1 Peter 1.1-2, 10-12, 2.6-10 (Epistle)

1Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, 2după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! 10Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. 11Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. 12Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească. 6Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.” 7Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului”, 8şi „o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi. 9Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; 10pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.

Luke 19.12-28 (Gospel)

12Deci a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă. 13A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli şi le-a zis: „Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.” 14Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.” 15Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ. 16Cel dintâi a venit şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.” 17El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.” 18A venit al doilea şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.” 19El i-a zis şi lui: „Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi.” 20A venit un altul şi i-a zis: „Doamne, iată-ţi polul pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar; 21căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat.” 22Stăpânul i-a zis: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat; 23atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?” 24Apoi a zis celor ce erau de faţă: „Luaţi-i polul şi daţi-l celui ce are zece poli.” 25„Doamne”, i-au zis ei, „el are zece poli.” 26Iar El le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. 27Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.” 28După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte şi Se suia spre Ierusalim.

Our Venerable Mother Domnica (Domnina) (ca. 474)

She was born in Rome and reared in the love of Christ. She secretly left her parents’ house and traveled by ship to Alexandria, where she found lodging with four virtuous pagan maidens. By her example and counsel these four were in time led to abandon idolatry and embrace Domnica’s faith. The five then sailed to Constantinople, where it is said that the Patriarch Nectarius (October 11) was notified of their coming by an angel and met them at the dock. The Patriarch baptized the four maidens himself, giving them the names Dorothea, Evanthia, Nonna and Timothea, then settled them and Domnica in a monastery.

Soon the fame of Domnica’s pure life, wise teaching, and wondrous healings spread throughout the city, and even the Emperor Theodosius, with the Empress and his court, came to see her. Soon the crowds made it impossible for her and her sisters to live the heavenly life for which they had entered the monastery; so they relocated the monastery to a remote, demon-haunted location where executions had once commonly been performed, since everyone avoided the area. Here a new monastery was built by order of the Emperor, and the sisters found peace.

Saint Domnica’s fame continued, and she became not only a healer but an oracle for the city of Constantinople, prophesying the death of the Emperor Theodosius and the unrest which followed it. She reposed in peace, having first entrusted the care of the monastery to Dorothea. At the moment of her death, the whole monastery was shaken, and those present saw Saint Domnica dressed as a bride, being borne heavenward escorted by a company of white-clad monks and nuns.

Saint Atticus, Patriarch of Constantinople (425)

Born in Sebaste in Armenia, he was reared by monks who held to the heresy of Macedonius, which denied the uncreated divinity of the Holy Spirit; but when he came of age he rejected this error and embraced the Orthodox faith. He settled in Constantinople and became a priest in the Great Church. Though he had little formal education, his amazing memory, his zeal for Christ, and his powerful sermons recommended him to all, and he was elected Patriarch in 406, during the reign of the Emperor Arcadius. He served as shepherd to the Church for twenty years, ruling always with wisdom and moderation. Though he was unbending in upholding the Faith exactly, he took a conciliatory, persuasive approach to heretics and schismatics; in this way he was able to restore many to the Church rather than driving them away. His best-known single act is his restoration of the name of St John Chrysostom to the diptychs. Saint John had been unjustly denied commemoration in the Patriarchate since his exile, which had led to a schism; restoration of his commemoration not only corrected a grave injustice but healed a schism. Saint Atticus also presided over the rededication of the Agia Sophia, which had been burned in 404 in the rioting that followed St John Chrysostom’s exile. He reposed in peace in 425.

Saint Severinus (482)

St. Severinus came to the borderland of present-day Gemany and Austria from the east — possibly the Egyptian desert — to care for the Roman Christians who were endangered by invading barbarians during the collapse of the Roman Empire. He remained there until the end of his life. While he was there he advised both common people and kings to put eternal life first, and taught them to be generous to one another and to lead a true Christian life. He built a monastery and protected from harm those who gathered around him. As he foretold, the monks and other Christians who had followed him escaped to safety in Italy, taking St. Severinus’ incorrupt relics with them. His relics are still honored in Frattamaggiore, Italy (near Naples).

—from the 2006 Saint Herman Calendar