Isaiah 28.14-22 (6th Hour)

14De aceea, ascultaţi cuvântul Domnului, batjocoritorilor care stăpâniţi peste poporul acesta din Ierusalim! 15Pentru că ziceţi: „Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o învoială cu Locuinţa morţilor: când va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul, şi ca adăpost minciuna!”, 16de aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă. 17Voi face din neprihănire o lege, şi din dreptate, o cumpănă; şi grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, şi apele vor îneca adăpostul minciunii. 18Aşa că legământul vostru cu moartea va fi nimicit, şi învoiala voastră cu Locuinţa morţilor nu va dăinui. Când va trece urgia apelor năvălitoare, veţi fi striviţi de ea. 19Ori de câte ori va trece, vă va apuca; căci va trece în toate dimineţile, zi şi noapte, şi numai vuietul ei vă va îngrozi.” 20Patul va fi prea scurt ca să te întinzi în el, şi învelitoarea prea îngustă ca să te înveleşti cu ea. 21Căci Domnul Se va scula, ca la muntele Peraţim, şi Se va mânia, ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit. 22Acum, nu batjocoriţi, ca nu cumva să vi se strângă mai tare legăturile; căci am aflat de la Domnul Dumnezeul oştirilor că nimicirea întregii ţări este hotărâtă.

Genesis 10.32-11.9 (Vespers)

32Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după spiţa neamului lor, după neamurile lor. Şi din ei au ieşit neamurile care s-au răspândit pe pământ după potop. 1Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. 2Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo. 3Şi au zis unul către altul: „Haidem! să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. 4Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!” 5Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. 6Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. 7Haidem! să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!” 8Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea. 9De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.

Proverbs 13.19-14.6 (Vespers)

19Împlinirea unei dorinţe este dulce sufletului, dar celor nebuni le este urât să se lase de rău. – 20Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. – 21Nenorocirea urmăreşte pe cei ce păcătuiesc, dar cei neprihăniţi vor fi răsplătiţi cu fericire. – 22Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi, dar bogăţiile păcătosului sunt păstrate pentru cel neprihănit. – 23Ogorul pe care-l desţeleneşte săracul dă o hrană îmbelşugată, dar mulţi pier din pricina nedreptăţii lor. – 24Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată. –

25Cel neprihănit mănâncă până se satură, dar pântecele celor răi duce lipsă. – 1Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei. – 2Cine umblă cu neprihănire, se teme de Domnul, dar cine apucă pe căi strâmbe, Îl nesocoteşte. – 3În gura nebunului este o nuia pentru mândria lui, dar pe înţelepţi îi păzesc buzele lor. – 4Unde nu sunt boi, ieslea rămâne goală, dar puterea boilor aduce belşug de roade. – 5Un martor credincios nu minte, dar un martor mincinos spune minciuni. – 6Batjocoritorul caută înţelepciunea şi n-o găseşte, dar pentru omul priceput ştiinţa este lucru uşor. –

St Benedict of Nursia, abbot (547)

His name, Benedictus, means “Blessed” in Latin. He was born in 480 in Nursia, a small town northeast of Rome. He had only rudimentary schooling: he wrote later of his fear that through book-learning he might ‘lose the great understanding of my soul.’ At an early age he fled to a monastery where he was tonsured; he then withdrew to a remote mountain, where he lived or several years in a cave, perfecting himself in prayer. His only food was some bread brought to him by Romanus, the monk who had tonsured him. When he became known in the area, he fled his cave to escape the attentions of the pious; but flight proved useless, and in time a community of monks formed around him. He was granted many spiritual gifts: he healed the sick and drove out evil spirits, raised the dead, and appeared in visions to others many miles away.

Benedict founded twelve monasteries, most famously that at Monte Cassino. Initially, each monastic house had twelve monks, to imitate the number of the Twelve Apostles. The Rule that he established for his monks was based on the works of St John Cassian and St Basil the Great, and became a standard for western monasteries. Thus he is sometimes called the first teacher of monks in the West.

Six days before his death, the Saint ordered that his grave be opened, gathered all his monks together, gave them counsel, then gave his soul back to God on the day that he had predicted. At the moment of his death, two monks in different places had the same vision: they saw a path from earth to heaven, richly adorned and lined on either side with ranks of people. At the top of the path stood a man, clothed in light and unspeakably beautiful, who told them that the path was prepared for Benedict, the beloved of God. In this way, the monks learned that their abbot had gone to his rest.

St Theognostus, Metropolitan of Kiev (1353)

He was born in Greece and succeeded St Peter of Kiev as Metropolitan of that city. Some of his enemies among his own flock denounced him to the Mongol ruler, saying that he had collected no tribute from his churches to pay to the Mongols. Summoned before the Mongol prince and asked about this, he answered ‘Christ our God bought His Church from the unbelievers with His precious Blood. For what do we pay tribute to unbelievers?’ Returning home, he governed the Church for twenty-five more years and reposed in peace in 1353.