Hebrews 10.32-38 (Epistle)

32Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe: 33pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi. 34În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie. 35Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire! 36Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. 37„Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. 38Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”

1 Thessalonians 4.13-17 (Epistle, Departed)

13Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. 14Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El. 15Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. 16Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. 17Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Mark 2.14-17 (Gospel)

14Când trecea pe acolo, a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine!” Levi s-a sculat şi a mers după El. 15Pe când şedea Isus la masă în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi au şezut şi ei la masă cu El şi cu ucenicii Lui; căci erau mulţi care mergeau de obicei după El. 16Cărturarii şi fariseii, când L-au văzut mâncând cu vameşii şi cu păcătoşii, au zis ucenicilor Lui: „De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?” 17Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”

John 5.24-30 (Gospel, Departed)

24Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. 25Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta vor învia. 26Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. 27Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. 28Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui 29şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. 30Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.

Our Holy Father Nicetas the Confessor (824)

He was born in Caesarea of Bithynia. His widowed father became a monk, leaving Nicetas to the care of his grandmother. Nicetas himself, when he was grown, entered a monastery in Midikion, on the Sea of Marmara. After seven years of monastic life he was ordained hieromonk by Patriarch Tarasios. When Nikephoros, the abbot of the monastery, died, the brethren chose Nicetas as their new abbot.

When Leo the Armenian became Emperor, he revived the iconoclast heresy, even though it had been put down under the Empress Irene and condemned by an Ecumenical Council. The Emperor deposed and exiled the holy Patriarch Nicephoros, putting a heretic in his place. Nicetas, because he was known for his holiness and steadfast reverence for the holy icons, was imprisoned and tortured, but did not waver in his defense of Orthodoxy. Nicetas was taken from prison to prison, torture to torture, and exiled twice, until at last Leo the Armenian died and the Orthodox Emperor Michael came to the throne and freed all those imprisoned for Orthodoxy.

Once freed, Nicetas retired to a secluded hermitage near Constantinople, where he passed the remainder of his life in prayer and thanksgiving. When he died, his body was taken back to his monastery; during the journey, many of the sick who touched his holy body were healed.

Saint Joseph the Hymnographer (886)

“Saint Joseph was from Sicily, the son of Plotinus and Agatha. Because Sicily had been subjugated by the Moslems, he departed thence and, passing from place to place, came with Saint Gregory of Decapolis (see Nov. 20) to Constantinople, where he endured bitter afflictions because of his pious zeal. Travelling to Rome, he was captured by Arab pirates and taken to Crete, whence he later returned to Constantinople. He became an excellent hymnographer and reposed in holiness shortly after 886 (according to some, it was in 883). The melismatic canons of the Menaion are primarily the work of this Joseph; they bear his name in the acrostic of the Ninth Ode. He also composed most of the sacred book known as the Paracletike, which complements the Octoechos. For this reason, Joseph is called par excellence the Hymnographer.” (Great Horologion)

The “bitter afflictions” which St Joseph suffered were probably due (judging from his dates) to his veneration of the holy icons.

Note: In the Slavic calendar he is commemorated on April 4.

Saint Seraphim of Vyritsa (1949) (March 21 OC)

Born in 1866, he married and had three children. In 1920, at the age of 54, he and his wife quietly separated and each entered monastic life. Eventually he became the spiritual father of the St. Alexander Nevsky Lavra in St. Petersburg, where, as a clairvoyant staretz, he also confessed thousands of laity. He said, “I am the storage room where people’s afflictions gather.” In imitation of his patron saint, he prayed for a thousand nights on a rock before an icon of St. Seraphim of Sarov. He reposed in the Lord in 1949 and the Church of Russia glorified him in August of 2000. Thus his whole life as a monk was spent under Communist persecution.