Scripture Readings
Genesis 28.10-17 (Vespers)
10Iacov a plecat din Beer-Şeba şi şi-a luat drumul spre Haran.
11A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela.
12Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea.
13Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău, Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
14Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.
15Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.”
16Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.”
17I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”
Ezekiel 43.27-44.4 (Vespers)
27După ce se vor împlini aceste zile, de la ziua a opta înainte, preoţii să aducă pe altar arderile voastre de tot şi jertfele voastre de mulţumire. Şi vă voi fi binevoitor, zice Domnul Dumnezeu.”
1M-a adus înapoi la poarta de afară a Sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era închisă.
2Şi Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide şi nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă!
3În ce priveşte pe voievod, voievodul va putea să şadă sub ea, ca să mănânce pâinea de jertfă înaintea Domnului. El va intra pe drumul care dă în tinda porţii şi va ieşi pe acelaşi drum.”
4M-a dus apoi la poarta de miazănoapte, înaintea casei Templului. M-am uitat şi iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Şi am căzut cu faţa la pământ.
Proverbs 9.1-11 (Vespers)
1Înţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a tăiat cei şapte stâlpi.
2Şi-a înjunghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa.
3Şi-a trimis slujnicele şi strigă, de pe vârful înălţimilor cetăţii:
4„Cine este prost, să vină încoace!” Celor lipsiţi de pricepere le zice:
5„Veniţi de mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care l-am amestecat!
6Lăsaţi prostia şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!”
7Cel ce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară.
8Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!
9Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!
10Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea.
11Prin mine ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale.
Luke 24.36-53
(6th Matins Gospel)
36Pe când vorbeau ei astfel, însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”
37Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh.
38Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?
39Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”
40(Şi, după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.)
41Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?”
42I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere.
43El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.
44Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.”
45Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.
46Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi.
47Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.
48Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.
49Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”
50El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat.
51Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer.
52După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie.
53Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.
2 Corinthians 6.16-7.1 (Epistle)
16Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”
17De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.
18Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”
1Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.
Hebrews 9.1-7
(Epistle, Protection)
1Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare.
2În adevăr, s-a făcut un Cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
3după perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema „Locul Preasfânt”.
4El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului.
5Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri.
6Şi, după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a Cortului.
7Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.
Luke 6.31-36 (Gospel)
31Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.
32Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei.
33Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.
34Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai.
35Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi.
36Fiţi, dar, milostivi cum şi Tatăl vostru este milostiv.
Luke 10.38-42, 11.27-28
(Gospel, Protection)
38Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei.
39Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui.
40Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.”
41Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu,
42dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”
27Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!”
28Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”
Commemorations
The Protection of Our Most Holy Lady the Theotokos and Ever-Virgin Mary
On October 1, 911, during the reign of Emperor Leo the Wise, an all-night vigil was being held at the Blachernae Church of the Mother of God in Constantinople, with many of the faithful crowding the church. St Andrew the Fool for Christ (commemorated tomorrow, October 2) was standing at the back of the church with his disciple Epiphanius. At around four in the morning, the most holy Theotokos appeared above the people, clothed in resplendent garments, surrounded by indescribable radiance, and holding a veil in her outstretched hands, as though to protect all the people. St Andrew said to Epiphanius ‘Do you see how the Queen and Lady of all is praying for the whole world?’ Epiphanius replied ‘Yes, Father, I see it and stand in dread.’ This wonderful event is recorded in Epiphanius’ life of St Andrew. Because of it, the Church keeps an annual feast on this date.
Note: This feast is particularly well-loved in the Slavic churches. In 1960, the Greek church transferred its observance to October 28, in memory of the Mother of God’s protection of the Greek forces holding the Albanian front against Italy in 1940.
St Romanos the Melodist of Constantinople (556)
He was born in Emessa in Syria, probably of Jewish parents. He served as a deacon in Beirut, then in Constantinople at the time of Patriarch Euphemius (490-496). He was illiterate, had no musical training, and was a poor singer; thus he was despised by many of the more cultivated clergy. One night, after Romanos had prayed to the Mother of God, she appeared to him in a dream, held out a piece of paper and told him to swallow it. On the following day, the Nativity of Christ, Romanos went to the ambon and, with an angelic voice, sang ‘Today the Virgin…’, which is still sung as the Kontakion of the Feast. All present were amazed at the completely unexpected beauty of the hymn and of Romanos’ singing. St Romanos went on to compose more than a thousand Kontakia (which were once long hymns, not the short verses used in church today). He is almost certainly the author of the sublime Akathist Hymn to the Mother of God, which has served as the model for all other Akathists. He reposed in peace, while still a deacon of the Great Church in Constantinople. Many of his hymns were inspired by the hymns of St Ephraim of Syria.
The influence of Middle Eastern music on the hymnography of the Church is incalculable. Many of those who established the form of the Church’s music were Syrians: two noted examples are St Romanos and St John of Damascus, who composed the Octoechos, the Pascha service, and the Funeral Service. Their music was in turn modeled on the music of the Hebrew temple. The Byzantine musical tradition has descended without break from the music sung in Christ’s time, and presumably by Christ Himself.
Our Holy Father Gregory the Choirmaster (Domestikos) of the Great Lavra (1355)
He was a cantor at the Great Lavra on Mt Athos. Once, on the eve of Theophany, he was inspired to sing the hymn O full of grace, thou who art the joy of all creation instead of the usual It is truly meet to bless thee during the Divine Liturgy. When he did this, the most holy Theotokos appeared to him, thanked him and gave him a gold coin as a sign of her favor. The coin is still kept at the Lavra. He reposed in peace. St Gregory’s hymn has been sung since that time as part of the Divine Liturgy of St Basil.
Saint Remigius, Bishop of Rheims, Apostle to the Franks (533)
He was born in 438 in northern Gaul. After devoting himself for awhile to secular and sacred learning, he withdrew to a small house near Laon, to live in reclusion and prayer. But when a bishop was needed in Rheims, the clergy and people carried him off from his hermitage and made him their bishop. He was only twenty-two years old at the time.
The holy bishop soon became renowned throughout northern Gaul. He converted heretics, brought Arian heretics back to the Orthodox Faith, and cared for the many who suffered at the hands of barbarian marauders. Wherever he went, miracles attended him. He healed the sick and demonized and once, when a town was on fire, threw himself into the flames and quenched them. Birds would come to his table whenever he ate, and he would share his meal with them.
In 482 the young warrior Clovis became leader of the Frankish tribes in that region. Though he was a pagan, he knew and admired St Remigius, and was married to a Christian, St Clotilde (June 3). Once, when his army faced defeat by the Alemanii, Clovis prayed to ‘the God of Clotilde and Remigius’ and won a great victory. This answer to his prayers convinced him of the truth of the Christian Faith, and he asked St Remigius to instruct him. Two years later he gathered all his chieftains in Rheims to attend his baptism. The baptism was accompanied by many miracles, seen by all in attendance. Two of the king’s sisters and three thousand of his lords and soldiers were baptized at the ceremony. This event is considered the birth of France as a Christian nation.
In great old age, St Remigius went blind, but miraculously recovered his sight. He reposed in peace at the age of 105, immediately after serving the Divine Liturgy.