunes, which oblige me ever to travel on in order to finish my course.’

“He wandered for forty years without ever lying down to sleep, and he spent all of forty days and forty nights standing wide awake in a thorn bush. One winter’s day, he was walking through a village when he came upon a dead man. Without hesitation, he took off his own coat and covered the body. A little further on, he gave his tunic to a poor man who was shivering in the cold. An army officer, who happened to be passing, saw the naked ascetic and wanted to know who had stripped him of his clothing. ‘He did!’ replied Bessarion, holding up the Gospel Book. On another occasion, he met with a poor man and, having nothing to give him in alms, he hurried to the market in order to sell his Gospel Book. On his disciple’s asking him where the Book was, he replied cheerfully, ‘I have sold it in obedience to the words which I never cease to hear: Go, sell what you possess and give to the poor‘ (Matt. 19:21).

“Through this evangelic way of life he became a chosen vessel of Grace, and God wrought many miracles through him. One day, for example, he made sea water sweet through the sign of the Cross, to quench his disciple’s thirst. When the latter wanted to keep some for the remainder of the journey, he prevented him, saying, ‘God is here, God is everywhere!’ At another time, having stood for two weeks in prayer with hands raised to heaven, he brought about rain enough to fill a thirsty brother’s coat. Then there was the time when he stopped the sun from setting until he reached the cell of an elder whom he wished to meet; and the time when he walked across the waters of a river. Through these and many other wonders wrought by the Saint, God showed, as He did with Moses, Joshua and Elias, that He grants His servants mastery even over natural phenomena. Through the power of Christ, he raised a paralytic, drove out demons and showed himself truly to be a ‘god’ upon the earth.

“When, having reached his goal, he was at the point of regaining that dwelling in heaven which he had sought throughout his wanderings, he said to those about him, ‘The monk ought, like the cherubim, to be all eye.’

“In answer to a brother who asked what a monk living in community ought to do, he replied: ‘Keep silence and do not measure yourself.’ Indeed, this is how even in the midst of people one can obtain the grace of the great anchorites.” (Synaxarion)

Thirty-four Holy Martyrs of the Monastery of Valaam (1578)

These thirty-four venerable fathers of the Monastery of the Transfiguration at Valaam on Lake Ladoga were massacred by a party of converts to Lutheranism who besieged the monastery and attempted to make the brethren renounce the Orthodox Faith.