Hebrews 1.1-12 (Epistle)

1După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, 2la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. 3El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte, 4ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor. 5Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut”? Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu”? 6Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” 7Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”; 8pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate; 9Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.” 10Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. 11Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; 12le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.”

2 Timothy 2.1-10 (Epistle, St Theodore)

1Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. 2Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. 3Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. 4Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. 5Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. 6Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele. 7Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile. 8Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, 9pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. 10De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.

Mark 2.23-3.5 (Gospel)

23S-a întâmplat că într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, pe când mergeau, au început să smulgă spice de grâu. 24Fariseii I-au zis: „Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?” 25Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a fost în nevoie şi când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el? 26Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?” 27Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;

28aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.” 1Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. 2Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui. 3Şi Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai la mijloc!” 4Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau. 5Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă.

John 15.17-16.2 (Gospel, St Theodore)

17Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii. 18Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. 19Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. 20Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. 21Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. 22Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor. 23Cine Mă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl Meu. 24Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. 25Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: „M-au urât fără temei.” 26Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.

27Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început. 1V-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. 2Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.

Our righteous Fathers martyred at the Monastery of St Sabbas the Sanctified (633? 796?)

The holy Monastery of St Sabbas is still in existence today, by the providence of God, though several times in its history it has been plundered and left empty. At one time it was attacked by Arab raiders. The monks considered fleeing, but their abbot, Thomas, said, ‘We have fled from the world into this wilderness for the love of Christ; it would be shameful for us now to flee from the wilderness for fear of men. If we are killed here, we shall be killed through love for Christ, for whose sake we have come here to live.’ So the monks agreed with one mind to wait their attackers unarmed. The Arabs killed some with arrows, and shut some in the cave of St Sabbas, lighting a fire at the entrance to suffocate them with smoke. The whole company of monks were thus privileged to give their lives for Christ’s sake.

Accounts of the date differ substantially: the Great Horologion says that they died during the reign of the Emperor Heraclius, when St Modestus was Patriarch of Jerusalem (632-634); the Prologue that they died in 796 during the reign of Constantine and Irene, when Elias was Patriarch of Jerusalem.

St Photine the Samaritan Woman (66)

See her commemoration on February 26.

St Cuthbert the Wonderworker, Bishop of Lindisfarne (687)

‘Saint Cuthbert was born in Britain about the year 635, and became a monk in his youth at the monastery of Melrose by the River Tweed. After many years of struggle as a true priest of Christ, in the service both of his own brethren and of the neglected Christians of isolated country villages, he became a solitary on Farne Island in 676. After eight years as a hermit, he was constrained to leave his quiet to become Bishop of Lindisfarne, in which office he served for almost two years. He returned to his hermitage two months before he reposed in peace in 687.

‘Because of the miracles he wrought both during his life and at his tomb after death, he is called the “Wonderworker of Britain.” The whole English people honoured him, and kings were both benefactors to his shrine and suppliants of his prayers. Eleven years after his death, his holy relics were revealed to be incorrupt; when his body was translated from Lindisfarne to Durham Cathedral in August of 1104, his body was still found to be untouched by decay, giving off “an odour of the sweetest fragrancy,” and “from the flexibility of its joints representing a person asleep rather than dead.” Finally, when the most impious Henry VIII desecrated his shrine, opening it to despoil it of its valuables, his body was again found incorrupt, and was buried in 1542. It is believed that after this the holy relics of Saint Cuthbert were hidden to preserve them from further desecration.’ (Great Horologion)