John 20.11-18 (8th Matins Gospel)

11Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. 12Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, şi altul la picioare. 13„Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.” 14După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus. 15„Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.” 16Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică: „Învăţătorule!” 17„Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” 18Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.

Hebrews 9.11-14 (Epistle)

11Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, 12şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. 13Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului, 14cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!

Galatians 3.23-29 (Epistle, St Mary)

23Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. 24Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. 25După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. 26Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. 27Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos. 28Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.

29Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

Mark 10.32-45 (Gospel)

32Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim; şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburaţi şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăşi la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple. 33„Iată”, a zis El, „ne suim la Ierusalim şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâinile Neamurilor, 34care îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi-L vor omorî; dar, după trei zile, va învia.” 35Fiii lui Zebedei, Iacov şi Ioan, au venit la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.” 36El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?” 37„Dă-ne”, I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta, şi altul la stânga Ta, când vei fi îmbrăcat în slava Ta.” 38Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” 39„Putem”, au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu veţi fi botezaţi; 40dar cinstea de a şedea la dreapta sau la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru care a fost pregătită.” 41Cei zece, când au auzit lucrul acesta, au început să se mânie pe Iacov şi pe Ioan. 42Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai Neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. 43Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; 44şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor. 45Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”

Luke 7.36-50 (Gospel, St Mary)

36Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. 37Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor 38şi stătea înapoi, lângă picioarele lui Isus, şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir. 39Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.” 40Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el. 41„Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cincizeci. 42Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?” 43Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.” 44Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei. 45Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. 46Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. 47De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.” 48Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!” 49Cei ce şedeau cu El la masă au început să zică între ei: „Cine este Acesta de iartă chiar şi păcatele?”

50Dar Isus a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.”

Our Holy Father Titus the Wonderworker (9th c.)

Very little is known of him. He took up the monastic life while still very young, and gave himself without reserve to the ascetical struggle, so much so that in the virtues of humility and obedience it was said that he exceeded ‘not only the brethren, but all men.’ In time, he became abbot of a monastery. During the iconoclast heresy, he stood unswervingly for the holy icons. Both in his own lifetime and after his death he was endowed with the gift of wonderworking. He reposed in peace sometime in the ninth century.

Holy Martyrs Amphianus and Aedesius (ca. 306)

They were brothers from an eminent pagan family. While studying in Beirut, they embraced the Faith of Christ. Returning home, they found that they could no longer live with their pagan kinsmen, and fled to Caesarea in Palestine, placing themselves under the care of Pamphylus, a holy priest who instructed them in the teachings of the Faith and in the ascetical life.

Amphianus entered a pagan temple while the governor, Urbanus, was offering sacrifice. Seizing the governor’s hand, he begged him to abandon his service to dead idols and to come to knowledge of the one God. For this he was put to torture, then cast into the sea with a stone around his neck.

Aedisius was sent to a copper mine in Palestine, then to Egypt. In Alexandria, Hierocles the governor was persecuting Christians by capturing Christian nuns and pious virgins and selling them into prostitution. Filled with holy zeal, Aedesius confronted the governor, denounced him, and struck him. For this he, like his brother, was tortured, then drowned.