Ephesians 1.7-17 (Epistle)

7În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său 8pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; 9căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, 10ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. 11În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, 12ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. 13Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit 14şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. 15De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, 16nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. 17Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,

Luke 4.22-30 (Gospel)

22Şi toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui şi ziceau: „Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?” 23Isus le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi”; şi Îmi veţi zice: „Fă şi aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum.” 24„Dar”, a adăugat El, „adevărat vă spun că niciun proroc nu este primit bine în patria lui. 25Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel; 26şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului. 27Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea prorocului Elisei; şi totuşi niciunul din ei n-a fost curăţat, afară de Naaman, sirianul.” 28Toţi cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie. 29Şi s-au sculat, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos în prăpastie. 30Dar Isus a trecut prin mijlocul lor şi a plecat de acolo.

Hieromartyr Phocas, Bishop of Sinope (102)

He was a zealous, wise and wonder-working bishop in his birthplace, Sinope, which lies on the southern shore of the Black Sea. For bringing many idolators to faith in Christ, he was hated by the pagans. He was arrested by the governor Africanus, subjected to various tortures,and finally scalded to death in a bath-house. He contested for the Faith during the reign of the Emperor Trajan.

Venerable Cosmas, desert-dweller of Zographou, Mt Athos (1323)

“Saint Cosmas came from Bulgaria where his devout parents provided him with a good education in Slavonic and Greek. They wanted him to marry but he was drawn by the love of Christ and, unknown to them, made his way to the Holy Mountain of Athos to become a monk at the Bulgarian monastery of Zographou. On the feast of the Annunciation at the Monastery of Vatopedi, he saw a woman among those serving in the Church and in the refectory, and he was grieved at first to observe this breach of the monastic rule, but overjoyed when he realized that it was the Mother of God who had appeared to him in this way.

“He was clothed in the holy angelic Habit and, after some time, was ordained priest. One day, as he was praying before the icon of the Mother of God, asking her with tears how to achieve his salvation, he heard a voice saying, ‘Let my servant withdraw to the desert outside the monastery.’ He was obedient to the will of God and, with the blessing of his Abbot, lived in silence from then on. Some years later, he was found worthy of the grace of discernment of thoughts and of beholding things happening elsewhere, as well as of other spiritual gifts. In the course of many years, he was the spiritual helper of a great number of monks. At the end of his life, Christ appeared to him saying that he would shortly have a great trial to endure from the Devil. Indeed, the prince of demons made his appearance next day with a host of his servants bewailing and bemoaning their inability to annihilate their great enemy Cosmas, who had held them in check for so long and gained possession, by his virtue, of the throne in Heaven that had once been Lucifer’s. Taking a heavy stick, the demon beat the Saint so violently that he left him half-dead. As God allowed, Saint Cosmas died in peace two days later, on 22 September 1323. When the fathers came from the monastery to bury him, the wild animals gathered round. They kept silent until the end of the service, but howled unusually loud as his body was covered with earth. Then having paid their respects, they made off into the wilderness. Forty days later, the monks came to take up the body of Saint Cosmas and translate it to the monastery, but it was no longer in the grave. Where it now is God alone knows.” (Synaxarion)