Luke 24.36-53 (6th Matins Gospel)

36Pe când vorbeau ei astfel, însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 37Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. 38Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? 39Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” 40(Şi, după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.) 41Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” 42I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. 43El le-a luat şi a mâncat înaintea lor. 44Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” 45Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. 46Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. 47Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. 48Voi sunteţi martori ai acestor lucruri. 49Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” 50El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. 51Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer. 52După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. 53Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.

Romans 12.6-14 (Epistle)

6Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. 7Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură. 8Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie. 9Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. 10Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. 11În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. 12Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. 13Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi. 14Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi, şi nu blestemaţi.

1 Corinthians 1.18-24 (Epistle, Cross)

18Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. 19Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.” 20Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? 21Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. 22Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune; 23dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie; 24dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

Hebrews 11.33-12.2 (Epistle, Martyrs)

33Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, 34au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. 35Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi. 36Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; 37au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – 38ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. 39Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;

40pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi. 1Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. 2Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Matthew 9.1-8 (Gospel)

1Isus S-a suit într-o corabie, a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. 2Şi iată că I-au adus un slăbănog care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” 3Şi iată că unii din cărturari au zis în ei înşişi: „Omul acesta huleşte!” 4Isus, care le cunoştea gândurile, a zis: „Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre? 5Căci ce este mai lesne? A zice: „Iertate îţi sunt păcatele”, sau a zice: „Scoală-te şi umblă”? 6Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală-te”, a zis El slăbănogului, „ridică-ţi patul şi du-te acasă.” 7Slăbănogul s-a sculat şi s-a dus acasă. 8Când au văzut noroadele lucrul acesta, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere.

John 19.6-11, 13-20, 25-28, 30-35 (Gospel, Cross)

6Când L-au zărit preoţii cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” „Luaţi-L voi şi răstigniţi-L”, le-a zis Pilat, „căci eu nu găsesc nicio vină în El.” 7Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.” 8Când a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost şi mai mare frică. 9A intrat iarăşi în odaia de judecată şi a zis lui Isus: „De unde eşti Tu?” Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns. 10Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc şi am putere să-Ţi dau drumul?” 11„N-ai avea nicio putere asupra Mea”, i-a răspuns Isus, „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat.” 13Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre”, iar evreieşte: „Gabata.” 14Era ziua Pregătirii Paştilor, cam pe la ceasul al şaselea. Pilat a zis iudeilor: „Iată Împăratul vostru!” 15Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!” „Să răstignesc pe „Împăratul vostru”?”, le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe cezarul!” 16Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus şi L-au dus să-L răstignească. 17Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al „Căpăţânii”, care în evreieşte se cheamă „Golgota”. 18Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul de o parte, şi altul de alta, iar Isus la mijloc. 19Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii, şi era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor.” 20Mulţi din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte. 25Lângă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, şi Maria Magdalena. 26Când a văzut Isus pe mama Sa, şi lângă ea pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” 27Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă. 28După aceea Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.” 30Când a luat Isus oţetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul. 31De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului – căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare – iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniţi şi să fie luaţi de pe cruce. 32Ostaşii au venit deci şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, apoi pe ale celuilalt care fusese răstignit împreună cu El. 33Când au venit la Isus şi au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor; 34ci unul din ostaşi I-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă. 35Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.

Matthew 10.32-36, 11.1 (Gospel, Martyrs)

32De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; 33dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. 34Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. 35Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa. 36Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. 1După ce a isprăvit de dat învăţături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să înveţe pe oameni şi să propovăduiască în cetăţile lor.

Hebrews 2.11-18 (Epistle, At the Blessing of Waters)

11Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi” 12când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.” 13Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!” 14Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, 15şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. 16Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. 17Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.

18Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

John 5.1-4 (Gospel, At the Blessing of Waters)

1După aceea era un praznic al iudeilor; şi Isus S-a suit la Ierusalim. 2În Ierusalim, lângă poarta oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. 3În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei. 4Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.

Procession of the Precious Wood of the Life-giving Cross of the Lord (1164)

First of the three “Feasts of the Saviour” in August. Beginning of the Dormition Fast.

The Procession was established in the time of the Emperor Manuel Paleologos. In Constantinople, the wood of the Cross was brought forth from the Imperial Treasury on July 31 and placed on the altar of the Great Church, where it remained until the Dormition feast, being carried in procession every day for the people’s veneration.

Holy Seven Maccabees, their mother Solomonia, and their teacher Eleazar (168 BC)

The story of the Maccabees, and their heroic struggle to free the Hebrew nation from the godless rule of Antiochus Epiphanes, is told in the Old Testament books of the Maccabees. (If your Bible does not contain these books, get one that does!) The wicked king once commanded all the Jews to eat pork, in violation of the Law of Moses. The seven pious youths, together with their teacher Eleazar and their mother Solomonia, were arrested and, when all of them refused to transgress the Law, were subjected to the cruelest tortures. Eleazar died first, by burning, then each of the youths, from the eldest to the youngest. All stood firm in their faith until the end. When Solomonia saw her youngest son, a mere boy, seized for burning, she threw herself into the fire, commending her soul to God. This was in the year 168 BC.

St Nicholas, enlightener of Japan (1912)

Born in Russia in 1836, he became one of the great Orthodox missionaries of modern times. As a boy, he resolved to become a missionary in the far East. With the counsel and blessing of Bishop Innocent of Siberia and Alaska, he went to Japan in 1861 and joined a small Russian mission there. Though the mission’s official purpose was to minister to the Russian consular community, the consul-general who invited Hieromonk Nikolai hoped to bring the light of the Orthodox Faith to the Japanese people as well. Realizing that he could only hope to convert the Japanese people if they understood one another well, Fr Nikolai immersed himself in the study of Japanese thought, culture and language. Over the course of his life he translated most of the Bible and most of the Orthodox services into Japanese, and became a fluent speaker of the language. He encountered much resistance: Preaching of Christian doctrine was officially banned in Japan, and a Samurai once approached him with the words “Foreigners must die!” It was this same Samurai who later became his first Japanese priest. In 1880 he was elevated to Bishop of Japan. During the Russo-Japanese war he remained in Japan and labored successfully to overcome nationalist strife that might have harmed or destroyed the Church in Japan. He encouraged all his Japanese faithful to pray for the Japanese armed forces, though he explained that as a Russian he could not do so, and excluded himself from all public services for the duration of the war. He sent Russian-speaking Japanese priests to the prison camps to minister to Russian prisoners of war. At the time of his repose in 1912, after forty-eight years in Japan, St Nikolai left a Cathedral, eight churches, more than 400 chapels and meeting houses, 34 priests, 8 deacons, 115 lay catechists, and 34,110 Orthodox faithful. The Church of Japan is now an autonomous Orthodox Church under the mantle of the Moscow Patriarchate.