John 21.1-14 (10th Matins Gospel)

1După aceea Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat: 2Simon Petru, Toma, zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi din ucenicii lui Isus erau împreună. 3Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind peşte.” „Mergem şi noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieşit şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea. 4Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus. 5„Copii”, le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?” Ei I-au răspuns: „Nu”. 6El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor. 7Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare. 8Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm decât cam la două sute de coţi. 9Când s-au coborât pe ţărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine. 10Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.” 11Simon Petru s-a suit în corăbioară şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari; şi, măcar că erau atâţia, nu s-a rupt mreaja. 12„Veniţi de prânziţi”, le-a zis Isus. Şi niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul. 13Isus S-a apropiat, a luat pâinea şi le-a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele. 14Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi.

Galatians 2.16-20 (Epistle)

16Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. 17Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! 18Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege. 19Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

Luke 16.19-31 (Gospel)

19Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. 20La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. 21Şi dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele. 22Cu vremea, săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. 23Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui 24şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” 25„Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. 26Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.” 27Bogatul a zis: „Rogu-te, dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu; 28căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.” 29Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.” 30„Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.”

31Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.”

Holy Great Martyr Artemius (362)

He came from a noble family, and was appointed military Governor of Alexandria and Egypt by the Emperor Constantine the Great. Some years later, the Emperor Julian the Apostate strove to restore pagan idolatry as the official religion of the Empire. He also entered into a war with Persia, and established Antioch as his headquarters for pursuing the war. In Alexandria, Artemius received an order to come to Antioch with the military forces under his command. Artemius reported to the apostate Emperor just in time to see him ordering the cruel execution of two pious Christians, Eugenius and Macarius. Fearlessly, St Artemius immediately denounced the Emperor, telling him to his face that his anti-Christian policy was of demonic origin. The enraged Emperor instantly had Artemius stripped of all official rank and thrown into prison. The following day, he had Artemius brought before him and promised him high Imperial office if he would only renounce Christ and worship the idols. When Artemius forcefully refused to do this, he was publicly tortured to death. A pious noblewoman secretly recovered the Saint’s relics and took them to Constantinople, where they were venerated and wrought many miracles for several centuries.

St Gerasimus the New, ascetic of Cephalonia (1579)

He was born in southern Greece. As a young man he left home and, after traveling to seek out guides in the ascetic life, he came to Mt Athos, where he was tonsured as a monk. Some years later he went on pilgrimage to the Holy Land, and there was ordained to the priesthood by Patriarch Germanus of Jerusalem. Once, while living in Jerusalem, he went into the Jordanian desert for forty days of fasting and prayer, in imitation of the Lord. After more travels through Sinai and Egypt, he came to the Greek island of Zakynthos, where he lived alone in an isolated cave, sustaining himself only on vegetables. But his holiness soon attracted many of the faithful, who came to him for blessing and counsel. Mindful of the advice that nothing is more harmful to a monk as the praise of men, he fled to the island of Cephalonia, where he again took up life in a secluded cave. But once again he became known, and even more pilgrims gathered around him in search of spiritual nurture. This time, God made known to him that he must leave his beloved solitude in order to minister to others; so he founded a monastery called New Jerusalem on the island. St Gerasimus lived to a great age, and was granted foreknowledge of the day of his death. His relics are preserved on Cephalonia, “complete and incorrupt, as if he were asleep,” according to the Synaxarion.

St Jonah, Bishop of Manchuria (1925) (October 7 OC)

Note: St Jonah’s commemoration is October 7 on the Old Calendar, which falls on this day of the New Calendar.

He was orphaned in Russia at a young age, and, after attending the seminary in his home town of Kaluga, was tonsured as a monk at Optina Monastery. He was later ordained a priest, and taught in Kazan. In his thirtieth year (1918) the Bolsheviks seized power and he was forced to flee. After many persecutions and sufferings, he joined a large party of Russians who fled across Turkestan and the Gobi Desert into China. There he was made Bishop, and immediately began working tirelessly to encourage his flock and to provide for their material needs (most had arrived in China with only the clothes on their backs). He established churches, opened soup kitchens and an orphanage, cared personally for the sick, and in every way personified a true Minister of Christ.

When his death approached (from an infection acquired while caring for the sick) he donned his epitrachelion, read the Canon for the Departure of the Soul, lay down on his bed and said ‘God’s will be done. Now I shall die.’ Within minutes he was dead. On the night of his funeral the Bishop appeared to a paralyzed ten-year-old boy, who was miraculously healed.