1 Corinthians 2.9-3.8 (Epistle)

9Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” 10Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 11În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. 12Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 13Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. 14Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. 15Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.

16Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos. 1Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. 2V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, 3pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? 4Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteţi voi oameni de lume? 5Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. 6Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: 7aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. 8Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.

Matthew 13.31-36 (Gospel)

31Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa. 32Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.” 33Le-a spus o altă pildă, şi anume: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.” 34Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea deloc fără pildă, 35ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.” 36Atunci Isus a dat drumul noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.”

Holy Martyrs Proclus and Hilarius (2nd c.)

Proclus was the uncle of Hilarius; both were from Kallippi in Asia during the reign of Trajan. When Proclus was brought to be tried as a Christian, the judge asked him ‘Of what race are you?’ Proclus answered ‘I am of the race of Christ, and my hope is in my God.’ When the judge threatened to torture him, he said ‘When you are afraid to transgress the Emperor’s commands and risk falling into temporal punishment, how much more do we Christians fear to transgress against God’s commands and fall into eternal torment!’ When Proclus was given over to torture, his nephew Hilarius came forward and proclaimed ‘I too am a Christian.’ After torture, both were condemned to death; Proclus was crucified and Hilarius beheaded.

Imagine how the Orthodox Church would benefit if, when we were asked ‘Of what race are you?’ the first answer that came to mind was not ‘I am Greek, Russian, Serbian…’ but ‘I am of the race of Christ!’

St Veronica, the woman with the issue of blood who was healed by the Savior

See Matthew ch. 9, Mark ch. 5, and Luke ch. 8. After the events told in the Gospel, she spent the remainder of her life as a follower of Christ and reposed in peace.

Saint Païsios of the Holy Mountain (1994) (June 29 OC)

‘The future Elder Paisius was born in 1924 and baptized by St. Arsenius of Cappadocia. He spent his youth as a carpenter until WW II, during which he repeatedly distinguished himself in the army by his bravery and self-sacrifice. In 1950 he went to Mt. Athos for eight years, where he was tonsured. Then he was asked to spend some time in his home village of Epirus, in order to defend the faithful against Protestant proselytism. He returned to Mt. Athos in 1964 and stayed in several monasteries, eventually settling in the Panagouda hermitage of Koutloumousiou Monastery, where he remained for fifteen years. Here his reputation as a holy elder and guide grew, and he tirelessly received those thirsting for spiritual direction, allowing himself only two or three hours of sleep each day. He reposed in 1994, one of the most well-known and beloved contemporary elders. Many of his counsels and other writings have been published.’ (St Herman Calendar, 1994)

Elder Païsios was glorified by the Church in 2015; he is commemorated on the anniversary of his repose.