Isaiah 43.9-14 (Vespers)

9Să se strângă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi prorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: „Adevărat!” – 10„Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul – voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost niciun dumnezeu, şi după Mine nu va fi. 11Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun mântuitor! 12Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi: voi Îmi sunteţi martori – zice Domnul – că Eu sunt Dumnezeu. 13Eu sunt de la început, şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea; când lucrez Eu, cine se poate împotrivi? 14Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel: Din pricina voastră, trimit pe vrăjmaş împotriva Babilonului şi cobor pe toţi fugarii, chiar şi pe haldei, pe corăbiile cu care se făleau.

Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)

Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers)

Mark 16.1-8 (2nd Matins Gospel)

1După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. 2În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele. 3Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?” 4Şi, când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită. 5Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. 6El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră. 7Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus.” 8Ele au ieşit afară din mormânt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Romans 2.10-16 (Epistle)

10Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. 11Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. 12Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege. 13Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi. 14Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; 15şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. 16Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Hebrews 11.33-12.2 (Epistle, Saints)

33Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, 34au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. 35Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi. 36Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; 37au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – 38ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. 39Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;

40pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi. 1Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. 2Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Matthew 4.18-23 (Gospel)

18Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. 19El le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.” 20Îndată ei au lăsat mrejele şi au mers după El. 21De-acolo a mers mai departe şi a văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor, Zebedei, şi îşi cârpeau mrejele. El i-a chemat. 22Şi îndată, ei au lăsat corabia şi pe tatăl lor şi au mers după El. 23Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod.

Matthew 4.25-5.12 (Gospel, Saints)

25După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. 1Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. 2Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: 3„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 4Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! 5Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! 6Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! 7Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! 8Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! 9Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! 10Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 11Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! 12Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.

Holy Royal Martyrs of Russia: Tsar Nicholas II, Tsaritsa Alexandra, Crown Prince Alexei, and Grand duchesses Olga, Tatiana, Maria, and Anastasia, and those martyred with them (1918).

“Tsar Nicholas II was the son of Alexander III, who had reposed in the arms of St John of Kronstadt. Having been raised in piety, Tsar Nicholas ever sought to rule in a spirit consonant with the precepts of Orthodoxy and the best traditions of his nation. Tsaritsa Alexandra, a grand-daughter of Queen Victoria of England, and a convert from Lutheranism, was noted for her piety and compassion for the poor and suffering. Their five children were beloved of all for their kindness, modesty, and guilelessness.

“Amidst the political turmoil of 1917, Tsar Nicholas selflessly abdicated the throne for what he believed was the good of his country. Although he had abdicated willingly, the revolutionaries put him and his family under house arrest, then sent them under guard to Tobolsk and finally Ekaterinburg. A letter written from Tobolsk by Grand Duchess Olga, the eldest of the children, shows their nobility of soul. She writes, ‘My father asks that I convey to all those who have remained devoted to him… that they should not take vengeance on his account, because he has forgiven everyone and prays for them all. Nor should they avenge themselves. Rather, they should bear in mind that this evil which is now present in the world will become yet stronger, but that evil will not conquer evil, but only love shall do so.’

“After enduring sixteen months of imprisonment, deprivation, and humiliation with a Christian patience which moved even their captors, they and those who were with them gained their crowns of martyrdom when they were shot and stabbed to death in the cellar of the Ipatiev house in Ekaterinburg in 1918.

“Together with them are also commemorated those who faithfully served them, and were either slain with them, or on their account…” (Great Horologion)

St Andrew, archbishop of Crete (720?)

He was born in Damascus to Christian parents. He was mute until the age of seven, when he was given the power of speech upon receiving Holy Communion. Tonsured a monk at the monastery of St Sabbas in the Holy Land, he served the Patriarch of Jerusalem, then became deacon in the Great Church in Constantinople, and finally was made Archbishop of Crete. He was present at the Sixth Ecumenical Council. Accounts of the date of his repose vary from 712 to 740.

He is best known as the composer of the Great Canon, sung during the first and fifth weeks of the Great Fast.

St Martha, mother of St Symeon of the Wonderful Mountain (551)

She was a model of the Christian married life: she rose at midnight for prayer, she gave to the needy without reserve, and she bore and raised the holy Symeon of the Wonderful Mountain (May 24). Having foreseen the hour of her death, she reposed peacefully in 551, and was buried near the pillar of her son Simeon. After her death, she appeared many times to teach and to heal the sick. The Prologue tells the following story. After her funeral, the abbot of St Simeon’s monastic community kept a lamp burning at her grave, intending that it be kept burning perpetually. But after awhile, the monks grew forgetful and allowed the lamp to go out. The abbot became ill, and St Martha appeared to him and said ‘Why are you not lighting the lamp on my grave? Know that the light of your candles is not needful to me, because God has made me worthy of His eternal, heavenly light, but it is needful for you. When you burn a light on my grave, you urge me to pray to the Lord for you.’

St Andrew (Rublev), iconographer (1430)

His “Holy Trinity” icon of the Hospitality of Abraham is sometimes called the most perfectly executed of all icons. See January 29.