1 Timothy 5.22-6.11 (Epistle)

22Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă şi să nu te faci părtaş păcatelor altora; pe tine însuţi păzeşte-te curat. 23Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi câte puţin vin, din pricina stomacului tău şi din pricina deselor tale îmbolnăviri. 24Păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă.

25Tot aşa şi faptele bune sunt cunoscute; şi cele ce nu sunt cunoscute nu pot să rămână ascunse. 1Toţi cei ce sunt sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău. 2Iar cei ce au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască, sub cuvânt că sunt „fraţi”, ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sunt credincioşi şi preaiubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri şi spune-le apăsat. 3Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, 4este plin de mândrie şi nu ştie nimic; ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, 5zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni. 6Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. 7Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. 8Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. 9Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. 10Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. 11Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.

Mark 10.11-16 (Gospel)

11El le-a zis: „Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurveşte faţă de ea; 12şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul şi ia pe altul de bărbat preacurveşte.” 13I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. 14Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. 15Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea!” 16Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.

Holy Great Martyr Anastasia the Widow, the Deliverer from Potions (290)

She was born in Rome to a wealthy and prominent family. Though her father Pretexatus was a pagan, her mother Fausta instructed her in the things of God. Her father married her against her will to Publius, a prodigal and impious man lacking in Christian or pagan virtue. Anastasia was in the custom of dressing herself as a poor working woman and going out by night to visit and comfort the many Christians in prison (this was the time of Diocletian’s persecution). When Publius discovered this, he was furious that his wife was demeaning herself by consorting with the despised Christians, and had his wife locked in the house with so little food that she came close to death by starvation. She was able to get a letter to her spiritual father Chrysogonus, who was also in prison, and their correspondence helped to sustain her through her ordeal. After three months her husband died in a shipwreck and she regained her freedom. Immediately she redoubled her work for the suffering Christians and their families, devoting all her time and wealth to their comfort and care.

One day Diocletian declared that all Christians in his prisons should be slain, and his command was carried out in one night. The next day Anastasia came to visit her beloved companions and, learning that all were dead, fell sobbing by the gate, no longer caring to conceal her Christian faith from anyone. Almost immediately she was arrested and brought before the authorities, who subjected her to every form of abuse. One prefect offered to marry her if she would bow to the idols, but to have her tortured to death if she would not. When she was unmoved, he attempted to rape her, but was struck blind and died miserably. She then briefly escaped to Nicaea and found refuge with the pious St Theodota, but was seized again along with Theodota and her children. After further trials and torments Anastasia, Theodota and her children, and others who had been converted to Christ through Anastasia’s example, were executed.

Saint Anastasia’s relics were taken to Rome, where a church was built in her honor. The relics were later translated to Constantinople and placed in another church bearing her name, where they worked many miracles. Because she has healed many through her prayers from the effects of poisons and potions, she is called Pharmocolytria, “Deliverer from Potions.”