1 Corinthians 14.20-25 (Epistle)

20Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi prunci; iar la minte fiţi oameni mari. 21În Lege este scris: „Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze străine; şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul.” 22Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi. 23Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi din cei fără daruri sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni? 24Dar, dacă toţi prorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. 25Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.

Luke 6.1-10 (Gospel)

1Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau. 2Unii dintre farisei le-au zis: „Pentru ce faceţi ce nu este îngăduit să faceţi în ziua Sabatului?” 3Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el? 4Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoţii?” 5Şi le zicea: „Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.” 6În altă zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă şi învăţa pe norod. Acolo era un om care avea mâna dreaptă uscată. 7Cărturarii şi fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască. 8Dar El le ştia gândurile; şi a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai în mijloc.” El s-a sculat şi a stat în picioare. 9Şi Isus le-a zis: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viaţă sau a o pierde?” 10Atunci, Şi-a rotit privirile peste toţi şi a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.

Holy Martyr Longinus the Centurion (1st c.)

This is the Centurion who stood at the Cross of Christ and, seeing Him breathe his last, cried out “Truly this was the Son of God” (Matthew 27:54). From that day forth he was a believer, and was soon baptized. According to some accounts, he was one of the guard at the Tomb of Christ, and was one of those whom the Judaean leaders sought to bribe not to tell the news of the Resurrection. But Longinus would not be bribed, so the leaders plotted to kill him. He left the army and went to his homeland of Cappadocia, where he boldly preached Christ. He was beheaded at the instigation of Pontius Pilate.

Our Venerable Father Gall, Enlightener of Switzerland (640)

He was born in Ireland to wealthy parents, who sent him to be educated at the Monastery of Bangor. There he embraced the ascetical life and became a monk. He was one of the twelve monks who traveled with his spiritual father St Columbanus (November 23) as missionaries to Gaul. In time some of the group traveled into pagan lands, up the Rhine river to Lake Zurich. The monks settled on Lake Constance around a chapel dedicated to St Aurelia, which had been taken by the pagans as a shrine; they cleansed and reconsecrated the chapel, which became the center of their new monastery. Saint Gall lived as a hermit, serving the brethren by making nets and catching fish. In 612 St Columbanus went on to Italy with most of his disciples, leaving St Gall and a few others to continue their life. When St Gall delivered Frideburga, the daughter of a local duke, from a demon, he offered the saint a tract of land on the shores of Lake Constance; here was founded the monastery that in later times bore St Gall’s name.

At various times, the holy Gall refused calls to become a bishop, or to take over the abbacy of the great monastery at Luxeuil. To all such requests he answered that he would rather serve than command. He continued living in his isolated monastic community until he reposed in peace in 640, at the age of ninety-nine. In later years, and continuing well into the middle ages, the Monastery of St Gall became famed for the holiness of its monks and for its library.