Isaiah 25.1-9 (6th Hour)

1Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie. 2Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într-un morman de pietre, cetăţuia cea tare, într-o grămadă de dărâmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită, şi niciodată nu va mai fi zidită. 3De aceea Te slăvesc popoarele puternice, şi cetăţile neamurilor puternice se tem de Tine. 4Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid. 5Cum domoleşti căldura într-un pământ arzător, aşa ai domolit zarva străinilor; cum este înăbuşită căldura de umbra unui nor, aşa au fost înăbuşite cântările de biruinţă ale asupritorilor. – 6Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor, pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite. 7Şi, pe muntele acesta, înlătură marama care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile; 8nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. 9În ziua aceea vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul în care ne încredeam; acum, să ne înveselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!”

Genesis 9.8-17 (Vespers)

8Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el şi a zis: 9„Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră care va veni după voi; 10cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările, cât şi vitele şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ. 11Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul.” 12Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: 13curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ. 14Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; 15şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură. 16Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ.” 17Şi Dumnezeu a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ.”

Proverbs 12.8-22 (Vespers)

8Un om este preţuit după măsura priceperii lui, dar cel cu inima stricată este dispreţuit. – 9Mai bine să fii într-o stare smerită şi să ai o slugă, decât să faci pe fudulul şi să n-ai ce mânca. – 10Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă. 11Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte. – 12Cel rău pofteşte prada celor nelegiuiţi, dar rădăcina celor neprihăniţi rodeşte. – 13În păcătuirea cu buzele este o cursă primejdioasă, dar cel neprihănit scapă din bucluc. – 14Prin rodul gurii te saturi de bunătăţi, şi fiecare primeşte după lucrul mâinilor lui. – 15Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile. – 16Nebunul îndată îşi dă pe faţă mânia, dar înţeleptul ascunde ocara. – 17Cine spune adevărul face o mărturisire dreaptă, dar martorul mincinos vorbeşte înşelăciune. – 18Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare. – 19Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă. – 20Înşelătoria este în inima celor ce cugetă răul, dar bucuria este pentru cei ce sfătuiesc la pace. – 21Nicio nenorocire nu se întâmplă celui neprihănit, dar cei răi sunt năpădiţi de rele. – 22Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr Îi sunt plăcuţi. –

St Gregory the Great (the Dialogist), Pope of Rome (604)

He was born in Rome to a wealthy senatorial family. He received a good education in secular and spiritual learning, and became Prefect of Rome. While still in the world, he used his great wealth mostly for the good of the Church, building six monasteries in Sicily and another in Rome itself. At this monastery, dedicated to the Apostle Andrew, Gregory was tonsured a monk. He was appointed Archdeacon of Rome, then, in 579, Papal legate to Constantinople, where he lived for nearly seven years. He returned to Rome in 585 and was elected Pope in 590.

He is famed for his many writings, his generous charity (he gave almost all his income to the poor, and often invited the poor to share his table), and for initiating missionary work among the Anglo-Saxon peoples. The Liturgy of the Presanctified Gifts, celebrated on Wednesday and Friday evenings during Great Lent, was compiled by him. St Gregory introduced elements of the chanting that he had heard in Constantinople into Western Church chant: The Gregorian Chant which beautified the Western churches for many years is named for him. Its system of modes is related to the eight tones of the Eastern church. He is called ‘the Dialogist’ after his book The Dialogues, an account of the lives and miracles of Italian saints.

Saint Gregory reposed in peace in 604.

Our Holy Father Theophanes the Confessor (818)

He was born in 760 to an illustrious and very wealthy family — he was a kinsman of the Emperor Leo the Isaurian. In early life he lived in great luxury, married, and became a member of the Emperor’s court. Later, with his wife’s consent, he abandoned his home, his fortune and his rank to live humbly in a monastery. (His wife also entered monastic life; both of them entered monasteries that they had established with their wealth). Theophanes, though accustomed to a life of splendor and ease, joyfully lived as the lowest of monks for many years. He became so well-known for his faith, purity and wisdom that he was invited to the Seventh Ecumenical Council at Nicaea in 787. He prayed unceasingly for the sick and distressed, and was granted the gift of wonder working: his prayers healed all kinds of illnesses, but especially mania and madness. When he himself fell seriously ill for a long period, he refused to pray for his own healing, but accepted his infirmity with thanksgiving.

When a second iconoclast period arose under the Emperor Leo the Armenian, Theophanes, who was widely known for his defense of the holy icons, was taken to Constantinople and imprisoned under extremely harsh conditions for two years. The Emperor then sent him into exile on the island of Samothrace. There, his body broken by his cruel imprisonment, he lived for only twenty-three days before giving up his soul to God.

Repose of St Symeon the New Theologian (1021)

His main commemoration is on October 12.