Matthew 28.16-20 (1st Matins Gospel)

16Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele unde le poruncise Isus să meargă. 17Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. 18Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. 19Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 20Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.

1 Corinthians 6.12-20 (Epistle)

12Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. 13Mâncările sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie; el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. 14Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa. 15Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! 16Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”. 17Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El. 18Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. 19Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?

20Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

Luke 15.11-32 (Gospel)

11El a mai zis: „Un om avea doi fii. 12Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. 13Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată. 14După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. 15Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. 16Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. 17Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! 18Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta 19şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” 20Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. 21Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” 22Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. 23Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; 24căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească. 25Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. 26A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este. 27Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” 28El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. 29Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei; 30iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.” 31„Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău.

32Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.”

Holy and Righteous Symeon the God-receiver and the Prophetess Anna

“There is an ancient tradition that the holy, righteous elder Symeon, who came from Egypt, was one of the Seventy learned Jews chosen in the days of the Pharoah Ptolemy Philadelphus (285-246 BC) for the task of rendering the Hebrew Bible into Greek, and that to Symeon was assigned the translation of the book of the Prophet Isaiah. When he reached the famous passage where the Prophet foretells the virgin birth of Christ, saying: Behold, a virgin shall conceive, and bear a son, and shall call his name Immanuel (Is. 7:14), he was so perplexed that he took a penknife to erase the word ‘virgin’ in order to replace it by ‘young woman’. At that moment, an angel of God appeared and prevented him from altering the sacred text, explaining that what seemed impossible to him was, in fact, a prophecy of the coming into this world of the Son of God. To confirm the truth of this, he promised that Symeon would not see death until he had seen and touched the Messiah born of the Virgin. When, after many long years, Christ was brought into the Temple at Jerusalem by the All-Holy Mother of God, the Holy Spirit revealed to the Elder Symeon that the time of fulfilment of the promise had come. He hurried to the Temple and, taking the Child in his arms, he was able to say wholeheartedly to God: Lord, now lettest thou Thy servant depart in peace according to Thy word, for mine eyes have seen Thy salvation (Luke 2:29). For indeed, the Elder Symeon was the living image of the ancient Israel of the Old Testament, which having awaited the coming of the Messiah was ready to fade away and give place to the light and truth of the Gospel. The relics of the holy and righteous Symeon were venerated at Constantinople in the church of St James, built at the time of the Emperor Justin.

“The prophetess Anna, the daughter of Phanuel, was eighty-four years old. Since the early death of her husband, she had spent her whole life in the Temple in hope of the coming of the Saviour. She is the pattern for holy widows, virgins and monks, who have freed themselves of worldly cares in order to dwell always in the Temple, offering their fasts, hymns and prayers in eager expectation of the Lord’s coming. And when, like Anna and Symeon, they have seen the indwelling Christ with the eyes of their heart and touched Him through their spiritual senses, they proclaim with joy and assurance to all mankind that the Saviour is still coming into the world: A light to lighten the Gentiles and the glory of His people Israel (Luke 2:32).” (Synaxarion)

The Synaxarion notes that the tradition that St Symeon was one of the Seventy is by no means universal among the Fathers. According to some, Symeon was the son of Hillel and father of Gamaliel, St Paul’s teacher. According to others, he was a righteous and devout Jew aged 112, neither a priest nor a Pharisee.

Our Father among the Saints, Nikolai (Nicholas), Archbishop and Enlightener of Japan (1912)

Born in Russia in 1836, he became one of the great Orthodox missionaries of modern times. As a boy, he resolved to become a missionary in the far East. With the counsel and blessing of Bishop Innocent of Siberia and Alaska, he went to Japan in 1861 and joined a small Russian mission there. Though the mission’s official purpose was to minister to the Russian consular community, the consul-general who invited Hieromonk Nikolai hoped to bring the light of the Orthodox Faith to the Japanese people as well. Realizing that he could only hope to convert the Japanese people if they understood one another well, Fr Nikolai immersed himself in the study of Japanese thought, culture and language. Over the course of his life he translated most of the Bible and most of the Orthodox services into Japanese, and became a fluent speaker of the language. He encountered much resistance: Preaching of Christian doctrine was officially banned in Japan, and a Samurai once approached him with the words “Foreigners must die!” It was this same Samurai who later became his first Japanese priest. In 1880 he was elevated to Bishop of Japan. During the Russo-Japanese war he remained in Japan and labored successfully to overcome nationalist strife that might have harmed or destroyed the Church in Japan. He encouraged all his Japanese faithful to pray for the Japanese armed forces, though he explained that as a Russian he could not do so, and excluded himself from all public services for the duration of the war. He sent Russian-speaking Japanese priests to the prison camps to minister to Russian prisoners of war. At the time of his repose in 1912, after forty-eight years in Japan, St Nikolai left a Cathedral, eight churches, more than 400 chapels and meeting houses, 34 priests, 8 deacons, 115 lay catechists, and 34,110 Orthodox faithful. The Church of Japan is now an autonomous Orthodox Church under the care of the Moscow Patriarchate.