2 Timothy 4.9-22 (Epistle)

9Caută de vino curând la mine. 10Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmatia. 11Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă. 12Pe Tihic l-am trimis la Efes. 13Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele. 14Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui. 15Păzeşte-te şi tu de el, pentru că este cu totul împotriva cuvintelor noastre. 16La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! 17Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului. 18Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. 19Spune sănătate Priscilei şi lui Acuila şi casei lui Onisifor. 20Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. 21Caută de vino înainte de iarnă. Eubul şi Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii îţi trimit sănătate. 22Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin.

Mark 11.22-26 (Gospel)

22Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu! 23Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. 24De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. 25Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre. 26Dar, dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.”

The Holy Infants Killed for Christ's Sake in Bethlehem

See Matthew ch. 2. Their number is sometimes put at fourteen thousand.

In our own day, the icon of “Rachel weeping for her children” (Matthew 2:18) has come to commemorate also the tens of millions of children who have died through abortion.

Our Venerable Father Marcellus, Abbot of the Monastery of the Unsleeping Ones (485)

He was born to a wealthy family in Syria at the beginning of the fifth century. Early in life he saw the futility of worldly things, gave away all of his wealth, and went to Ephesus, where he earned his living as a scribe. There he was schooled in the virtues by his fellow-worker Promotus, a slave who distributed most of his earnings to the poor; after the day’s work was done, Promotus would take Marcellus to pray all night in the churches and monasteries.

Marcellus heard of the Saint Alexander the Unsleeping (February 25), who had settled near Constantinople with about thirty disciples, who made it their discipline to send up prayer and praise to God at every hour of the day and night. The monastery aroused the resentment of some more worldly monasteries, and the brethren were forced to flee to Bithynia. It was there that Marcellus joined them and took the monastic habit.

After the death of St Alexander and his successor, Marcellus was elected Abbot of the monastery against his will. Under his direction the Monastery of the Unsleeping Ones became a beacon of sanctity, with monks flocking to it from every corner of the Empire. The practice of never-ceasing service to God spread throughout the Empire, in both the West and the East. The monks were divided into three companies according to the language they spoke: Greek, Latin, or Syriac; each company took its turn celebrating the services in its particular language, and thus every hour of the day was given over to God’s glory. The monastery not only grew but give birth to others: The famed Studion Monastery in Constantinople was founded by monks from Marcellus’ monastery.

Saint Marcellus took part in the Council of Chalcedon, defending Orthodoxy against the Monophysite heresy both at the Council and in the years that followed. His generosity and contempt for worldly wealth were known to all: anyone who came to the monastery in need received alms, but God always replenished the funds so that more could be given. When Marcellus inherited his family’s fortune upon his brother’s death, he kept none of it either for himself or even for his monastery, but distributed it to poorer communities and to the needy.

Saint Marcellus reposed in peace around 484, having lived the ascetical life for some sixty years.