John 21.1-14 (10th Matins Gospel)

1După aceea Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat: 2Simon Petru, Toma, zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi din ucenicii lui Isus erau împreună. 3Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind peşte.” „Mergem şi noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieşit şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea. 4Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus. 5„Copii”, le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?” Ei I-au răspuns: „Nu”. 6El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor. 7Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare. 8Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm decât cam la două sute de coţi. 9Când s-au coborât pe ţărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine. 10Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.” 11Simon Petru s-a suit în corăbioară şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari; şi, măcar că erau atâţia, nu s-a rupt mreaja. 12„Veniţi de prânziţi”, le-a zis Isus. Şi niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul. 13Isus S-a apropiat, a luat pâinea şi le-a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele. 14Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi.

Hebrews 1.10-2.3 (Epistle)

10Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. 11Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; 12le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.” 13Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale”?

14Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea? 1De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. 2Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, 3cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o,

Hebrews 7.26-8.2 (Epistle, St Gregory)

26Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, 27care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.

28În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie. 1Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.

Mark 2.1-12 (Gospel)

1După câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. S-a auzit că este în casă 2şi s-au adunat îndată aşa de mulţi, că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul. 3Au venit la El nişte oameni care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi. 4Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus şi, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. 5Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!” 6Unii din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor: 7„Cum vorbeşte Omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?” 8Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre? 9Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îţi sunt iertate”, ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”? 10Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, 11„Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.” 12Şi îndată, slăbănogul s-a sculat, şi-a ridicat patul şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: „Niciodată n-am văzut aşa ceva!”

John 10.9-16 (Gospel, St Gregory)

9Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. 11Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. 12Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. 13Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. 14Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, 15aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. 16Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.

St Hilarion the New, abbot of Pelecete, Confessor (754)

He took up the monastic life when very young, and lived as a recluse for many years, and gained the grace to heal sicknesses and drive out demons by his prayers. Later he became abbot of the Monastery of Pelekete in Bithynia. During the reign of the Emperor Leo the Isaurian, he and his monastery steadfastly upheld the holy icons, and were fiercely persecuted. Hilarion and his forty monks were exiled to a prison near Ephesus, where the Saint reposed.

Repose of Gerontissa Gavrilia (1992) (March 15 OC)

Mother Gavrilia, who was known to many who are still alive, has not been officially glorified by the Church, but is considered by many to be a Saint of our time. Her fine biography, Ascetic of Love, has been translated into English and several other languages. The account below is excerpted from that on the web site of St Gregory Palamas Monastery.

“The Gerontissa Gabrielia was born in Constantinople a hundred years ago on October 2/15, 1897. She grew up in the City until her family moved to Thessalonika in 1923. She went to England in 1938 and stayed there throughout the Second World War. She trained as a chiropodist and physiotherapist. In 1945 she returned to Greece where she worked with the Friends Refugee Mission and the American Farm School in Thessalonika in early post-war years. Later she opened her own therapy office in Athens until 1954. In March of that year her mother died and the office was closed. Sister Lila left Greece and traveled overland to India where she worked with the poorest of the poor, even the lepers, for five years.

“It was not until 1959 that she went to the Monastery of Mary and Martha in Bethany, Palestine, to become a nun. When she arrived she asked Fr. Theodosius the chaplain for a rule of prayer. Fr. Theodosius was somewhat surprised to find that she could read even ancient Byzantine Greek. Fr. Theodosius said, “The great elders that we hear about no longer exist. I certainly am not one. You came here to save your soul. If I start giving you rules, you will lose you soul and I will as well. But here is Fr. John. He will be your elder.” So for her first year in the monastery he set her to reading only the Gospels and St. John Climacus. (It should be noted that at that time the Ladder had not been published in modern Greek.)

“She was three years in Bethany. In April, 1962, word came that Patriarch Athenagoras of Constantinople sought to send an Orthodox monastic to Taize in France. Sister Gabrielia went by way of Taize (she spoke fluent French from childhood) to America.

“In 1963 she was back in Greece. The Gerontissa was tonsured to the Small Schema by Abbot Amphilochios (Makris) on Patmos in the Cave of St. Anthony under the Monastery of Evangelismos just before she and the nun Tomasina left again for India. Elder Amphilochios was enthusiastic at the idea a nun who would be open to the an active outreach in the world. In India she was for three year in Nani Tal in Uttar Pradesh where Fr. Lazarus Moore was the priest and where he consulted the Gerontissa in his translations of the Psalter and the Fathers. Between 1967 and 1977 the Gerontissa traveled in the Mission field of East Africa, in Europe including visiting old friends and spiritual fathers Lev Gillet and Sophrony of Essex, again to America, and briefly in Sinai where Archbishop Damianos was attempting to reintroduce women’s monasticism. She traveled extensively, with much concern and broad love for the people of God. Some of her spiritual children found her in Jerusalem beside the Tomb of Christ; others found her on the mission field of East Africa. For years beginning in about 1977, she lived hidden in a little apartment, the “House of the Angels” in Patissia in the midst of the noise and smog and confusion of central Athens. A little place, a hidden place, a precious place to those who knew her there.

“In 1989 she moved to Holy Protection hermitage on the island of Aegina, close by the shrine of St. Nectarios. There she called the last two of her spiritual children to become monastics near her, and there she continued to receive many visitors. At the start of Great Lent in 1990 she was hospitalized for lymphatic cancer. She was forty days in the hospital, leaving during Holy Week and receiving communion of Pascha. And to the puzzlement of the doctors, the cancer disappeared. It was not yet her time.

“The Gerontissa finally withdrew to quiet. With only one last nun she moved for the last time in this life, to the island of Leros. There they established the hesychastirion of the Holy Archangels. Only in this last year of her life did she accept the Great Schema at the hands of Fr. Dionysious from Little St. Anne’s Skete on Athos. He came to give her the Schema in the Chapel of the Panaghia in the Kastro on the top of Leros.

“Gerontissa Gabrielia passed from this world on March 28, 1992, having never built a monastery. Over the years, six of her spiritual children did become monastics, but never more that one or two were with her at a time. Only the angels could count the number of lives that God touched and changed through her. Her biography and collected writings were published in Greek in 1996, through the work of her last monastic daughter and the contribution of many, many others who held the Gerontissa dear. An English translation is in process [Note: it has now been published].

“Anyone who knew the Gerontissa realized that God has not left us without His saints, even down to the present day. The few words recorded here scarcely suggest the clarity and love of her soul. Words are only the tools of this world; the wonder of the Gerontissa was wrapped in the mystery of the silence of the world to come.

“She never sought a reputation. She never allowed anything about her to be published during her long life and only allowed her children to take photographs in her very last years. Those whom God touched through her called her Gerontissa; she never made herself anything but the nun Gabrielia.

“She was humility and love incarnate.”

The Gerontissa embodied an ‘ecumenism’ that might serve as a model for many in our time: she was completely loving and open to all people of all faiths, yet while working freely with protestants and Hindus in service to man, she never compromised any aspect of her Orthodox faith. Once, some protestant fellow-workers suggested that they pray together; Mother Gavrilia thanked them lovingly, but said ‘I only pray in church or alone.’