Luke 24.12-35 (5th Matins Gospel)

12Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate. 13În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; 14şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. 15Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. 16Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască. 17El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. 18Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?” 19„Ce?”, le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. 20Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit? 21Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. 22Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, 23nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu. 24Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” 25Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! 26Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” 27Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. 28Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe. 29Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei. 30Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. 31Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?” 33S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc 34şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon.” 35Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.

Galatians 1.11-19 (Epistle, Sunday after Nativity)

11Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească; 12pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. 13Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea; 14şi cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. 15Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale 16să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun om, 17nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. 18După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile. 19Dar n-am văzut pe niciun altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului.

Hebrews 2.11-18 (Epistle, Theotokos)

11Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi” 12când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.” 13Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!” 14Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, 15şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. 16Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. 17Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.

18Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

Matthew 2.13-23 (Gospel, Sunday after Nativity and Theotokos)

13După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.” 14Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui, noaptea, şi a plecat în Egipt. 15Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” 16Atunci Irod, când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi. 17Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice: 18„Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.” 19După ce a murit Irod, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, în Egipt, 20şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului.” 21Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în ţara lui Israel. 22Dar când a auzit că în Iudeea împărăţeşte Arhelau, în locul tatălui său Irod, s-a temut să se ducă acolo; şi, fiind înştiinţat de Dumnezeu în vis, a plecat în părţile Galileii.

23A venit acolo şi a locuit într-o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci: că El va fi chemat Nazarinean.

Matthew 2.13-23 (Gospel, Theotokos)

13După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.” 14Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui, noaptea, şi a plecat în Egipt. 15Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” 16Atunci Irod, când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi. 17Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice: 18„Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.” 19După ce a murit Irod, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, în Egipt, 20şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului.” 21Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în ţara lui Israel. 22Dar când a auzit că în Iudeea împărăţeşte Arhelau, în locul tatălui său Irod, s-a temut să se ducă acolo; şi, fiind înştiinţat de Dumnezeu în vis, a plecat în părţile Galileii.

23A venit acolo şi a locuit într-o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci: că El va fi chemat Nazarinean.

Synaxis of the Most Holy Theotokos.

“Yesterday, together with the Angels, the Magi and the Shepherds, we offered our worship to God made man, and born a little child for our Salvation; and today we rightly pay homage to His Mother, the All Holy Virgin Mary. The Church sets her before us in the cave beside her Son as the new Eve, the first and pre-eminent representative of the renewed human race, chosen and prepared by God throughout all generations, for the fulfilment of the Great Mystery of His Incarnation.” (Synaxarion)

Here we follow the pattern of most major Feasts: on the day following feast , we honor those who also played a part in the accomplishment of God’s plan.

The Flight into Egypt of the Holy Family

See Matthew ch. 2. Though St Matthew’s account may leave the impression that the flight into Egypt was almost immediate, it would have been at least forty days after Christ’s birth, following His Presentation in the Temple (Luke ch. 2). Christ, his holy Mother and his adoptive father St Joseph probably remained in Egypt for several years, until the death of Herod the Great.

St Nikolai Velimirovic (in the Prologue) relates the following tale: the holy family, fleeing into Egypt, were accosted by robbers, one of whom, seeing the Christ Child, was amazed at his supernatural beauty and said ‘If God were to take human flesh Himself, He would not be more beautiful than this child!’. The robber told his companions to take nothing from the family. In gratitude the Mother of God told him ‘This Child will reward you richly for having spared Him today.’ Thirty years later it was this robber who was crucified at Christ’s right hand, and was granted to hear the words ‘Today shalt thou be with Me in Paradise.’

Our Holy Father Euthymius the Confessor, Bishop of Sardis (840)

Bishop Euthymius was one of those assembled at the Seventh Ecumenical Council in Nicaea in 787; it was he who formulated the Council’s official declaration on veneration of the holy icons. During the reign of Nicephorus I (802-811),Euthymius’ enemies made false accusations against him that led to his being deposed and exiled for several years. He was called back to Constantinople by the iconoclast Emperor Leo the Armenian (813-820), who sought his support in attacking the icons; but Euthymius refused, and was exiled once more. On Leo’s death, he was summoned before another iconoclast Emperor, Michael II (820-829), who in turn asked the Saint’s support in his blasphemous campaign against the icons. The holy bishop not only refused, but cried out ‘Let anyone who does not worship Our Lord Jesus Christ represented in image according to His humanity, be anathema!’ The enraged Emperor exiled him again (his third exile), imprisoning him in a foul dungeon at the far east of the Black Sea for three years. He was then summoned to appear before his third Emperor in succession, the iconoclast Theophilus (829-42). For holding firm in the Faith once delivered to the saints, the holy bishop was mercilessly flogged with rods, then with the sinews of oxen until his body swelled up ‘like a wineskin.’ He was then thrown into a dungeon where, after eight days in terrible pain, he gave up his soul to God.

The Saint’s precious relics worked many miracles, and were venerated in Constantinople until the City’s fall in 1453, when they were taken to Cherson in the Crimea, then to Chilea near Chalcedon. When most of the Greeks were expelled from Asia Minor in 1922, the people of Chilea brought the Saint’s skull to Greece, where a church was built in his honor in Pireus; the holy relic may be venerated there today.

Our Holy Father Constantine of Synnada (7th c.)

His parents were Jews living at Synnada in Phrygia. One day when he was nine years old, he saw a Christian merchant make the sign of the Cross in the marketplace; and in imitation, without understanding its meaning, he began to make the sign. This became a habit with him, and he began to imitate other practices of the Christians around him, still without any understanding of the Christian faith. But by the power of the Cross, the grace of Christ began to grow in him secretly. He began to hear a voice within him revealing some of the mysteries of Christianity, and he began to be filled with a fervent love for the Savior.

After the death of his mother, he fled his home town to escape an arranged marriage, and came in time to a monastery in Nicaea. He told his story to the abbot, who baptized him, giving him the name of Constantine. When the sign of the Cross was made on his head at baptism, a cross appeared visibly on his forehead, where it remained for the rest of his life.

The holy Constantine devoted the rest of his days to the ascetical life, excelling in every virtue. It is said that a delighful scent would fill any place that he went, and that church doors would open spontaneously at his approach. He comforted many by healing their ailments through his prayers, and was granted the gift of discerning the secrets of hearts. After living for some time in Nicaea, he travelled to Mt Olympus in Bithynia where he lived as a hermit. Seeing that there were many Jews living in that area, he strove for a time to preach the Gospel to them, but was unable to win many of his former brethren to faith in Christ. He foretold the date of his death eight years beforehand. His final words to his disciples were ‘The Lord is coming to invite me to the feast of Joy.’ He then died, and a fragrant scent filled his cell. His relics gave off a healing myrrh for many years.