Orthodox Calendar

25 August 2028
Friday of the 12nd week after Pentecost

Fast

Commemorations

  • Holy Apostle Titus of the Seventy
  • Return of the relics of the Apostle Bartholomew from Anastasiopolis to Lipari (6th c.)

Scripture Readings

2 Corinthians 7.10-16 (Epistle)

10În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea. 11Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră, după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate, voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta. 12Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi, înaintea lui Dumnezeu. 13De aceea am fost mângâiaţi. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toţi. 14Şi, dacă m-am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi, înaintea lui Tit, s-a adeverit. 15El are o şi mai mare dragoste pentru voi, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de primirea pe care i-aţi făcut-o, cu frică şi cu cutremur.

16Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele.

Mark 2.18-22 (Gospel)

18Ucenicii lui Ioan şi fariseii obişnuiau să postească. Ei au venit şi au zis lui Isus: „Pentru ce ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?” 19Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti. 20Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei, şi atunci vor posti în ziua aceea. 21Nimeni nu coase un petic de postav nou la o haină veche; altfel, peticul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face. 22Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.”

Commemorations

Holy Apostle Titus of the Seventy

He was a Greek from the island of Crete. Born and raised as a pagan, he came to faith in Christ through the ministry of the Apostle Paul, and labored with the Apostle in preaching the Gospel. St Paul in his epistles calls St Titus both “son” and “brother.” He was ordained Bishop of Crete by St Paul, who wrote to him the Epistle that bears his name. He reposed in peace at the age of ninety-four.

Return of the relics of the Apostle Bartholomew from Anastasiopolis to Lipari (6th c.)

The Apostle’s main commemoration is on June 11.