Isaiah 9.9-10.4 (6th Hour)

9Tot poporul va avea cunoştinţă de el, Efraim şi locuitorii Samariei, care spun cu mândrie şi îngâmfare: 10„Au căzut nişte cărămizi, dar vom zidi cu pietre cioplite; au fost tăiaţi nişte smochini din Egipt, dar îi vom înlocui cu cedri.” 11De aceea, Domnul va ridica împotriva lor pe vrăjmaşii lui Reţin şi va stârni pe vrăjmaşii lor: 12pe sirieni, de la răsărit, pe filisteni, de la apus; şi vor mânca pe Israel cu gura plină; cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă. 13Căci nici poporul nu se întoarce la Cel ce-l loveşte şi nu caută pe Domnul oştirilor. 14De aceea, Domnul va smulge din Israel capul şi coada, ramura de finic şi trestia, într-o singură zi. 15(Bătrânul şi dregătorul sunt capul, şi prorocul care învaţă pe oameni minciuni este coada.) 16Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sunt pierduţi. 17De aceea, nici Domnul n-ar putea să se bucure de tinerii lor, nici să aibă milă de orfanii şi văduvele lor, căci toţi sunt nişte nelegiuiţi şi nişte răi, şi toate gurile lor spun mişelii. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă. 18Căci răutatea arde ca un foc care mănâncă mărăcini şi spini, aprinde desişul pădurii, din care se înalţă stâlpi de fum. 19De mânia Domnului oştirilor, ţara parcă ar fi aprinsă, şi poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruţă pe fratele său, 20fiecare jefuieşte în dreapta, şi rămâne flămând, mănâncă în stânga, şi nu se satură. La urmă îşi mănâncă fiecare carnea braţului său:

21Manase mănâncă pe Efraim, Efraim, pe Manase, şi amândoi împreună, pe Iuda. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă. 1„Vai de cei ce rostesc hotărâri nelegiuite şi de cei ce scriu porunci nedrepte 2ca să nu facă dreptate săracilor şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor şi să jefuiască pe orfani! 3Ce veţi face voi în ziua pedepsei şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi? La cine veţi fugi după ajutor şi unde vă veţi lăsa bogăţia? 4Unii vor fi îngenuncheaţi între cei prinşi în război, iar alţii vor cădea între cei morţi.” Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui tot întinsă este.

Genesis 7.1-5 (Vespers)

1Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. 2Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; 3şi câte şapte perechi, de asemenea, din păsările cerului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămânţa pe toată faţa pământului. 4Căci după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.” 5Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.

Proverbs 8.32-9.11 (Vespers)

32Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele! 33Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu. 34Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porţile mele şi păzeşte pragul uşii mele. 35Căci cel ce mă găseşte, găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului.

36Dar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine, iubesc moartea.” 1Înţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a tăiat cei şapte stâlpi. 2Şi-a înjunghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa. 3Şi-a trimis slujnicele şi strigă, de pe vârful înălţimilor cetăţii: 4„Cine este prost, să vină încoace!” Celor lipsiţi de pricepere le zice: 5„Veniţi de mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care l-am amestecat! 6Lăsaţi prostia şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!” 7Cel ce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară. 8Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi! 9Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult! 10Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea. 11Prin mine ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale.

St Benedict of Nursia, abbot (547)

His name, Benedictus, means “Blessed” in Latin. He was born in 480 in Nursia, a small town northeast of Rome. He had only rudimentary schooling: he wrote later of his fear that through book-learning he might ‘lose the great understanding of my soul.’ At an early age he fled to a monastery where he was tonsured; he then withdrew to a remote mountain, where he lived or several years in a cave, perfecting himself in prayer. His only food was some bread brought to him by Romanus, the monk who had tonsured him. When he became known in the area, he fled his cave to escape the attentions of the pious; but flight proved useless, and in time a community of monks formed around him. He was granted many spiritual gifts: he healed the sick and drove out evil spirits, raised the dead, and appeared in visions to others many miles away.

Benedict founded twelve monasteries, most famously that at Monte Cassino. Initially, each monastic house had twelve monks, to imitate the number of the Twelve Apostles. The Rule that he established for his monks was based on the works of St John Cassian and St Basil the Great, and became a standard for western monasteries. Thus he is sometimes called the first teacher of monks in the West.

Six days before his death, the Saint ordered that his grave be opened, gathered all his monks together, gave them counsel, then gave his soul back to God on the day that he had predicted. At the moment of his death, two monks in different places had the same vision: they saw a path from earth to heaven, richly adorned and lined on either side with ranks of people. At the top of the path stood a man, clothed in light and unspeakably beautiful, who told them that the path was prepared for Benedict, the beloved of God. In this way, the monks learned that their abbot had gone to his rest.

St Theognostus, Metropolitan of Kiev (1353)

He was born in Greece and succeeded St Peter of Kiev as Metropolitan of that city. Some of his enemies among his own flock denounced him to the Mongol ruler, saying that he had collected no tribute from his churches to pay to the Mongols. Summoned before the Mongol prince and asked about this, he answered ‘Christ our God bought His Church from the unbelievers with His precious Blood. For what do we pay tribute to unbelievers?’ Returning home, he governed the Church for twenty-five more years and reposed in peace in 1353.