2 Corinthians 3.4-11 (Epistle)

4Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos. 5Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, 6care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa. 7Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare, 8cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului? 9Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? 10Şi, în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult. 11În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!

Colossians 1.12-18 (Epistle, Imagine)

12mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină. 13El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, 14în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. 15El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. 16Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. 17El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El. 18El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.

Matthew 23.29-39 (Gospel)

29Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi 30şi ziceţi: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor.” 31Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe proroci. 32Voi, dar, umpleţi măsura părinţilor voştri! 33Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei? 34De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate; 35ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar. 36Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste neamul acesta. 37Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! 38Iată că vi se lasă casa pustie;

39căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”

Luke 9.51-56, 10.22-24 (Gospel, Imagine)

51Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim. 52A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit. 53Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim. 54Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” 55Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi! 56Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Şi au plecat în alt sat. 22Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” 23Apoi S-a întors spre ucenici şi le-a spus deoparte: „Ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeţi voi! 24Căci vă spun că mulţi proroci şi împăraţi au voit să vadă ce vedeţi voi, şi n-au văzut, să audă ce auziţi voi, şi n-au auzit.”

Translation of the Image Not-Made-By-Hands of our Lord Jesus Christ from Edessa to Constantinople (944)

The Third “Feast of the Savior” in August While the Lord was preaching in Palestine, his fame reached a king Avgar of Edessa, who suffered from leprosy. Avgar sent a messenger named Ananias to ask whether the Lord could heal his illness. The king also charged Ananias, if he was unable to bring back Jesus Himself, to bring back a likeness of Him. When Ananias found Jesus, the Lord told him that he could not come to Edessa since the time of His passion was at hand. But he took a cloth and washed His face, miraculously leaving a perfect image of His face on the cloth. Ananias brought the holy image back to the king, who reverently kissed it. Immediately his leprosy was healed, save for a small lesion that remained on his forehead. Later the Apostle Thaddeus came to Edessa, preaching the gospel, and Avgar and his household were baptized, at which time his remaining leprosy vanished. The king had the holy likeness mounted on wood and displayed above the city gate for all to revere. But Avgar’s grandson returned to idolatry, and the Bishop of Edessa had the image hidden in the city wall to prevent it from being defiled. Many years later, when the Persian king Chosroes besieged Edessa, the Bishop Eulabius was told in a vision to find the sealed chamber, whose location had been forgotten. The holy icon was found, completely incorrupt, and by its power the Persian army was driven off. In the year 944 the image was brought to Constantinople and enshrined in the Church of the Theotokos called the Pharos. This is the event commemorated today.

Martyr Diomedes the Physician of Tarsus in Cilicia (298)

He is one of the Holy Unmercenary Physicians, a physician who practiced in Tarsus during the reign of Diocletian. Around 288 he came to Nicaea, where he healed many bodies by his medical arts and many souls through his preaching of the Gospel of Christ. The Emperor Diocletian sent men to arrest him, but when they arrived they found that he had already reposed. They cut off his head to take it back to the Emperor, and for this abomination were all struck blind. When Diocletian saw St Diomedes’ head, he ordered the men to return it to the body from which they had taken it. As soon as they had done so, their sight was restored.