John 21.1-14 (10th Matins Gospel)

1După aceea Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat: 2Simon Petru, Toma, zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi din ucenicii lui Isus erau împreună. 3Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind peşte.” „Mergem şi noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieşit şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea. 4Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus. 5„Copii”, le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?” Ei I-au răspuns: „Nu”. 6El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor. 7Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare. 8Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm decât cam la două sute de coţi. 9Când s-au coborât pe ţărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine. 10Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.” 11Simon Petru s-a suit în corăbioară şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari; şi, măcar că erau atâţia, nu s-a rupt mreaja. 12„Veniţi de prânziţi”, le-a zis Isus. Şi niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul. 13Isus S-a apropiat, a luat pâinea şi le-a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele. 14Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi.

Galatians 2.16-20 (Epistle)

16Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. 17Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! 18Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege. 19Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

Luke 8.26-39 (Gospel)

26Au venit cu corabia în ţinutul gherghesenilor, care este în dreptul Galileii. 27Când a ieşit Isus la ţărm, L-a întâmpinat un om din cetate, stăpânit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină şi nu-şi avea locuinţa într-o casă, ci în morminte. 28Când a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui şi a zis cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui.” 29Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela pe care pusese stăpânire de multă vreme; era păzit, legat cu cătuşe la mâini şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile şi era gonit de dracul prin pustiuri. 30Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el. 31Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc. 32Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie. 33Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s-a repezit de pe râpă în lac şi s-a înecat. 34Porcarii, când au văzut ce se întâmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate. 35Oamenii au ieşit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi în toate minţile; şi i-a apucat frica. 36Cei ce văzuseră cele petrecute le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpânit de draci. 37Tot norodul din ţinutul gherghesenilor a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Isus S-a suit într-o corabie şi S-a întors. 38Omul din care ieşiseră dracii Îl ruga să-i dea voie să rămână cu El. Dar Isus l-a trimis acasă şi i-a zis: 39„Întoarce-te acasă şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu.” El a plecat şi a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.

Holy Virgin Martyr Anastasia of Rome (256)

She lived in Rome during the reigns of the Emperors Decius and Valerian. At an early age she left all to embrace a life of unceasing prayer, entering a small monastery in Rome, directed by a nun named Sophia. For her Christian faith, she was seized and brought before the governor Probus and, when she boldly confessed Christ and refused to honor the idols, was subjected to a series of vicious tortures, under which she died. An angel led Sophia to retrieve her holy relics, which are now venerated at the monastery of Grigoriou on Mt Athos.

We are sometimes told that monasticism developed in the Church after Christianity became accepted and grew more worldly. The story of St Anastasia is one of many evidences in the lives of the Saints that what we now call monasticism was present from the earliest days of the Church.

Our Holy Father Abramius (366) and his niece Mary (371) of Mesopotamia

Abramius was a Christian of noble birth who, early in life, left all (including a young bride) to live as a solitary monk. This he did for fifty years. When Abramius’ brother died, leaving his seven-year-old daughter Mary orphaned and alone, The Saint took her under his care, giving her a monastic cell near his own. Though Mary devoted herself joyfully to the monastic life, when she was about twenty she fell into sin with a corrupt monk who visited the hermitage. Far worse, she then fell into despair, thinking that she had cast away her salvation, and fled the hermitage to become a harlot in a nearby town. Abramius, unaware of what had happened or where she had gone, prayed constantly for her safety and to be shown where she had fled.

One day a traveler told Abramius what had become of his niece. Immediately he rose up, dressed himself as a soldier and went to the brothel where Mary worked, “for the salvation of a soul meant more to him than hermitage, Habit, ascesis or prayer itself” (Synaxarion). Still disguised, he ordered a meal, his first wine and meat for fifty years, then went with Mary to her room. Only then did he reveal himself, and with tears, not accusing her at all, pleaded with her to leave that place and return with him. “Let us go, my child; let us return to our hermitage. Let your fault be mine. I will answer for it before Christ on the day of judgment.” She returned with him and, with repentance, prayed so ardently that she was soon granted not only assurance of forgiveness but the power to work miracles. St Abramius reposed in peace in great old age; Mary followed him into eternal joy five years later.