Orthodox Calendar

12 Decembrie 2025
Friday of the 27th week after Pentecost

Nativity Fast

Commemorations

  • Holy Martyr Paramon and his 370 Companions (ca. 250)
  • Our Holy Father Pitirim of Egypt (4th c.)

Scripture Readings

2 Timothy 1.1-2, 8-18 (Epistle)

1Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus, 2către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru! 8Să nu-ţi fie ruşine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. 9El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, 10dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. 11Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor. 12Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. 13Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus. 14Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi. 15Ştii că cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit; între alţii şi Figel şi Ermogen. 16Domnul să-Şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu. 17Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit.

18Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea”. Tu ştii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.

Luke 20.19-26 (Gospel)

19Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor. 20Au început să pândească pe Isus; şi au trimis nişte iscoditori care se prefăceau că sunt neprihăniţi ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului. 21Iscoditorii aceştia L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi pe oameni drept şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci-i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr. 22Se cuvine să plătim bir cezarului sau nu?” 23Isus le-a priceput viclenia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? 24Arătaţi-Mi un ban. Al cui chip şi ale cui slove sunt scrise pe el?” „Ale cezarului”, au răspuns ei. 25Atunci El le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” 26Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.

Commemorations

Holy Martyr Paramon and his 370 Companions (ca. 250)

“Akylinus, the Governor of Bithynia in the reign of the Emperor Decius (249-51), was leaving for the hot springs at Bisaltia, when he decided to make 370 Christians from Nicomedia, who had been imprisoned on his orders, worship in the temple of Isis. On their refusal to do so, they were all beheaded. Seeing this massacre, the righteous Paramon cried out: ‘What a wicked deed to slaughter so many righteous men, and strangers moreover, as if they were animals.’ The Governor heard these words and had Paramon seized and taken with him under guard. On the road he was mistreated in various ways by the soldiers. Some of them struck him with their spears, others excised his tongue and other members, and he was finally put to death in the presence of the Governor.” (Synaxarion) Note: of the various persecutions launched by the pagan Emperors before St Constantine, the persecution under Decius was probably the fiercest and bloodiest.

Our Holy Father Pitirim of Egypt (4th c.)

“Abba Pitirim directed a group of ascetics who led a very austere life in the arid mountains of the Thebaid. He was himself a disciple and third successor of Saint Anthony the Great (17 Jan.) in his hermitage. He ate no more than a little flour mixed with water twice a week, and so persevered in spiritual labours that he gained abundant graces from the Holy Spirit. Among other things, he taught that to each passion there corresponds a demon who tries to stir up that passion within us through different temptations. In order to get rid of these demons and of evil thoughts, Abba Pitirim said that we must first free our hearts from passions.” (Synaxarion)