Scripture Readings
John 20.1-10
(7th Matins Gospel)
1În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.
2A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.”
3Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt.
4Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt.
5S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat.
6Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos.
7Iar ştergarul care fusese pus pe capul lui Isus nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur.
8Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut şi a crezut.
9Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morţi.
10Apoi ucenicii s-au întors acasă.
Romans 15.1-7 (Epistle)
1Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine.
2Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora.
3Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuşi; ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.”
4Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.
5Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus;
6pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.
7Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.
Matthew 9.27-35 (Gospel)
27Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi care strigau şi ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!”
28După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-au răspuns ei.
29Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!”
30Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: „Vedeţi să nu ştie nimeni.”
31Dar ei, cum au ieşit afară, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela.
32Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit.
33După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!”
34Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!”
35Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod.
Commemorations
Hieromartyr Apollinarius, bishop of Ravenna (75)
He was a disciple of St Peter, born in Antioch. St Peter took him to Rome (he was bishop of Antioch before being bishop of Rome, so Antioch is as much the ‘see of Peter’ as is Rome) and made him Bishop of Ravenna. In Ravenna, he healed the wife of the military governor of a grave illness, after which the governor and his household confessed Christ and were baptized. Apollinarius was able to form a house church in the governor’s home, from which he labored for the Gospel for twelve years. Eventually, he was condemned to exile in Illyria for his faith, and began a life of missionary travel in the Balkans, travelling as far as the Danube. After twelve years of this work, he was driven back to Italy by the hostility of some of the pagans. He was received with joy by the people of Ravenna, which aroused the envy of the pagan elders, who denounced him to the Emperor Vespasian. When the elders asked permission to kill Apollinarius, the Emperor only gave them permission to drive him from the city, wisely saying ‘It is not seemly to take revenge on behalf of the gods, for they can themselves be revenged on their enemies if they are angered.’ But, in defiance of the Imperial decree, the pagan leaders attacked and killed Apollinarius with knives. His holy relics are preserved in Ravenna, in a church dedicated to him.
Holy Prophet Ezekiel (6th c. BC)
He is counted as the third-ranked of the Major Prophets. Read the Old Testament book that bears his name, in which the Church recognizes prophecies of the Lord’s Incarnation by the Virgin and of the general resurrection of mankind.
Righteous Anna (Hannah), mother of the prophet Samuel Righteous Anna (Hannah), mother of the prophet Samuel