2 Peter 2.9-22 (Epistle)

9înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii: 10mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea. Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile, 11pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor. 12Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor 13şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi. 14Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi! 15După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii. 16Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriţă necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei prorocului. 17Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului. 18Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. 19Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. 20În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. 21Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată.

22Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”

Mark 13.14-23 (Gospel)

14Când veţi vedea „urâciunea pustiirii” stând acolo unde nu se cade să fie – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi. 15Cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare şi să nu intre în casă ca să-şi ia ceva din ea. 16Şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina. 17Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! 18Rugaţi-vă ca lucrurile acestea să nu se întâmple iarna. 19Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi, şi cum nici nu va mai fi vreodată. 20Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa; dar le-a scurtat din pricina celor aleşi. 21Dacă vă va zice cineva atunci: „Iată, Hristosul este aici” sau: „Iată-L acolo”, să nu-l credeţi. 22Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. 23Păziţi-vă, iată că vi le-am spus toate dinainte.

Translation of the relics of St Ignatius of Antioch (107)

For his life, see December 20.

After his martyrdom, devoured by wild beasts in the amphitheater in Rome, only a few bones remained. These precious relics were gathered by the faithful, who took them back to Antioch, where they were received with joy by his former flock.

St Andrei Rublev, iconographer (1430)

Many consider him the greatest iconographer of all time, and his “Holy Trinity” the finest icon. Very little is known of his life. He was born around 1360, and probably studied with the Byzantine iconographer Theophanes the Greek. He is known to have created icons for the Cathedral of the Annunciation in Moscow and the Cathedral of the Dormition at Vladimir. He created a highly spiritual and distinctively Russian iconographic style that set the standard for Russian iconography for centuries thereafter. It is said that he knew St Sergius of Radonezh (July 5). In his later years he became a monk.

Our Holy Father Aphrahat the Persian (4th c.)

He was from the pagan Persian aristocracy, but came to faith in Christ and left his home for the Christian city of Edessa, where he was baptized. He later moved to Antioch, where he lived in prayer and asceticism a short distance from the city. He ate nothing but a small amount of bread until he was extremely old, when he added some greens to his diet. Though he knew very little Greek, he was empowered by the Holy Spirit to win many converts to Christ and to confound the learned Arian heretics who were disturbing the Church in Antioch.

When Aphrahat learned that the Arian Emperor Valens was persecuting Christ’s Church, he moved to the city to support the true Faith. One day the Emperor himself met Aphrahat in the city square and asked him why he had left his solitude and come to Antioch. The Saint answered ‘Tell me this: if I were a maiden at home in my secluded apartment and saw someone setting fire to my father’s house, would you not advise me to put out the blaze as soon as possible? That is what I am doing now, because the Church, the heavenly Father’s house, is burning down in the fire that you have set!’ One of the Emperor’s attendants threatened Aphrahat with death for this impertinence; but the attendant himself later perished, drowned as he was heating water for the Emperor’s bath. This made the Emperor afraid to persecute the holy one, who continued to preach the true Faith and to perform many miracles. He reposed in peace.

Repose of Blessed Father Dimitrios Gagastathis (1975)

Though not yet officially a Saint of the Church, Papa Dimitrios is widely revered in Greece and abroad. His life is an inspiring example of the possibility of great holiness for those living in the world: a simple married parish priest, he spent forty-two years serving his childhood parish, and had nine daughters. He was a spiritual child of Elder Amphilochios of Patmos, and in turn became a spiritual father to many. His biography describes his last years thus: “On October 1, 1973, he resigned for reasons of health. Since then, he remained confined at home, living as a saint with incessant prayer, glorifying and thanking God for the trial of his illness. He delivered his holy soul to the hands of the living God on January 29, 1975, in peace.”

For more on Papa-dimitri, read this biographical sketch.